Despre filozofie, principii şi viaţă

Reporter: Puneţi-vă masca lui Oscar Wilde şi spuneţi-ne adevărul despre omul şi intelectualul Zamfir Ciceu.

Zamfir Ciceu: Eu cred că e prea mult spus intelectual. Mă consider un om care a citit, probabil, mult mai puţin decât ar fi trebuit şi mult mai mult decât ar fi trebuit să citească alţii. Cu cât citeşti mai mult, îţi dai seama cât de puţin lucruri cunoşti şi cât de vastă e aria pe care ar trebui să o cunoaştem. Eu tot timpul spun următoarea poveste oamenilor: rasa umană n-are cum fi din păcate altfel, copilul care se naşte tot timpul porneşte de la zero, cum spunea John Locke pe vremuri, „tabula rasa” şi pe urmă, prin cunoştinţele dobândite, ajungem la „tabula plena” şi celelalte. Făceam o comparaţie poate puţin forţată cu calculatoarele: o generaţie de calculatoare porneşte de la nivelul de tehnologie de la un moment dat şi următoarea generaţie este superioară. Oamenii pornesc tot timpul de la zero. Şi puţini oameni învaţă din ceea ce s-a întâmplat anterior.

Rep.: Repetăm tot timpul greşelile trecutului.

Z.C.: Da, şi în România s-a văzut foarte bine asta. Ceea ce am avut în ultimii ani pe piaţă în România, din punct de vedere socio-economic a mai fost. Probabil doar la o altă intensitate. Ceea ce cred că e important e ca fiecare să încerce să devină un pic mai bun, acolo unde e locul său. Mie îmi place să citesc, mai ales despre oameni: cum acţionează, cum gândesc, cum trăiesc şi astea sunt lucrurile care contează de fapt.

Rep.: Nu vă şi dezamăgesc oamenii?

Z.C.: Partea asta cu dezamăgirea am învăţat-o în tinereţe. Am învăţat să nu-mi creez mari aşteptări ca să nu am mari dezamăgiri.

Rep.: Aţi fost crescut într-un mediu pur, sănătos, al satului românesc, în Dumbrăviţa. Cum vă păstraţi principiile dobândite acasă, „nepoluate” de mediul politic?

Z.C.: Nu e greu deloc dacă vrei. Tot timpul am încercat să rămân acelaşi din punctul de vedere al personalităţii, indiferent de ce loc m-am situat pe scara socială, pentru că am avut, ca toţi oamenii, şi momente mai bune şi mai puţin bune. Ştiţi foarte bine povestea de acum trei ani, când am avut momente nu foarte bune din punct de vedere politic, când am fost dat cu totul la o parte din viaţa politică. Nu m-a dezarmat cu nimic. A fost o etapă, mergi mai departe. Pur şi simplu trebuie să fii consecvent cu tine însuţi.

Rep.: A fost mai greu să rămâneţi la fel în momentele grele sau în cele bune?

Z.C.: Cred că toţi ar trebui să ne păstrăm stăpânirea de sine şi să ne purtăm la fel şi atunci când câştigăm, şi atunci când pierdem. Trebuie să le luăm pe toate ca fiind naturale, şi urcarea şi coborârea. Important e să rămâi pe aceeaşi cale pe care ţi-ai propus-o.

Rep.: Vă judecaţi mai aspru pe dvs. sau pe ceilalţi?

Z.C.: Pe mine, şi e obligatoriu să faci aşa. În poziţia în care sunt eu astăzi, să ajungi aici dintr-un copil normal, dintr-o familie normală, trăind în condiţii medii, ţi s-ar putea urca la cap, vai ce grozav şi special eşti. Nu eşti deloc. Ci un om normal, ca oricare altul.

Rep.: Apropo de profesie, se spune că politica e profesia celor care au eşuat în meseria lor. Dvs. aveţi o profesie..

Z.C.: Am o profesie la care pot să mă întorc oricând. Dar vine o vreme când, dacă te consideri realizat din mai multe puncte de vedere, te gândeşti dacă poţi să faci ceva şi pentru ceilalţi. Nu este o obligaţie de a face politică. E o opţiune a fiecăruia. Până la urmă, viaţa noastră nu e decât o sumă de opţiuni. Eu nu prea mă consider un om politic. Îmi place în schimb să fac administraţie. Probabil din tinereţile nu foarte îndepărtate am fost crescut în administraţie. Nu mi-a plăcut cât câştigam atunci în administraţie, din această cauză am plecat într-o profesie mai liberală. Am stat acolo 10 ani şi am venit din nou în administraţie.

Rep.: Vă plac provocările?

Z.C.: Niciodată nu mi-au plăcut lucrurile uşoare şi nici n-am câştigat nimic uşor. Numai cu muncă. Le spuneam şi studenţilor pe vremea în care predam: nu este o ruşine să nu faci o facultate, este o ruşine să nu munceşti. Nu-i niciun fel de ruşine să munceşti orice, dar să fii cel mai bun acolo unde munceşti. Problema la noi este alta şi am văzut o declaraţie a unui copil care a terminat anul acesta şi care mi s-a părut îngrozitoare, l-a întrebat un reporter ce vrea după absolvirea liceului, a răspuns că vrea să aibă bani şi femei. Acesta este modelul, din păcate.

Rep.: Ce modele aţi avut?

Z.C.: Nu ştiu dacă am avut neapărat un model sau am căutat un model. Am învăţat foarte mult citind. Toate lucrurile pe care le acumulăm trebuie să le raportăm la propria personalitate. Nu trebuie să copiem pe cineva, pentru că fiecare suntem unici. Trebuie să adaptăm la noi experienţele celorlalţi, să fim consecvenţi, să nu ne minţim şi să mergem mai departe.

Rep.: Progresul asta înseamnă, nu, să mergi în aceeaşi direcţie, dar mai departe? În România însă, după fiecare guvernare, schimbăm direcţia.

Z.C.: E o greşeală să tot schimbăm mereu, pentru că în acel moment nu cred că avem o direcţie. Trebuie doar să fim pe direcţia cea bună.

Rep.: Nouă, românilor, ne place mult să dăm vina pe alţii şi pe împrejurări.

Z.C.: E cea mai comodă şi mai confortabilă modalitate de curăţare a propriei conştiinţe. Cel mai util e să vedem unde greşim noi.

Rep.: Am văzut un jurământ a lui Iuliu Maniu. El se raporta la Dumnezeu, conştiinţă şi onoare. Dumneavoastră la ce vă raportaţi când vă faceţi propriile bilanţuri?

Z.C.: În primul rând, trebuie să faci bine, însemnând să nu faci lucrurile percepute de marea majoritate a populaţiei ca fiind rele în mod deliberat. Toate acţiunile noastre trebuie să se raporteze la noţiune de bine general. Dar, în acelaşi timp, să nu facem rău celorlalţi, e un mare păcat. Cred că e un mare păcat să nu crezi, să nu fii creştin. Pentru că asta te poate face mai bun.

Rep.: Paler spune că se teme mai tare de absenţa lui Dumnezeu decât de Dumnezeu.

Z.C.: O societate în care divinitatea n-ar fi prezentă ar fi anarhică, haotică şi nu cred că ne putem permite aşa ceva. Religia şi divinitatea îşi au locul în orice societate şi asta n-a făcut decât s-o ţină de-a lungul veacurilor în nişte reguli normale şi morale. 

Rep.: Despre prezent?

Z.C.: Mâine nu există, există numai azi. Spunem mereu: „o să fac mâine asta”. Nu există mâine. Există azi. Fac azi sau nu fac. Tot timpul va fi azi pentru noi, niciodată mâine. Trebuie să fim conştienţi de provocarea prezentului şi să ne comportăm în aşa fel încât să nu-i deranjăm pe ceilalţi. Mi-a plăcut de pe vremea facultăţii următoarea replică: „libertatea mea de a întinde mâna sfârşeşte acolo unde începe nasul altuia”.

Rep.: Azi contează foarte mult întrebările „ce” şi „cât”. Pentru dumneavoastră contează şi „cum”?

Z.C.: Da, nu cred în principiul lui Machiaveli că scopul scuză mijloacele.

Rep.: Se spune despre curaj că înseamnă să ştii doar tu cât îţi e de frică. De ce vă e frică?

Z.C.: Mi-e frică să nu greşesc, crezând că fac bine. Mi-e frică să mă dezamăgesc şi nici să-i dezamăgesc pe ceilalţi.

Rep.: Ştiţi principiul lui Steinhardt, că trebuie să dobândim din ce nu avem timp, cunoştinţe, bani etc.. Ce aţi dobândit în această funcţie dăruind altora?

Z.C.: Şi din postura publică şi de avocat am fost pus în astfel de situaţii. Acumulezi şi tu informaţii, încercând să rezolvi o situaţie. N-am fost novice când am venit aici, dar a fost o activitate nouă, cu o problematică specifică şi vastă, oricâte ai şti, când vii pentru prima dată într-o postură sau funcţie porneşti de la zero şi trebuie să le acumulezi pe parcurs. Unii reuşesc, alţii nu: pentru că nu-i interesează, pentru că au alte scopuri, pentru că nu vor sau nu pot, nu asta contează neapărat. Important e ca în orice postură să fim corecţi cu noi, să spunem ce nu ştim, că nu-i o ruşine. Ruşine e să nu vrei să le înveţi. 

Z.C.: Oamenii perfizi.

Rep.: Care credeţi că sunt principiile de bază ale unei educaţii sănătoase?

Z.C.: Copiii sunt nişte oameni în miniatură. Important este să-i tratezi corect şi de la egal la egal. Nu sunt nici inferiorii noştri, nici supuşii noştri. Nu sunt perfizi, sunt corecţi, puri. Spun lucrurile în faţă, spun ceea ce gândesc. Important e să le creezi acel climat de stabilitate emoţională în primul rând, să-i tratezi de la egal la egal, să le fii alături. Cele mai frumoase momente pe care le poate trăi un om sunt cele petrecute alături de copiii lui. Nu am întotdeauna atâta timp cât mi-aş dori, dar cel mai mult mă relaxeaz atunci când petrec timp cu copiii mei.

Rep.: Despre lucrarea dvs. de doctorat?

Z.C.: Sunt multe de spus. E o temă foarte amplă, un autor puţin cunoscut în zilele noastre, dar foarte actual, şi când am ales acest autor împreună cu coordonatorul, mi-am dat seama că mi se potriveşte foarte bine: „Implicaţiile filozofice ale operei lui Petre Pandrea”. Este un om de la care ai ce citi, dar, mai ales, ai ce învăţa. Îmi plac autorii care ştiu ce spun. Care au trăit cum au scris.

„Mâine nu există, există numai azi. Spunem mereu: „o să fac mâine asta”. Nu există mâine. Există azi. Fac azi sau nu fac. Tot timpul va fi azi pentru noi, niciodată mâine. Trebuie să fim conştienţi de provocarea prezentului şi să ne comportăm în aşa fel încât să nu-i deranjăm pe ceilalţi. Mi-a plăcut de pe vremea facultăţii următoarea replică: «libertatea mea de a întinde mâna sfârşeşte acolo unde începe nasul altuia»”.

 

Zamfir Ciceu