Despre minerit la trecut, prezent şi viitor

Maramureşul, nordul ţării, a fost binecuvântat cu de toate, de la munţi, ape, văi la minereuri, ape minerale, biserici de lemn, tradiţii şi port popular autentic. Bogăţiile solului au fost exploatate dintotdeauna de către cei care au locuit aici sau de cei care efemer au stăpânit, într-un fel sau altul aceste meleaguri. Această scurtă descriere este un clişeu folosit de mulţi, mai ales în zona politică. Dar dincolo de clişeu este un adevăr tulburător: Maramureşul a avut şi mai are bogăţii ce trebuie să fie exploatate în mod raţional şi în beneficiul acestor locuri.

Pentru o mai bună cunoaştere a realităţii actuale trebuie să cunoaştem trecutul cu bune şi rele, poate şi pentru a evita greşeli şi dezastre. Săptămânalul nostru a pledat pentru minerit, una dintre cele mai nobile profesii şi o vom face în continuare. În multele noastre materiale am tras semnale de alarmă, cerându-le guvernanţilor să nu uite că din nord s-au dus în toate colţurile lumii aur, argint, cupru, plumb şi cam toate elementele din tabelul periodic.

Am avut semnale favorabile sau nefavorabile, dar mulţi au înţeles că mineritul a fost închis, însă cheile lacătelor neputinţei sunt încă în cuiul ce poate redeschide mineritul în Nord.

Surprinzător sau nu, un semnal concret şi consistent a venit din partea lui Nicolae Bud, fost parlamentar de Maramureş, dar mai ales un inginer minier ce a trudit în minele Nordului mult timp. Bud cunoaşte sistemul, ştie ce s-a întâmplat şi vrea să ajute la revitalizarea acestei profesii în Nord. În decursul anilor a publicat mai multe cărţi în domeniu, dar acum doreşte să scrie o lucrare, probabil în mai multe volume despre mineritul din Maramureş. Un demers pe care îl vom sprijini.

„Îmi doresc de mult timp, adunată între coperţi de carte, o istorie a mineritului maramureşean. Cu toate ale sale: etapele de început, clipele scânteietoare în care a jucat un rol de primă mărime în biografia ţării, momentele de suferinţă la care a fost supus, dar şi încercările de a sesiza prin ceţurile prezentului ceva din paşii posibili prin timpul viitor. Există deja, îmi veţi spune, cărţi care au pagini şi nu puţine, consacrate acestui subiect. Aşa este! Eu însumi am scris volume aşezate pe acest postament al radiografierii trecutului minier în această parte de ţară. Cunosc autorii şi le rezerv întreg respectul meu pentru tot ce au izbândit. Sunt la curent cu proiectele similare aflate pe planşetă, la care se lucrează cu tragere de inimă şi cu speranţe în reuşită. Le urez din tot sufletul succes!

Ceea ce eu îmi propun este un demers similar, în deplină complementaritate cu ce s-a făcut, cu ce se încearcă a se înfăptui de oameni cunoscuţi pentru autoritatea lor în materie. Repet, lucrarea pe care eu o am în vedere se înscrie în aceeaşi perspectivă a cunoaşterii resurselor, valorificării lor prin înscrierea în contextul economic, măsurarea exactă a locului ocupat de mineritul din Maramureş în industria românească. Aşadar, apelez la experţi de primă mână, recunoscuţi pentru anvergura lor intelectuală şi profesională, capabili să contribuie la descifrarea chipului autentic al unei profesii cuprinzătoare – mineritul aşa cum arată el în acest colţ de ţară fixat în nordul cel mai nord al hărţii binecunoscute.

Câmpul de lucru este în mare parte constituit şi ne aflăm în faza de aşezare pe teren a coordonatelor de dispunere în tranşee şi de înaintare pe sensul de mers stabilit. Cum ar urma să arate în final cartea la care sunetul clopoţelului de început a rămas deja în urmă, vom vedea ceva mai târziu. Avem, deocamdată, aşezate pe hârtie, cu rigoare şi necesară viziune, ţintele ce ni le-am propus. Mi-aş dori să parcurgem la pas respirările mineritului, în zona unde ne-a fost dat să ne naştem, de la origini până târziu, în timp.

Prefer ca frontieră în acest caz perioada care nu ne aparţine, anii de scotocire deşănţată în măruntaiele pământului românesc cât timp acesta s-a aflat sub apăsare străină. Sunt dornic să fotografiez întâmplările de la naţionalizare. Sunt aici de cunoscut atât evoluţiile din anii României Mari, cât şi modificările aduse de odiosul dictat de la Viena.

Doresc să evidenţiem – corect, fără partizanate gratuite, efectele naţionalizării în zona Maramureş. Consider necesar un stop-cadru privind mineritul românesc înaintea evenimentelor din decembrie 1989. Avem ce spune.