Despre minerit, rezerve și pericole

 Se tot discută de revenirea la mineritul neferos mai ales în contextul războiului nenorocit de la granițele României. Nevoia de resurse este foarte mare, iar mineritul românesc ar putea oferi multe astfel de resurse.

În încercarea de a obține noi confirmări cu privire la bogățiile din subsolul românesc, am discutat cu profesorul universitar Ioan Bud despre aceste resurse, dar și despre pericolele mineritului neferos.

Profesorul băimărean ne-a explicat că zăcămintele de sulfuri polimetalice se află în cea mai mare parte în zone muntoase și au fost deschise pe verticală față de un nivel de bază. Filoanele pot fi delimitate pe verticală în două zone: zona de oxidaţie, în care au avut loc reacții de oxidare a sulfurilor în perioade lungi de timp (milioane de ani) şi zona de stabilitate a sulfurilor, unde nu au avut loc aceste reacții, din cauza lipsei oxigenului.

Intervenția omului în acest echilibru realizat în timp geologic a generat o accelerare a fenomenului de oxidare, care conduce la drenajul acid (apele de mină). Acest fenomen se produce atât în zonele de exploatare, cât şi în zonele de depozitare. În orice locație unde există cei doi factori (sulfuri şi apă cu oxigen liber) se vor produce reacții de oxidare. În minele închise, se vor delimita două zone: de exploatare sub nivelul de bază şi deasupra acestuia. Apa din precipitații va pătrunde în spațiile exploatate şi va produce reacțiile de oxidare, generând apele de mină care se vor evacua direct în natură prin galerii, iar o parte se vor acumula în subteran. Când apa acumulată în spaţiile de sub orizontul de bază atinge nivelul acestuia, se vor evacua în mediu cu toată încărcătura de metale grele.

O problemă specifică mineritului românesc a fost faptul că în spațiile subterane au rămas cantități importante de sulfuri, care acum sunt reactive şi devin un pericol pentru mediu. Aceste aspecte nu au fost luate în considerare atunci când s-a pus problema închiderii minelor. Soluția tehnică necesară era recuperarea unei cantități cât mai mari de sulfuri şi rambleierea cu minerale cu rol de tamponare.

În situația dată, pentru multe perimetre miniere, nivelul de reactivitate este extrem, iar soluția construirii stațiilor de epurare devine problematică din mai multe motive: debitele de apă şi încărcătura de metale este foarte mare, nămolul toxic trebuie depozitat în condiții special prevăzute.

„În prezent, nu suntem capabili să depozităm deșeurile menajere care nu sunt toxice, riscul frecvent de debușări intempestive de apă cu precipitatul acumulat de-a lungul galeriilor (debite şi viteze incontrolabile) care pot distruge întreaga instalație sau imposibilitatea de a acumula aceste viituri. Un alt aspect inexplicabil este modul în care se dezvoltă şi se întocmesc planurile de management pentru ariile protejate care includ perimetre miniere”, a spus Bud.

Se consideră, prin aceste planuri, că exploatările miniere viitoare sunt o amenințare pentru natură. În situația actuală, amenințarea este dată de exploatările miniere prin impactul lor. Considerăm că soluția rezonabilă este tocmai exploatarea acestor perimetre prin recuperarea rezervelor rămase și exploatarea celor deschise și pregătite.

Pentru orizonturile superioare (față de orizontul de bază), reactivitatea va dura sute de ani, timp în care va trebui să funcționeze stațiile de epurare. Dezvoltarea durabilă are principiul de a nu lăsa probleme generațiilor viitoare. Aceste probleme trebuie analizate foarte atent şi găsite cele mai rezonabile căi de a diminua impactul de mediu şi de a nu compromite ireversibil starea mediului, mai ales o resursă prețioasă – apa.

Dorința de a extinde ariile protejate prin gestionarea cu structuri organizatorice complexe reprezintă un hățiș care va amenința în mod real mediul, fără să înțelegem că adevăratele provocări ne vor inunda. România şi orice altă țară ar trebui privită ca o arie protejată, fără a compromite dezvoltarea civilizațiilor, respectând regulile de bună practică.

Exploatările de metale au vizat în trecut o parte din acestea (aur, argint, cupru, zinc, plumb, etc.), iar cele considerate minore au avut un rol secundar în valorificare. În noile viziuni ale omenirii şi în special ale Europei (tehnologii noi, maşini electrice sau hibride etc), dezvoltarea economică necesită metalele minore care devin critice sau strategice pentru Europa.

În acest context, România are din nou o șansă prin care resursele să reprezinte oportunități și nu pericole. În prezent se discută aprins despre criza energetică, pentru că este cea care ne atinge rapid şi pe toți. În spatele acesteia, urmează cea alimentară (mult discutată), însă cea a metalelor este pregnantă, dar mai puțin dezbătută. Necesarul de metale este în creștere, fiind proporțional cu nivelul de dezvoltare şi mai ales cu gradul de urbanizare.

Mult timp s-a crezut faptul că furnizarea de materii prime minerale este a țărilor mai puțin dezvoltate şi că țările dezvoltate vor fi creatoare de tehnologii. În ultimele două decenii, acest raport s-a schimbat semnificativ prin viziunea şi strategia unor noi imperii care au înțeles mai bine viitorul. Preţul metalelor a atins cote istorice, iar pentru dezvoltarea tehnologiilor de vârf, inclusiv pentru energiile verzi, sunt necesare mari cantități de metale rare, pământuri rare, metale prețioase, cupru etc.

Comunitatea Europeană este dependentă de aceste resurse şi plătește din ce în ce mai mult. Situația este critică şi se va accentua la fel ca în cazul energiei. Producția minieră mondială a crescut an de an de la 11,3 miliarde tone în 2000 la 17,9 în 2019, însă în Europa producția a scăzut cu 27,9%, în timp ce în Australia a crescut cu 144,7% şi în America de Nord cu 23,2%.

Producția mondială de nichel a crescut cu 140,1%, iar producția de minereu de fier cu 154,1%, explicând necesarul de dezvoltare (World mining data 2021 – în acest document mineralele sunt considerate sângele vital al economiei). România are importante resurse şi a avut capacități de producție pe care le-a distrus pas cu pas, fără să înțeleagă consecințele. Cel mai îngrijorător este faptul că nici acum nu conștientizează conducătorii noștri aceste aspecte. Acum trebuie să se acționeze, pentru a valorifica potențialul de resurse minerale de care dispunem, inclusiv cel de uraniu. Trebuie redeschise minele care au rezerve, perimetrele miniere care au fost cercetate, deschise şi pregătite în diferite stadii, pentru a ieși din acest impas.