„De la iniţierea până la finalizarea monumentului au murit 95% dintre noi, foştii deţinuţi politici care trăiam în 1990”

După două decenii de lupte, la finele lunii mai a fost inaugurat monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia. Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza vorbeşte despre această reuşită istorică şi piedicile şi greutăţile derulate în lunga sa cronologie.

 

Reporter: Ce reprezintă monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia inaugurat recent? 

Octav Bjoza: Este un monument imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute nouă. Din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime. Aceste aripi poartă spre înaltul cerului sufletele noastre, ale foştilor deţinuţilor politici deportaţi, azvârliţi mişeleşte în miez de noapte în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce. După cel de-al II-lea Război Mondial, mulţi cetăţeni ai României care reprezentau o parte însemnată din ceea ce era demn, moral şi bine pregătit profesional în societate au fost asasinaţi, judecaţi, condamnaţi la moarte sau la ani grei de temniţă şi lagăre de exterminare prin munci silnice, înfometare, bătăi, lipsiţi de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală. Zeci de mii dintre noi au rămas acolo pentru totdeauna. Noi am muncit în mine de plumb, la Canalul Dunărea – Marea Neagră, la recoltat stuf, la diguri de pământ, canale de irigaţii şi munci agricole. Am construit baraje şi combinate chimice. Singura noastră vină a fost aceea de a ne fi iubit neamul, patria şi tricolorul. Forţa noastră a fost credinţa în Dumnezeu, iubirea şi iertarea, acestea constituind condiţia supravieţuirii noastre.

 

Reporter: Care este cronologia acestui monument început în urmă cu aproape două decenii? Cât de greu a fost acest parcurs?

Octav Bjoza: Foarte greu a mers, pentru că finanţarea a fost făcută în tranşe, a fost cumplit, fondurile au fost întârziate cu lunile, cu anii. Lucrarea a început ca urmare a iniţiativei la Constantin Ticu Dumitrescu, care în 1999 a reuşit să capaciteze Ministerul Culturii respective Comisia pentru monumente de for public, care funcţiona pe lângă Ministerul Culturii să iniţieze un concurs şi acesta a fost câştigat de maestrul sculptor Mihai Buculei. Apoi din 1999 au durat ani de zile în care Ticu Dumitrescu s-a străduit să obţină bani pentru procurarea materiei prime, oţel inoxidabil din Occident, din Germania şi Belgia parcă. Şi a reuşit să obţină primul milion de euro cu care a asigurat baza materială, a durat apoi un timp să găsească un constructor care să se încumete să realizeze o lucrare unicat, dar şi de artă. A găsit la fostul arsenal al armatei din Ploieşti, actualmente Electromecanica Ploieşti.

Lucrările au durat ani de zile, 8 ani. Au fost şi blocate o bună perioadă de timp din lipsă de finanţare. A durat ani şi ani de zile. Era vorba de mână de lucru înalt calificată, sudură de înaltă calificare şi când era mână de lucru nu erau bani, când erau bani care se dădeau de obicei în decembrie nu aveai când să-i consume. Când a murit Ticu Dumitrescu, nu s-a făcut nimic concret, dar era găsită baza materială şi constructorul. Erau lucruri foarte importante, dar de atunci au trecut 7 ani şi jumătate, timp în care am bătut la zeci de uşi de zeci şi sute de ori. Acest monument nu ar fi fost finalizat dacă nu eram ajutat la modul cel mai serios şi concret de fostul preşedinte Emil Constantinescu, cu ajutorul său am pătruns. Finanţarea iniţială a fost deschisă de Ministerul Culturii apoi a fost preluată de Primăria generală a capitalei. Am găsit totuşi înţelegere, dar a mers foarte greu.

 

Reporter: Nu a existat nici un interes al autorităţilor pentru finalizarea monumentului.

Octav Bjoza: Nu a existat un interes pentru că de la iniţiere până la finalizare au murit 95% dintre noi, foştii deţinuţi politici care trăiam în 1990.

 

Reporter: Câteva caracteristici tehnice?

Octav Bjoza: Monumentul are o înălţime totală de 30 m, din care aripile, din oţel inoxidabil, au 23,4 m, 20,63 m, 20,28 m. Lăţimea aripilor este de 9,88 m; 9,39 m şi 7,9 m. Greutatea totală a aripilor este de 102,6 t, fiecare cântărind 38 t; 34,8 t şi 29,8 t. Fiecare aripă se compune din 9 pene legate cu bare orizontale, asamblate prin sudură. La partea inferioară a fiecărei aripi se află câte un butuc prin care aripile sunt ancorate la structura de rezistenţă cu 103 şuruburi. Secţiunea frontală, înclinată, este placată cu granit roşu şi are o suprafaţă de 140 mp. Colina – tumulus este realizată din pământ şi pietriş, acoperită cu iarbă şi are o suprafaţă de 600 mp şi un volum de 1225 mc. Structura de rezistenţă este compusă dintr-un soclu din beton armat cu înălţimea de 6,42 m şi volumul de 245 mc şi un radier din beton armat cu înălţimea de 2 m şi volumul de 181 mc fixat pe o incintă formată din 25 de piloţi din beton armat (cu diametrul de 0,6 m şi cu lungimea de 13 m).

 

Reporter: România e ultima ţară din fostul bloc comunist care are un monument al rezistenţei anticomuniste?

Octav Bjoza: Cred că da, dar este cel mai frumos din Europa ca şi simbolistică, aspect şi locul în care e amplasat. 

 

 

 

„Singura noastră vină a fost aceea de a ne fi iubit neamul, patria şi tricolorul. Forţa noastră a fost credinţa în Dumnezeu, iubirea şi iertarea, acestea constituind condiţia supravieţuirii noastre”.

 

Octav Bjoza