Cultură la superlativ!

Nicolae TEREMTUŞ

Reporter: Ce faceţi în Baia Mare?
Ion Onuc Nemeş: Sunt fericit că mă aflu aici şi nu este prima dată când vin în Baia Mare! Prima mea vizită a fost în scop documentar, venisem să văd Biblioteca de aici. Eram într-un program de vizitare a tuturor Bibliotecilor din România, chiar noi, în Sibiu, eram în plin proces de construcţie a unui nou corp al Bibliotecii din Sibiu.
Am venit atunci, aici, m-am bucurat de această realizare extraordinară de care auzisem înainte. Iar faptul că realizarea ei se leagă de numele lui Tedi Arde­lean, fost coleg şi prieten de-al meu din perioada anilor ’70 la Zalău, a fost o bucurie şi mai mare.
Am găsit o instituţie extraordinară despre care spun că este cea mai frumoasă Bibliotecă din ţară şi o spun în cunoştinţă de cauză pentru că le-am vizitat pe toate!
Iar Tedi, după ce-am realizat noi, spune despre Biblioteca din Sibiu că este cea mai frumoasă din ţară! Nu este un simplu compliment pe care ni-l adresăm unul-altuia, ci este o mare realitate. Fie­care are particularităţile sale şi fiecare răspunde nevoilor comunităţii pe care o slujeşte. Sunt fericit, aşadar, de fiecare dată când vin aici, cu nostalgia acelor ani, noi am construit în 2007!
Acum am venit, invitat fiind la un curs cu bibliotecarii din judeţele Maramureş şi Sălaj. Mi-a făcut mare plăcere, pentru că am mai fost şi la alte cursuri de felul acesta, am fost şi membru în Comisia Naţională a Bibliotecilor mai multă vreme şi o experienţă de aceasta câşti­gată este foarte bine să fie împărtăşită tinerilor. Nu o spun cu o aroganţă, din asta teoretică. Nu teoria în sine, cât experienţa dobândită este importantă.
Eu am venit să le explic, în cadrul
cursului, bibliotecarilor despre impor­tanţa acestei profesii, o profesie pe care lumea nu prea o bagă în seamă. Există prejudecata aceasta, tot mai des vehiculată că, lumea nu mai citeşte, prin urmare, concluzia logică ar fi că nici Bibliotecile nu îşi mai au rostul de vreme ce nu se citeşte... E un paradox aici! Continuă să apară carte multă dar, sigur, nu se mai citeşte aşa cum se citea înainte. Dar fără lectură nu se poate face nimic! Iar lectura aceasta nu se poate face decât prin Biblioteci.
Am văzut multe ţări europene, am fost şi în SUA. Lumea de acolo nu mai are biblioteci, cum le aveam noi pe cele de acasă, private. Pentru noi au fost revelaţia tinereţii noastre. Acolo nu se mai cumpără carte pentru că au un spirit practic, derivat din specificul societăţii de acolo, dacă eu plătesc impozit înseamnă că Biblioteca trebuie să îmi asigure şi să-mi ofere serviciul acesta. Americanii folosesc foarte mult Biblioteca pentru studiu. Este un centru al comunităţii care polarizează.

Rep.: Cum este, în acest context, Bi­blioteca din Baia Mare? 
I.O.N.: Am văzut aici, cu revelaţie, o dinamică a cititorilor aşa cum nu există în toată ţara!
Este adevărat că noi, la Sibiu, avem mai multe Biblioteci mari şi se împart cititorii, aici, în schimb, această Bibliotecă slujeşte toată gama de cititori care este interesată, iar serviciile oferite sunt copleşitoare. Interesul pe care domnul director îl manifestă pentru orice noutate se reflectă în însăşi viaţa şi structura programelor Bibliotecii.
Raporturile cu Coreea, cu SUA... acestea toate devin Centre Culturale de mare interes pentru comunitate. Şi apoi mai este un lucru care e unic în ţară!
Să facă aceste Biblioteci româneşti în străinătate. Ele derivă, de fapt, dintr-o programă a revistei pe care o conduce, Familia Română. Am avut norocul ca în ultimii ani să văd toate comunităţile româneşti din jurul României în studiile de documentare pe care le-am făcut acolo. Mi-a rămas de văzut comunitatea românească din dreapta Tisei. Acum vom merge acolo împreună cu domnul director. După această vizită pot spune că i-am văzut pe toţi românii. Este foarte importantă atitudinea noastră sau interesul manifestat pentru românii de afară. Ei se raportează la Patria Mamă! Dacă Patria Mamă îi uită, dacă Patria Mamă nu prezintă interes pentru ei există riscul să se piardă, să fie absorbiţi de ţările sau culturile în care sunt. Dar frumuseţea acestei lumi este tocmai această diversitate. Să-i păstrăm şi să îi ajutăm şi pe ei să-şi păstreze identitatea naţională.
Faptul că Biblioteca de aici trimite Familia Română la toate Ambasadele şi Consulatele din străinătate este un lucru extraordinar. Ce se face aici este mai mult decât face o instituţie plătită special pentru astfel de activităţi. Este un proiect de anvergură naţională. Cine mai are astăzi această capacitate de jertfă atât de mare şi disponibilitatea sufletească pentru a face un astfel de lucru?
Rep.: Care este rolul Bibliotecii publice în comunitate, în contextul politico-economic de azi?
I.O.N.: Cred că misiunea Bibliotecii este una singură. Le-am vorbit bibliotecarilor de aici despre Bibliotecile din Olanda pe care le-am vizitat, cinci dintre cele mari. Acolo, misiunea Biblio­tecii era definită astfel: Misiunea noas­tră este să facem o societate mai bună!
Aici trebuie să aşezăm programul fiecărei Biblioteci!
La nivel de ţară, noi încă nu avem foarte dezvoltat acest principiu în care să punem Biblioteca ca un centru al manifestărilor culturale.
Se vede că celelalte instituţii culturale (case de cultură, cămine) sunt doar ve­ci­ne cu cultura, sunt mai mult pentru evenimente de genul nunţi, botez, pa­rastas... Nu se poate!
Biblioteca trebuie să fie centrul vieţii spirituale şi ea are misiunea aceasta de a se raporta şi de a fi sincronă cu socie­tatea. Pe măsură ce societatea se schim­bă trebuie să se schimbe şi activitatea Bibliotecii, trebuie să îşi adapteze viaţa la schimbările acestea. În general, la noi e judecată activitatea unui bibliotecar cam aşa: omul care ia şi dă o carte. O primeşte şi o aşează în raft. E total abe­rantă, nu mai corespunde deloc unei realităţi de astăzi!
La Bibliotecă trebuie să se întâmple marile evenimente ale comunităţii. Nimic din ceea ce se întâmplă într-o comunitate nu este incompatibil cu activitatea unei Biblioteci.
Biblioteca poate deveni şi Centrul Cultural în care să înveţi limbi străine, dansuri şi asta nu înseamnă că se substituie unei Case de Cultură, acestea trebuie să îşi vadă de treaba lor. Dar Biblioteca poate să devină, pentru că ea dezvoltă o astfel de activitate, moti­vând-o pe baza informaţiilor pe care le deţine. Le-am vorbit celor de aici că bibliotecarul trebuie să devină un ge­nerator de memorie pentru comunităţile pe care le deservesc. I-am îndemnat să devină persoane de prim interes în comunitate. Primarul vine, se duce, dar un bibliotecar poate să fie omul de continuitate în memoria unei comunităţi.

Rep.: Revenind la Ion Onuc Nemeş, fost director al Bibliotecii Astra din Sibiu, vă rugăm să ne spuneţi, atât cât per­­mite limitele unui interviu, ce a în­semnat Biblioteca Astra şi ASTRA pentru cultura românească, dar şi legă­turile nevăzute cu Baia Mare?
I.O.N.: Legăturile sunt aşa de fireşti! Sunt convins că felul în care realizăm acest interviu, în limba aceasta româ­nească superbă, se datorează ASTREI. Dacă nu era ASTRA nu ştiu în ce limbă am fi vorbit noi acum. Dacă pornim numai de la această premiză, al acestui rol esenţial pe care l-a avut ASTRA, am putea să ne declarăm mulţumiţi. Biblio­teca Astra a fost prima Bibliotecă pu­blică cu program de Bibliotecă naţio­nală pentru românii din Transilvania, în 1861. Prima Asociaţiune pe care Aso­ciaţia a creat-o a fost Biblioteca. Au acor­dat o mare importanţă Bibliotecii!
De atunci, această instituţie s-a dezvoltat extraordinar într-un program atât de bine gândit de ASTRA, un program piramidal! Ceea ce se găseşte în vârful piramidei trebuie să se găsească până la ultimul nivel. Deci în ultimul cătun, în ultimul sat. Au avut această capacitate de iubire faţă de popor şi de dăruire încât nu a rămas nimeni în afara acestui proiect. Din păcate acum, şi mă doare sufletul, nu mai văd energia aceea de iubire pe care oamenii au avut-o când au vrut să construiască. Şi au construit, creând instituţii! Afirmarea unui popor se face prin cultură. De aceea ASTRA a pus un accent atât de mare pe afirmarea identităţii prin cultură.

Rep.: Pictaţi icoane pe sticlă. De unde această pasiune?
I.O.N.: Satul meu este din nordul Transilvaniei. Este un loc cu vibraţie precum cea de la Nicula, unde se rea­lizează icoane pe sticlă. Am crescut cu aceste icoane în casă. În copilărie, unele dintre ele s-au deteriorat. Mama mi-a spus o dată să merg să arunc aceste icoane deteriorate, la vale. Ce bucurie mai mare pentru un copil decât să strice, nu? Le-am distrus!
Când am crescut mare mi-am dat seama de sacrilegiul pe care l-am făcut eu. Sigur, acoperit de nevinovăţia copilă­riei! Şi am spus că nu voi avea linişte până în clipa în care nu voi reface tot ceea ce am stricat. Şi am început de unul singur să studiez. Am fost în toate locurile în care am considerat că este ceva de învăţat. Până la urmă am reuşit să fac. Am avut prima expoziţie imediat după Revoluţie, o expoziţie mare pre­zentată de Mitropolitul de vrednică amintire, Antonie Plămădeală. M-am simţit împăcat, atunci. Eliberat de păca­tul pe care l-am săvârşit în copilărie. A rămas un hobby al meu!

„Cred că misiunea Bibliotecii este una singură. Le-am vorbit bibliotecarilor de aici despre Bibliotecile din Olanda pe care le-am vizitat, cinci dintre cele mari.
Acolo, misiunea Biblio­tecii era definită astfel: Misiunea noas­tră este să facem o societate mai bună! Aici trebuie să aşezăm programul fiecărei Biblioteci!
La nivel de ţară, noi încă nu avem foarte dezvoltat acest principiu în care să punem Biblioteca ca un centru al manifestărilor culturale”.

Ion Onuc Nemeş