• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 28 Aprilie , 2017

„Despre problema locuințelor sociale, sărăcie şi lipsa resurselor financiare”

Reporter: Care sunt proiectele priori­tare ale HHC România în anul 2017?

Ștefan Dărăbuș: Vom merge înainte cu programele de închidere ale instituțiilor de tip vechi, pe care le avem pornite în Bistrița, Iași, Suceava, Neamț, Sibiu, București sector patru, sector trei. Vrem să participăm la modul în care banii pe fonduri structurale să fie alo­cați pe dezinstituționalizare și să putem intra în parteneriat cu acele județe care vor să-și închidă mai departe insti­tuțiile.
Vrem să lucrăm împreună cu alte orga­nizații pe îmbunătățirea actului normativ, care vizează prevenirea separării copilului de familie, astfel încât, chiar să fie făcută prevenirea de către stat, de către autoritățile publice. La ora actuală prevenirea separării  copilului de familie se face de către ONG-uri, nu de către stat. ONG-urile finanțează efectiv prevenirea separării copilului de familie. Statul numără. Statul numără familiile care trăiesc în sărăcie! Statul, la ora actuală, are un rol de recensământ, face un exercițiu de recensământ, are un rol de recenzor. Lu­cru care nu este suficient. Nu e de ajuns să numeri ca să vezi cât de mare este problema. Trebuie să pui, efectiv, re­sursele pentru a putea rezolva si­tuația.
Vrem să legăm cumva puntea care e la Bruxelles și perspectivele de acolo pentru dezinstituționalizarea care are loc în România pe fonduri structurale și ce se întâmplă aici, efectiv, pe fonduri structurale. Sunt două lucruri diferite! Este un obiectiv al nostru, pe 2017, să putem să abordăm directorii instituțiilor de la Bruxelles, responsabilii pe POR (Pro­gramul Regional Operațional) și pe POCU. Deoarece ei știu că sunt peste 100 de milioane de euro alocați pentru procesul de dezinstituționalizare. Bani pe care noi, încă, nu îi vedem în alocările pentru dezinstituționalizare pe fonduri structurale. Și vrem să îi vedem. Vrem să vedem cum sunt alo­cați și de ce nu se știe încă unde sunt făcute alocările respective.

Rep.: Ce ar trebui să facă statul, dincolo de rolul de recenzor?
Ș.D.: Dincolo de hârtii și de rapoarte și de completat tot felul de statistici, statul ar trebui să acționeze! Ar trebui să îi ajute pe copii să rămână alături de părinții lor. Acest lucru nu se întâmplă! Nu alocă resurse pentru prevenirea abandonului, nu alocă resurse pentru sprijin familiar. Avem venitul minim garantat, avem alte tipuri de alocații și de prestații sociale, dar acestea sunt din cele care ajung la toată populația, la absolut toți copiii din țară. Noi con­si­derăm că ar trebui să aibă o perspectivă mult mai țintită asupra familiilor ce trăiesc în comunități marginalizate și asupra acelor copii ce sunt în risc foarte mare de separare familială. Aici nu există acțiunea statului!
În afară de faptul că știm care sunt ei, în afară de faptul că, acolo unde nu mai avem încotro, îi luăm în protecție specială și îi băgăm într-o  instituție, îi plasăm în sistem, nu facem altceva! Statul nu reușește, la ora actuală, să găsească resursele necesare pentru a sprijini familiile vulnerabile. Aici este marea problemă.
Robinetul rămâne deschis, copiii intră în sistem... Avem acum 60 de mii de copii în protecție specială. Dar asta este o cifră. Și este o cifră artificială deoarece sunt 200 de mii de copii care sunt pe cale de a intra în sistem sau au nevoie de sprijin, astăzi.
Pentru că, altfel, sunt în risc masiv de separare familială și trăiesc într-o sărăcie cruntă. Pe acești copii ne pre­facem că nu îi vedem, pentru că nu avem loc pentru ei în sistem, nu avem asistent social care să meargă să lucreze cu ei. Avem un asistent social la 4300 de oameni, în timp ce în Italia avem un asistent social la 1600 de oameni, în Anglia este un asistent social la 600 de oameni, ca să  nu mai vorbim de Suedia care are un asistent social la 300 de oameni. Cam aceasta este proporția, dacă ne raportăm la alte țări din UE.
Este ca și cum ne-am pune mâna la ochi și ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Noi aruncăm mizeria sub preș! Așa facem cu cazurile de sărăcie cruntă din jurul nostru și mai ales cu copiii care trăiesc în sărăcie.
Primul pas ar fi să realizezi că asta este situația și apoi să acționezi.
Asta am vrea să vedem că face statul!
Suntem foarte buni la a da vina unii pe alții. Dar stăm prost atunci când este vorba de acțiune.
Rep.: Cât de importantă este situația economică a României, în acest context?
Ș.D.: Situația economică a României nu este roz dar avem bani pentru tot felul de prostii. Avem bani cu nemiluita pentru a face, ne referim doar la fonduri structurale, fel și fel de stații de epurare, uzine de epurare, care costă miliarde de euro, pentru acestea găsim resurse. Comparativ cu acești bani, resursele financiare pentru familiile care trăiesc marginalizate și pentru copiii care sunt în risc de separare sunt infime. Vorbim de undeva la 200 de milioane de euro de care ar fi nevoie la nivel național ca să poți să intervii efectiv prin pârghiile pe care le ai la nivel județean, la nivel local, în cele mai sărace dintre familii, să ajungi la cei mai săraci dintre copii.
Banii ăștia îi cheltui în alte forme și îi cheltui pe mijloacele prin care ar trebui să ajungi la niște rezultate și nu pe rezultate, în sine.
Ca să fiu mai concret. Nu pot înțelege de ce România nu accesează bani prin fonduri structurale pentru locuințe sociale sau pentru a aloca resurse materiale, efective, familiilor foarte sărace, dar are tot felul de resurse și vrea bani pe fonduri structurale pentru tot felul de centre cu nume pompoase, pentru a face nenumărate studii și cercetări care vin și spun toate același lucru: avem nevoie de acțiune și avem nevoie de resurse directe în comunitățile cele mai sărace.

Rep.: Ce ar trebui făcut pe segmentul locuințelor sociale? În țară sunt foarte multe nevoi și nu se prea face nimic.
Ș.D.: Nu se face nimic! Asta e problema! Dacă ne referim iar la cifre, la nivel de UE există un stoc de locuințe so­ciale, din totalul de locuințe, de aproximativ 15-16%. La noi în țară stocul de locuințe sociale e undeva la 1,7%. Diferența este enormă. Suntem aproape fără niciun stoc de locuințe sociale. Dacă ne referim la rate de rezolvare a cererilor de locuințe sociale, media în UE este de  unu la cinci. La noi media este de 1 la 40. Suntem la o distanță de ani lumină!
Noi credeam că toate aceste statistici pot avea capacitatea să mobilizeze, cumva, autoritatea publică și să vină să susțină mesajele pe care noi le aducem. Nu credem că poți cheltui mai bine resurse din fonduri structurale decât prin construcția de locuințe sociale, să aduci în zona decenței sutele de mii de familii care supraviețuiesc ca în Evul Mediu. Și la noi în Baia Mare avem vreo șapte-opt pungi de sărăcie în jurul orașului și în jurul oricărui municipiu reședință de județ ai astfel de pungi de sărăcie.
Numai în zonele urbane marginalizate trăiesc aproape 400 de mii de oameni, fără să vorbim de zonele rurale margi­nalizate.
Dacă vorbim de Baia Mare, problema oamenilor care trăiesc în sărăcie cruntă și a copiilor lor e la 3% din totalul populației. Nu cred că e o problemă atât de mare, încât la nivel național să nu poți să rezolvi alocări strategice pentru astfel de domenii.
Cred că orașe ca Baia Mare pot să vină și să spună că nu au legislația de partea lor și din această cauză nu pot să construiască locuințe sociale. Dar acest lucru poate să fie rezolvat prin legislație națională!
La nivel național, guvernul și autoritatea publică nu consideră o prioritate investiția în aceste lucruri care sunt simple, dar care pot aduce o rezolvare adevărată la problemele sociale cu care se confruntă.
La noi, prin locuințe sociale se înțelege locuințe pentru tineri sau pentru cei care vin la oraș să lucreze și au nevoie de o locuință.
Poate trebuie găsit un alt termen pentru locuințele alocate celor care trăiesc în sărăcie, dar nu aceasta e problema, terminologia, problema e că nu avem resursele și nu avem fundamentul le­gis­lativ pentru a le construi și pentru a le face. Noi am venit inclusiv cu o soluție! Noi am spus că ar fi o soluție, aceea de a cumpăra locuințe de pe piața liberă. Se iau anunțurile și se pot achiziționa locuințe la prețul pieței. Se rezolvă și problema disipării locuințelor sociale la nivelul întregului oraș și rezolvi și problema transparenței alocării fondurilor. Așa, cei extrem de săraci ar fi disipați, împrăștiați, nu i-ai reconcentra într-o anumită zonă sau alta a unui oraș și ar exista și transparență.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.