• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 15 Octombrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Februarie , 2015

Cu Constituţia pe religie călcând. PERFID.

Ca să trăim într-un stat democratic şi să ne bucurăm de toate libertăţile ar trebui, conform logicii Curţii Constituţionale, să facem cerere. Decizia Curţii Constituţionale care scoate, indirect, religia din şcoli, a fost publicată în Monitorul Oficial şi devine obligatorie din septembrie. O argumentare hilară, plină de contradicţii, pe care, culmea, Patriarhia o consideră: „responsabilă, nuanţată şi echilibrată”. Un precedent periculos care pune legea şubredă deasupra principiilor autentice ale poporului şi transformă România într-un stat judecătoresc, constituţional, dar obtuz şi nedemocratic.

 
 

La 25 de ani de la Revoluţie, drepturile şi libertăţile pentru care au murit oameni în 1989 se acordă doar pe bază de cerere. O Românie formală şi birocratică a cărei imagine ar fi cel puţin terifiantă: bolnavul, pe targă, trebuie să facă cerere dacă vrea să fie salvat de medic; contribuabilul, obosit, la ghişeu, trebuie să facă întâi cerere dacă vrea să vorbească civilizat cu funcţionarul; cetăţeanul, disperat că-i arde casa, trebuie să facă întâi cerere la pompieri dacă vrea să i se stingă incendiul. O logică stupidă, inversată, dar constituţională. Cel puţin asta reiese din logica Curţii Constituţionale care a decis că drepturile constituţionale sunt garantate, dar numai pe bază de cerere!

Decizia CCR privind participarea elevilor la ora de religie obligă Parlamentul la modificarea prevederii neconstituţionale. În mare, Curtea a decis că solicitarea scrisă de a nu participa la ora de religie este neconstituţională. Parlamentul are la dispoziţie câteva variante pentru rezolvarea situaţiei. O decizie argumentată hilar, care scoate, practic, pe uşa din dos a şcolii, ora de religie şi care, culmea, vine în contradicţie cu Legea şi Constituţia.

De fapt, Curtea Constituţională nu putea decide că religia nu mai este obligatorie pentru că n-a fost niciodată, atâta timp cât cei care doreau aveau opţiunea de a nu participa la aceste ore.

 

Totuşi, religia e parte a trunchiului comun şi cum însăşi Curtea Constituţională scrie în motivare „statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filozofice ale părinţilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcţiilor pe care şi le asumă în procesul de educaţie şi de predare a religiei cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase”. Ori soluţiile legislative adoptate în acest caz numai echidistante nu sunt, ci discriminatorii pentru majoritate.

 

Practic, pe baza deciziei Curţii Constituţionale, Parlamentul va decide cel mai probabil ca elevii care doresc să înveţe religia să facă o solicitare scrisă, ori, în situaţia în care cei ce nu doresc, nu mai trebuie să facă, ar fi tocmai o neconstituţională lipsă de respect faţă de un popor cenzurat religios la şcoală, în trecut. În plus, ar duce, treptat, la eliminarea orei de religie în şcoli, pentru că, sătui de birocraţie, mulţi vor renunţa la cerere, nefiind elevi se vor reduce catedrele profesorilor şi, în final, constituţional, religia va dispărea din şcoli. O practică mârşavă şi mascată de susţinere a ateismului şi de îngrădire a libertăţii religioase.

 

Ciudat e că, în loc de o poziţie virulentă, Patriarhia a reacţionat extrem de discret şi diplomatic şi a catalogat chiar laudativ decizia Curţii Constituţionale: „în concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii!”, se arată într-un comunicat.

 

De fapt, precedentul e extrem de grav din foarte multe puncte de vedere. Dincolo de necesitatea susţinerii toleranţei şi diversităţii de orice fel, sub diverse scuze, poporul român renunţă, treptat, la identitatea sa. Mai mult, scoaterea religiei din şcoli s-a făcut dur, în perioada comunismului şi a generat, la acea vreme, cu toate riscurile, numeroase proteste, fiind catalogată drept o îngrădire a libertăţii. Azi, tocmai sub masca libertăţii, revenim la deciziile totalitare de atunci. Mai mult, libertăţile de orice fel sunt garantate şi obligatorii, deci teoretic, n-ar trebui îngrădite nici măcar de Constituţie. România devine, încet, dar sigur, stat judecătoresc în care câţiva oameni, fie ei chiar şi membri ai Curţii Constituţionale, pot dispune de viitorul ţării.

 

Şi încă ceva, domnilor judecători, nu suntem indivizi. Încă. Ci persoane, pentru că avem credinţă şi identitate naţională.

 
 
Variante
 

Pentru a „contrabalansa” situaţia delicată a orei de religie s-au înfiinţat deja câteva asociaţii. Numai că, în mod ciudat, deşi sondajele arată că peste 60% dintre români sunt de acord cu obligativitatea religiei şi numeroase instituţii arată rolul benefic al acesteia în şcoli, contează mai mult, se pare, părerea unor indivizi: „este înfiinţată această asociaţie ca o contrapondere la alte asociaţii care sunt împotrivă.

Numai că, din păcate, observăm o linie care este urmată în societatea noastră românească: anumiţi oameni care aproape că nu reprezintă pe nimeni, vin şi emană nişte afirmaţii despre religie, despre Dumnezeu, şi sunt mai bine luaţi în seamă decât instituţii serioase care au vechime, care au însemnat ceva pentru Neamul acesta, fiind vorba de Biserica Ortodoxă Română. Nu contează ce se spune din partea Patriarhiei, din partea reprezentanţilor Bisericii, ci este mult mai important ce spune un anumit Pătraşcu sau un anumit Moise. Şi se pare că ei sunt foarte importanţi şi trebuie luaţi în seamă în detrimentul unor instituţii care au însemnat ceva pentru Neamul acesta de-a lungul timpului”, a spus Pr. Dr. Cristian Ştefan.

Nici catehizarea tinerilor în biserică nu este o soluţie: „Vă daţi seama că nu poţi să faci decât, să zicem, duminica, pentru că în timpul săptămânii elevii sunt prinşi cu programul lor. Şi este greu să-i aduci şi duminica. Pentru că la sfârşit de săptămână părinţii merg în stânga şi dreapta, plus că nu există continuitate. Că dacă lipseşte săptămâna asta o dată, peste două săptămâni iar, se pierd nişte lucruri. Nu se poate compara cu învăţământul religios prezent în şcoală unde există un plan de învăţământ, o programă, obligativitatea participării la ore. E cu totul altceva”, a continuat pr. Dr. Cristian Ştefan.

 
 

Unul dintre argumentele aduse în disputa predării religiei în şcoli este cel al ţărilor din Europa de Vest, despre care se spune că nu acceptă materia religie. Adevărul este, însă, că în 18 din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene predarea cunoştinţelor religioase este obiect obligatoriu de studiu, iar în 9 state acest obiect este învăţat ca disciplină facultativă. În Franţa e interzisă, în Luxemburg s-a ieşit în stradă când guvernul a vrut să o interzică. În Italia, religia e curs opţional, în Grecia orele încep cu o rugăciune, în Olanda se predă precum o ştiinţă, iar în Anglia şi anumite landuri germane e obligatorie.

 
 

Ce spune Ministerul Educaţiei

 

„La începutul anului şcolar 2014-2015 exista necesitatea solicitării exprese pentru cei care nu vor să participe la ora de religie. Conform deciziei Curţii Constituţionale, care sigur intră în vigoare la data publicării ei, deci ea intră vigoare imediat, nu poate produce efecte retroactiv, nu poate schimba decizia care a fost luată la 1 septembrie 2014. Aceasta este explicaţia pentru care am zis că va produce efecte de la 1 septembrie, dată la care va fi necesară o solicitare expresă de participare la orele de religie, nu cum este acum o cerere de neparticipare la orele de religie”.

Ministrul Sorin Cîmpeanu

 
 

Pr. dr. Cristian Ştefan, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului a declarat că: „Conform motivării Curţii Constituţionale la decizia 669 din 2014, practic se mută alegerea de pe părinţii care nu doresc să fie copiii lor prezenţi la ora de religie, pe cei care doresc să facă această oră. La o primă analiză pare un lucru cât se poate de normal, deci, din punct de vedere teoretic, nu ar afecta ora de religie. Însă, din punct de vedere practic este mult mai greu. E mai uşor să îi ai pe cei puţini care să scrie o cerere, decât să îi pui pe cei mulţi la o astfel de treabă. Şi din punctul acesta de vedere lucrurile dezavantajează. Mai ales că profesorii de religie, la fiecare început de an şcolar, vor depinde de aceste cereri ale părinţilor. Şi este pusă în pericol tocmai titularizarea lor, calitatea de titular.

Apoi, în această problemă sunt lucruri care aproape că se bat cap în cap. Spune Curtea Constituţională în motivarea ei despre obligaţia Statului Român, neutru şi imparţial, de a asigura predarea religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ. Deci, mai exact, apare „obligativitatea”, cuvântul obligaţia. Sunt atâţia care vin şi spun că nu-i corect să obligi pe cineva să facă religie, motivând că este doar un drept şi nu o obligaţie. Şi iată, că vine Curtea Constituţională şi spune clar că este „obligaţie” a Statului să asigure acest lucru. Dacă mergem pe ideea că este un drept şi nu o obligaţie, înseamnă că toate disciplinele din trunchiul comun sunt un drept, nu o obligaţie! Şi atunci, pentru fiecare disciplină ar trebui să se facă o cerere că părinţii doresc să studieze copiii lor istorie, geografie sau alte discipline. Ceea ce nu-i normal!

 

Mai mult decât atât, în UE sunt majoritatea ţărilor unde învăţământul religios este prezent în şcoală. Şi sub formă obligatorie sau facultativ. Doar Franţa şi parţial Cehia şi Ungaria nu au acest lucru din toate ţările UE. Şi atunci ne punem întrebarea de ce atâta „grijă” faţă de ora de religie, tocmai la noi în România, o ţară majoritar-ortodoxă, o ţară care poate dintre toate ţările UE (se apropie Polonia) are cea mai bună frecvenţă a oamenilor la Biserică. Este o lucrare destul de subtilă împotriva religiei. Pe de o parte vii şi spui că există o obligaţie, dar modul în care se pune problema îngreunează constituirea catedrelor pentru profesori. Iar aceştia sunt, an de an, la mâna părinţilor, dacă aceştia vor semna ca urmaşii lor să beneficieze de această oră de religie sau nu.

Din păcate, mai nou se încearcă să se facă din Curtea Constituţională un fel de „Dumnezeu”. Şi lucrul acesta nu-i benefic. Nu spunem că nu trebuie să avem o instituţie care să aibă un cuvânt important în societate. Dar, acea instituţie să aibă oameni care să aibă autoritate morală, nu doar că se numeşte instituţia într-un fel sau altul. Pentru că am văzut ce se întâmplă în ultima vreme cu judecători de la Curtea Constituţională, în ce lucruri au fost implicaţi şi dacă la acest nivel nu mai există moralitate. Din moment ce Curtea Constituţională nu a ştiut sau nu a vrut să ia o decizie împotriva acelui coleg de-al lor, înseamnă că există un mare semn de întrebare despre ceea ce înseamnă autoritatea morală a întregii instituţii. Mai ales când este vorba de religie, despre sufletul omului, despre lucruri care trebuie bine făcute înaintea lui Dumnezeu”.

 
 

Ciudată e şi separarea artificială din ultimii ani dintre şcoală şi biserică, în condiţiile în care primele şcoli şi tipărituri, în România, au fost lucrarea Bisericii. Până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice (25 noiembrie/ 7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice din 1864, Religia deţinea un loc important, atât în cadrul învăţământului primar, unde se preda Catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda disciplina numită atunci „Religiunea“ (art. 116), din franţuzescul Religion. Reintroducerea Religiei, după anul 1990, în sistemul de învăţământ public la nivel primar, gimnazial şi liceal, de unde a fost îndepărtată de către regimul comunist ateu, în anul 1948, în mod forţat şi contrar tradiţiei româneşti, reprezintă deci un act de reparaţie morală şi nu o „noutate“ sau o decizie pripită.

Comentariile celorlalți

Pintea pe 05.02.2015 la 09:49
Vedeti ca Dumnezeu ii bate si pe astia,cu grebla, si-i numai la inceput.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.