• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 21 Aprilie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Martie , 2021

De la 1940 până în 2021. Platforma IMMUM, mărirea și decăderea industriei băimărene

Căderea economică a Maramureșului a început imediat după momentul 1989. Noii conducători ai României au încercat să treacă economia pe bazele capitalismului în care doream să mergem. Lipsa de profesionalism, dar și interesele oculte au făcut ca marea industrie românească să meargă la fier vechi. De fapt, Petre Roman, atunci prim-mi­nistru, a lansat sintagma: industria românească - un morman de fier vechi. Drept urmare, cei cu inițiativă, cu spirit antreprenorial în formare, au început să taie fabrici și uzine și să le ducă la topit. Și în Maramureș s-a procedat la fel. Înainte de 1989, aveam mine, flotații, combinate băimărene, IMMUM, IMUAS, APSA, fabrica de șuruburi din Sighet, Maratex, Faimar și multe alte întreprinderi. Atunci, noi tot am scris despre acest lucru. Maramureșul, nordul țării, avea o industrie puternică, cu plus valoare.  Din acest punct de vedere, ne situam peste economia Clujului, ceea ce poate spune multe. În momentul de față, suntem un fel de a cincea roată la căruța unei regiuni de dezvoltare N-V. O poveste tristă...


Marea problemă a industriei maramu­re­șene de dinainte de 1989 a fost că era ridicată, dezvoltată, în jurul mineritului. De asemenea, industria județului se afla în relații contractuale, de export, cu țările din CAER (fostele țări comuniste din estul Europei). După Revoluție, mineritul a început să fie restructurat și apoi închis. Consecința imediată s-a văzut în întreprinde­rile maramureșene, care au închis porțile una după alta. A fost o cădere care a început de la momentul 1989.
Acum, marile platforme indus­triale ale Băii Mari sunt pustii, pline de hale părăsite, dărâmate sau populate cu firme și firmulițe care au doi, trei, cinci, zece an­gajați. Când mergi în astfel de locuri, timpul parcă stă în loc. Această impresie am avut-o mer­gând pe platforma IMMUM.

După cum scriam în numărul trecut, în momentul de față se discută de realizarea unui parc industrial în Baia Mare sau lângă capitala județului. Principala problemă este legată de locul în care s-ar dezvolta acest parc. Noi am identificat câteva amplasamente, cu plusuri sau minusuri, și le-am prezentat. Un astfel de loc ar putea fi chiar în municipiu de pe Săsar. Platforma IMMUM are o suprafață de câteva zeci de hectare și multe hale pă­ră­site. Am fost pe platformă să vedem ce mai există acolo. Și am aflat lucruri interesante, demne de paginile minunatului nostru săptă­mânal.

Am intrat pe platformă urmând un drum care se formează din strada Vasile Lucaciu. Chiar înainte de a face la dreapta spre ieșirea din oraș.
Drumul, plin de gropi, anticipa ce urma să găsim acolo. După circa o sută de metri, am intrat în secolul trecut, în perioada de bine care a ajuns la coșul de gunoi. Peste tot, dărăpănături, locuri pline de gu­noaie, materiale vechi, fier vechi, cauciucuri, utilaje dezmembrate, uzate, aruncate și multe  hale dezafectate, stâlpi de rezistență. Am înaintat pe strada perforată de gropi și am ajuns într-un loc în care mari hale de producție au exis­tat cândva și în care mai func­ționează câteva firme mici. Am încercat să aflăm câte firme lu­crează prin hala fostului IMMUM. Cu greu am descoperit că sunt 45 de firme care plătesc factura la apă.  Posibil să fie mai multe. Nimeni de acolo nu vrea să vor­beas­că, toți se feresc, nu vor fotografii, nu spun ce fac, cu ce se ocupă. Această atitudine a devenit ușor suspectă, mai ales că se tot invoca faptul că sunt firme private. Dincolo de aceste probleme, am reușit să găsim câțiva muncitori care lucrau acolo din anii 1980, iar unul muncea chiar de dinainte.  Cre­zând că vom avea o poveste fru­moasă despre ce a fost IMMUM, ne-am lovit de aceeași tăcere și de suspiciuni. Cu toate astea, am aflat și câteva lucruri interesante. Chiar extraordinare.

În primul rând, fostul Combinat Phoenix este legat de fostul IMMUM, atât ca teren, cât și ca fon­datori. La începutul anilor 1900, în Baia Mare au venit frații Weiser și au pus bazele fabricii de acid sulfuric. De la această  fabrică s-a ajuns la Phoenixul din zilele noastre.
Dar industriașul Weiser a dorit să se extindă și a construit Atelierul Central. O mare hală, în jurul căreia s-a ridicat IMMUM. Weiser a avut una dintre cele mai frumoase vile din Baia Mare. El a deținut și primul automobil din oraș. La  vremea respectivă, anii 30-40, era o mare realizare. Vila lui Weiser mai există și acum.  Mai jos de cimitirul Horea 2, se află o grădiniță. Acolo este fosta vilă a lui Weiser. Industriașul a plecat din Baia Mare după venirea comuniștilor, după 1946, a plecat și a lăsat de izbeliște tot ce avea. Vila a fost luată  de  stat și, de atunci, acolo a funcționat o grădi­niță. În decursul anilor, au avut loc mai multe modernizări, ultimele au început în 2013, prin  adăugarea unei aripi noi. Am fost la  grădiniță să  vedem dacă mai  există lucruri de pe vremea lui Weiser. Mai este o sobă care e folosită ca loc de afișaj. Lucrurile rămase de la in­dustriaș, ne-au spus cei de la grădiniță,  au fost trimise la Sighet, la  Casa  Elie Wiesel. Am mai aflat că, pe terenul pe care se află cimitirul și până la  blocurile groazei Horea, era o frumoasă livadă, bine amenajată și îngrijită.
După veni­rea comuniștilor, livada a fost distrusă.

Înainte de vila lui Weiser, se află un alt imobil de pe vremurile de atunci.  În el a funcționat o poli­clinică cu circuit închis, pentru angajații combinatului Phoenix.

De cealaltă parte a vilei lui Weiser, se află o altă clădire frumoasă care a aparținut unei alte importante familii din acea perioadă. Este vorba de familia Buxbaum, bunicii fostului membru al formației Sistem, Ciprian Rogojan.
De la această zonă și până la Combinat, în anii 40, nu era nimic, doar teren arabil. Singura cale de acces este actuala stradă a Eliberării, care a rămas cu denumirea din acea perioadă. Pe această stradă a intrat armata rusească, eliberatoare zone de sub ocupația maghiară. Pe teren s-a ridicat IMMUM, începând cu Atelierul Central. Să mai spunem că, la începutul anilor 40, tot pe acest teren, ce se întindea până la strada Eliberării, au existat mai multe barăci în care au fost mutați de comuniști mai multe familii băimărene, care au deținut case ce le-au făcut cu ochiul noilor potentați. Acești oameni au avut o existență grea, au fost scoși din funcțiile avute și au trebuit să trăiască la marginea orașului. În această situație s-au aflat avocați, profesori, oameni cu un anumit statut social. Tot acolo, lângă aceste barăci, s-a aflat unul din ghetourile băimărene, în care ungurii au adus evreii din zonă, din acea perioadă.
Nu mai sunt urme ale ghetoului și ale caselor mizere în care au trăit vreo 14 familii băimărene. În momentul de față, mai există urmași ai acestor familii care au suferit foarte mult din partea comuniș­tilor. Deocamdată nu  doresc să po­­vestească ororile prin care au trecut.
Încercând să mai aflăm date des­pre fosta platformă IMMUM și combinatul de care s-a legat de la înființare, am dat peste informații de la Arhivele Statului Maramu­reș. Ele au fost obținute de la Diana Mureșan, cercetător la Arhi­vele maramureșene.

Fabrica de Acid Sulfuric și Produse Chimice „Phoenix” S.A. a fost înființată în anul 1907 de către industriașii familiei Weiser (Oscar și Arthur), în comuna Ferneziu. Ei au primit de la Statul Maghiar o concesiune pe timp de 30 de ani, având dreptul să valorifice gazele, respectiv fumurile de la topitoarele care conțineau sulf. Capitalul social inițial a fost de 3 000 000 coroane. Fabrica a început în anul 1908, la început producând numai acid sulfuric de cameră și Glower, întrebuințând acidul la fabricarea superfosfatului, precum și acid azotic, necesar la fabricarea acidului sulfuric. Ulterior, și-a extins activitatea, valorificând sulfatul de cupru (piatră vânătă), sulfatul de magneziu (sarea amară), sulfatul dublu de aluminiu și potasiu (piatră acră) galaicanul și acidul acetic.
În anul 1925, Fabrica de Acid Sulfuric a cumpărat, cu suma de
3 000 000 lei, în urma unei licitații, Fabrica de Sticlă „Renyi” Baia Mare, împreună cu terenul, pe care a demarat construcția clădirilor și instalarea uzinelor fabricii.
Începând cu anul 1925, odată cu achiziționarea Fabricii de Sticlă „Renyi” Baia Mare, fabrica s-a mutat din Ferneziu, în Baia Mare, str. Eliberării, nr. 15, având același sediu până la desființarea ei.
În perioada războiului, 1940-1944, se dă în funcțiune instalația de acid sulfuric contact, acid clorsulfonic, bioxid de sulf. De asemenea, s-a amplificat centrala electrică și s-a construit clădirea biroului central.
În toată această perioadă, uzina a purtat o serie de denumiri, dintre care cea care a dominat a fost „Phoenix” Fabrică de Acid Sulfuric și Produse Chimice, care a funcționat ca societate pe acțiuni până la 1 aprilie 1941. La 1 aprilie 1941, uzina a fost naționalizată de Statul Maghiar, purtând denumirea de „Uzinele Chimice ale Statului”.
De la 1 februarie 1942 până în 1946, a purtat denumirea de „Uzinele Chimice Metalurgice «Hungaria» Baia Mare”. În perioada 1946-¬1948, s-a revenit la denumirea inițială de „Fabrica de Acid Sulfuric și Produse Chimice «Phoenix» Baia Mare”.
Între 11 iunie 1948 și 31 decembrie 1949, a funcționat sub denumirea de „Uzinele «Phoenix» na­ționalizate - Fabrica de Acid Sul­furic și Produse Chimice”. În perioada 1 ianuarie 1950 - 1 octombrie 1952, uzina a fost co­masată cu Combinatul Metalurgiei Neferoase Baia Mare. La 1 octom­brie 1952, prin HCM nr. 2255/ 1952, uzina a devenit inde­pen­dentă, cu autonomie gestionară, purtând denumirea de „Întreprin­derea Metalurgică Chimică «Phoe­nix» Baia Mare”.
La 27 mai 1953, în baza Decretului nr. 222/1953 și a Deciziei nr. 886/1953, denumirea a fost schimbată în „Uzinele Chimice «Gh. Gheorghiu Dej» Baia Mare”. La 16 iunie 1953, în baza Decretului nr. 258, denumirea s-a schimbat în „Uzinele Metalo-Chimice «Gh. Gheorghiu Dej» Baia Mare”. În baza Ordinului MPIC nr. 730/ 10 aprilie 1962, întreprinderea a primit denumirea de „Combinatul Chimico-Metalurgic Baia Mare”, iar în anul 1965, prin Hotărârea din 22 martie al CC PCR a Consi­liului de Stat și a Consiliului de Miniștri, uzina și-a schimbat din nou denumirea în „Combinatul Chimico-Metalurgic «Gh. Gheorghiu» Dej Baia Mare”. În perioada 1970-1973, s-a numit „Uzina Metalurgică de Metale Neferoase Baia Mare”, iar în perioada 1973-1991, „Întreprinderea Meta­lur­gică de Metale Neferoase Baia Mare”. În anul 1991, întreprin­derea s-a transformat în societate comercială pe acțiuni cu denumirea de SC „PHOENIX” S.A Baia Mare. În anul 1998, societa­tea și-a schimbat din nou denumirea în SC ALLIED DEALS PHOENIX SA Baia Mare, iar din 2001 până în 2003, s-a numit R.B.G. PHOENIX SA Baia Mare. În anul 2003, societatea și-a pierdut activele și a intrat în lichidare în anul 2008, fiind numit lichidator judiciar IZO INSOLV IPURL ZALĂU.
Până în anul 1991, obiectul principal de activitate al întreprinderii era producția chimică de bază și extracția metalurgică neferoasă. Producția chimică se baza pe acidul sulfuric și derivatele lui anorganice.
În cadrul întreprinderii, își desfă­șurau activitatea câteva mii de angajați, de exemplu, în anul 1965, lucrau 2.700 de salariați, dintre care 2.250 muncitori și era singura producătoare pe țară de: cupru elec­trolitic, plumb acumulator, la­minate de plumb, oxizi de plumb, sulfură de sodiu, sulfat de fier, tiosulfat de sodiu, sulfat de sodiu cristalizat, fozocrezol, pământuri decolorante, precum și metale prețioase și rare (seleniu, telur).
Pe lângă întreprindere, funcționa o creșă cu o capacitate de 25 de locuri, un cămin de copii cu 50 de locuri, un cămin de fete sau burlaci cu dormitor comun pentru bărbați de 227 locuri și 12 locuri pentru femei, o cantină cu o capacitate de 1200 de mese servite pe zi, tere­nuri sportive proprii (6 terenuri pentru fotbal, atletism, gimnastică, lupte, popice), un cămin cultural - cinema, teatru; sala de cinema avea o capacitate de 200 de locuri. Mai exista un grup centru de do­cumentare M.I.P.Ch., cu 9.093 de volume și o bibliotecă cu 7.500 de volume. În afară de aceasta, în incinta uzinei, era o bibliotecă teh­nică cu 941 de volume.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.