Colţu’ meu / Purtătorii de cuvânt, refugiul directorilor şmecheri!

Instituţia purtătorului de cuvânt este una respectabilă şi utilă în multe dintre instituţiile româneşti de stat şi de nestat. Depinde cum este folosită de către cei care efemer sunt pe fotolii de şefi. Cei mai mulţi, probabil toţi şefii, au ajuns în poziţia de director din considerente politice.

Un oarecare, fie bărbat, fie femeie are o revelaţie într-o dimineaţă că ar fi cazul să ajungă într-o poziţie de conducere, cea mai comună este cea de director.

După ce dorinţa anonimului a ajuns unde trebuie, încep negocierile. Aşa s-au numit directorii la toate instituţiile din subordinea administraţiei locale şi judeţene. După ce sunt numiţi, anonimii, deveniţi brusc mai cunoscuţi, dau şi un examen, greu, greu…În 99,9% din cazuri, respectivii iau cu brio examenul. Ca să vezi ce inspiraţi sunt analiştii partidelor, cum ştiu ei să aleagă doar cadre bine pregătite.

Este un mister ce se întâmplă cu noii şefi după ce trece această perioadă. De ce devin neprofesionişti, nu mai ştiu mare lucru, fac gafe după gafe şi nimeni nu îi întreabă nimic. Nu generalizez, dar aşa de multe cazuri de nulităţi sunt, că nu mai are importanţă apariţia unor meseriaşi.

Ăştia cu partidu’ încearcă să găsească o modalitate de a se apăra de intruşii ce vor să le tulbure fragilul echilibru. Aşa găsesc, regăsesc purtătorul de cuvânt.

Când un director nu doreşte să te primească, nu ştie să se descurce, nu ştie ce să spună. Când îi este teamă de o întâlnire faţă în faţă, te pasează, pe tine, solicitant, purtătorului de cuvânt.

Ăstuia trebuie să îi spui ce vrei şi să aştepţi un răspuns. Evident, purtătorul de cuvânt nu ştie sau nu are ce să îţi răspundă şi te îndreaptă tot spre director, mai ales în cazurile unor solicitări venite de la ziarişti. Şi te pui pe aşteptat până directorul binevoieşte să îţi răspundă în scris, trei rânduri, cinci cuvinte din care nu înţelegi nimic. Nu îţi rămâne decât să faci un material în care să te foloseşti de informaţiile pe care le ai. După apariţie, toată lumea îţi sare în cap şi te acuză de reavoinţă… Deh, metehne de directori anonimi. Din fericire, ăştia dispar destul de repede, din nefericire, vin alţii cam la fel…