Colţu meu. Legea minelor, un nou început!

A apărut în dezbatere publică noua lege a minelor, un proces oarecare, în urma căruia se va prezenta forma finală a legii, după care se va merge pe fluxul legal spre adoptare. Ar fi o victorie, apariţia legii. Unii se întreabă la ce ne mai trebuie o astfel de lege a minelor, dacă nu mai avem mi­nerit?
Păi, avem nevoie pentru că Ro­mânia are potenţial, are resurse ce pot fi exploatate. Ar fi şi spe­cialişti, ar fi şi muncitori, mineri, infrastructura umană ce ar permite redeschiderea mineritului neferos sau continuarea activi­tăţilor ce încă mai sunt la noi.
Desigur, odată cu apariţia legii, respectiv a condiţiilor pentru reînceperea activităţii, se vor activa şi acele organizaţii care luptă împotriva „cianurii”.

Am scris de multe ori despre acest subiect. Minerit neferos fără cianurare nu există. Dacă lucrurile sunt făcute ca la carte, nu vor
exista probleme de mediu. Pe de altă parte, industrie fără poluare nu se poate. Oriunde în lume este aşa, doar că sunt limite suportabile şi sunt cele care depă­şesc aceste limite. În Baia Mare, poluarea se servea la mic dejun, la prânz şi la cina băimărenilor. Înainte de 1989, dar şi după, am avut o poluare cruntă ce a lăsat urme adânci. Lumea ar trebui să ştie că s-ar fi putut şi altfel dacă unii condu­că­tori ar fi dorit, ar fi făcut, ar fi ţinut cont de sănătatea celor mulţi. Nu s-a întâmplat aşa pentru că şi le­gis­laţia a permis o astfel de abor­dare. De prin 2000 încoace, lu­crurile s-au schimbat. Sunt prevederi de mediu severe, dure, chiar şi agenţii economici nu pot face ce vor. Singura condiţie este să se aplice legea, să se facă controale. Există instrumentele necesare pentru a ţine lucrurile sub control, ca atare se poate lucra, se pot face investiţii, se poate mine­ritul neferos, se poate folosi cianura în procesul tehnologic.
Totul în limitele legii. Poate intrăm şi noi în rândul lumii civilizate, responsabil!