Cumpărăm cupru şi exportăm minereu. Am omorât industria românească pentru dezvoltarea celei occidentale

România a devenit ţara din care se exportă bolovanii deoarece am devenit bolovani, în sensul cel mai corect al cuvântului. Zilele trecute, într-o analiză a Ziarului Financiar, s-a spus un mare adevăr, respectiv ceea ce am titrat mai sus. Adevărul a fost rostit de ministrul Economiei Mihai Tudose. Urmează o nouă confirmare a faptului că România a renunţat, în condiţii greu de înţeles, la mineritul neferos şi metalurgia neferoasă, pentru ca un grup de iniţiaţi să beneficieze de aceste bogăţii.

Nu ar fi prima oară că scriem despre aceste dureri ale Maramureşului, ale României în ultimă instanţă, dar avem o nouă confirmare că nu am bătut câmpii întrebând de ce a fost închis mineritul şi combinatele din Baia Mare. Iată ce se spune în materialul publicat de ziarul bucureştean.

România exportă minereu de cupru de 35 de milioane euro şi importă cupru şi produse din cupru de 570 de milioane euro.

Parcă îţi vine să te dai cu capul de toţi pereţii. Din producător am devenit importator, cotizând la bunăstarea ţărilor din jur sau de aiurea.

Se ştie că Baia Mare a avut combinatul Phoenix, unde se producea un cupru de foarte bună calitate (în nord se realiza 70 la sută din producţia de cupru a României), iar materia primă era exploatată din minele maramureşene sau din cele din Apuseni. Am avut tot lanţul tehnologic funcţional, iar pe orizontală acest sector a dat de lucru la industrie.

Noi tot am spus, dar o spunem din nou. Mineritul şi metalurgia sunt baza unei economii puternice. Nu poţi avea industrie performantă dacă nu ai minerit şi metalurgie care să producă materie primă. Dacă totul este luat de la import, costurile sunt foarte mari şi eficienţa economică mult scăzută. În plus, multe locuri de muncă dispar! Aşa cum dispare şi zona de şcolarizare, cea care trebuie să alimenteze cu muncitori şi specialişti sectoarele productive.

Toate acestea s-au întâmplat în România, în nordul ţării începând cu anii ’90. În 1997 a avut loc cea mai mare disponibilizare din mineritul neferos. Zecii de mii de mineri au fost concediaţi cu celebrele salarii compensatorii. Bani aruncaţi, în loc să fie folosiţi la rentabilizarea producţiei. Dar nu s-a putut deoarece grupuri de influenţă au vegheat ca România să devină o bună piaţă de desfacere, un consumator. BM, UE, NATO au pus presiune pe factorul politic românesc pentru a distruge economia, industria românească. Şi politicienii au dus la bun sfârşit această operaţiune fără precedent în spaţiul european. De multe ori avem impresia că suntem o ţară bananieră!

Sigur, politicienii nu recunosc şi spun că toate acestea sunt prostii de ziarişti nesimţiţi. Acceptăm o astfel de caracterizare, dar cerem să ni se răspundă la multele întrebări pe care le-am adresat în spaţiul public, aşa cum o facem şi acum. Am vorbit cu mai mulţi specialişti băimăreni cu privire la declaraţia ministrului.

„Studii ale Băncii Mondiale asupra activităţilor miniere din întreaga lume arată că fiecare dolar cheltuit de o mină generează alţi 2,80 dolari în economie. Bazându-ne doar şi numai pe acest considerent, atunci afirmaţia ministrului cât de bolovani suntem are destulă substanţă dar, atunci…. totuşi, ce facem???”, ne-a spus unul din specialiştii băimăreni în minerit. Nu dăm nume deoarece, din propria noastră experienţă, aceşti oameni au de suferit dacă nu păstrează un ton în concordanţă cu realităţile momentului.

În România, Baia Mare a avut o poziţie intransigentă: Mineritul românesc cheltuieşte mai mult decât produce, respectiv 3000 lei la mia de lei producţie.

Dar în momentul în care această anatemă a fost pusă, s-a luat în calcul tot mineritul. Dacă s-ar fi mers punctual, surpriza ar fi fost că sunt mine care ar fi fost rentabile. Şi aşa am fi avut mine care să producă şi combinate care să scoată metalele importante pentru toate industriile, de la construcţii de maşini, la producţia de armament.

România a dispărut de pe harta ţărilor cu o producţie industrială ce contează. Au fost multe zone cu producţii supradimensionate, dar acestea se puteau reduce, ajusta, chiar închide pe ici-colo, dar nu trebuia ras totul şi aruncat la fier vechi.

Acum plătim poliţa, importăm de la ace, la şuruburi şi… Dăm de lucru polonezilor, nemţilor, ungurilor, cehilor, chinezilor, în timp ce minerii maramureşeni pleacă în alte ţări să lucreze. Situaţia nu produce frisoane niciunui politician. Majoritatea celor care în aceste zile dezbat probleme serioase pentru ei sunt printre cei care au semnat moartea economiei româneşti. Întrebarea firească este de ce au făcut acest gest faţă de ţara lor. Cui ne-au vândut?

Ei, cei cu deciziile sunt bine mersi, au case şi maşini, merg în concedii şi freacă menta prin Parlament sau în emisiuni televizate, noi, cei mulţi, plătim nota de plată. Pe undeva e firesc să nu se întâmple mai nimic. Cine să îi tragă la răspundere când tot ei sunt la butoane.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a mai spus că va continua politica ministrului Niţă, respectiv de a construi un combinat pentru prelucrarea minereului de cupru (circa 200 de milioane de euro). Adică România are nevoie de un combinat precum a fost Phoenix. O altă întrebare firească: de ce a fost distrus combinatul băimărean de nişte politicieni în cârdăşie cu oameni de afaceri, foşti bancheri dintre care unii sunt acum sub presiunea legii. Mai mult din aceeaşi zonă a celor care s-au învârtit în jurul resurselor României şi astăzi mai activează în favoarea unor interese controversate. Maria Gherghe cu firma Ronefer, o firmă de apartament exportă tot concentratul de cupru ce se extrage în Apuseni, în China. Dar asta este o altă poveste.

Baia Mare ar putea reporni mineritul şi are potenţial pentru metalurgie!