• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 11 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Martie , 2016

Concurs catehetic „Biserica şi şcoala din sufletul meu” în Parohia Dumbrăviţa

La nivelul Patriarhiei Ortodoxe Române se desfăşoară şi anul acesta un concurs catehetic, de această dată dedicat bisericii şi şcolii, cele două instituţii de bază ale societăţii, cu ocazia Anului Omagial a educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română.

 

La nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, la acest concurs participă mai multe parohii, printre care şi Parohia Dumbrăviţa. Echipa de la Dumbrăviţa este formată din cinci fete din grupa de cateheză, condusă de preotul paroh Ciocotişan Bogdan.

 

Tema concursului este „Biserica şi şcoala din sufletul meu” şi cuprinde mai multe secţiuni: o secţiune literară, în care participanţii trebuie să alcătuiască o scrisoare către Dumnezeu despre viaţa lor, în şcoală şi biserică; un articol de ziar despre „Educaţia astăzi”, maxim o pagină; o creaţie literară/poezie, compunere sau eseu despre preotul  duhovnic; o creaţie literară cu titlul „Poveste despre viitorul meu” sau „O rugăciune către Dumnezeu pentru toţi cei din şcoală, profesori şi elevi”. O altă secţiune este cea artistică în care participanţii trebuie să facă un desen sau o pictură despre un eveniment important din viaţa lor sau o fotografie inedită în concordanţă cu tema concursului; O creaţie dramatică (piesă de teatru, spectacol, muzică etc.) imaginată de copii, care a fost jucată sau poate fi jucată. Ultima secţiune este multimedia, unde participanţii trebuie să facă un interviu cu una din personalităţile eparhiei care a avut o contribuţie importantă în domeniul educaţiei sau o prezentare multimedia despre viaţa în şcoală şi biserică (film, ppt. etc.).

Părintele Bogdan Ciocotişan spune că: „Concursul s-a desfăşurat în Dumbrăviţa începând cu luna februarie, fetele şi-au ales fiecare una dintre teme, s-au pregătit timp de o lună de zile, iar duminica trecută a avut loc susţinerea lucrărilor în faţa celorlalţi copiii de la grupa de cateheză, la Centrul afterschool „Sfântul Apostol Andrei”.

 

Aceste lucrări vor fi cuprinse într-un portofoliu şi vor fi depuse la Protopopiatul Baia Mare pentru evaluare la nivel de protopopiat, iar în luna aprilie va avea loc evaluarea la nivel de Episcopie, unde vor merge cele mai bune trei lucrări care vor fi selectate la nivel de protopopiat.

 

Finalul concursului la nivel naţional va avea loc în data de 21 mai, de Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, unde se vor întruni toate episcopiile din ţară, împreună cu câştigătorii lor şi se va stabili un câştigător la nivel de ţară”.

Părintele Bogdan mulţumeşte tuturor copiilor că participă la ora de cateheză şi se implică activ în viaţa bisericii şi a şcolii.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.