Colţu’ meu / Fascinaţia libidoului politic

Politica este curvă, dar frumoasă. Aşa spun majoritatea politicienilor adevăraţi sau închipuiţi. Şi nu pot să nu fiu de acord cu aceste caracterizări. În fond, presa este cea mai aproape de politic, sau aproape cea mai apropiată. Unii fără alţii nu prea ar exista. Dar dincolo de asta, politica, în teorie cel puţin, este o profesie grea, dar frumoasă, fascinantă. Nu te plictiseşti, nu ai norme ca la şuruburi, eşti în contact cu lumea de aici şi de aiurea.

Aţi văzut politician nefericit? Aţi văzut politician sărăntoc?

Aţi văzut politician sătul de ce face, nu de mâncare.

Politicienii se împart, ca peste tot, de altfel, în două mari categorii. Cei cu vocaţie şi cei care au o meserie din care trăiesc bine, chiar bine.

Dar au şi un punct slab, un călcâi al lui Achile.

Se cred cei mai importanţi. La câte discursuri politice, bârfe politice au ascultat, văzut, înghiţit de atâţia ani, pot spune cu siguranţă că ei, politicienii români, se cred cei mai importanţi. Fals!

Cei mai importanţi sunt oamenii de afaceri care i-au inventat, adică i-au adus în zona politică pentru a face munca omului de afaceri. Este limpede că nu ne referim la cei care au un PFA sau chiar un SRL, deşi de pe aici sunt unii ce manevrează bine destine, averi, conştiinţe.

România de azi arată aşa cum au dorit cei ce jucau şah în 1989, sau poate în 1988, ori chiar mai devreme. Jucau şah politic, dar mai ales economic. Şi atunci ca şi acum sunt câţiva care cad mereu în picioare. Păstrând proporţiile, la fel se întâmplă şi la nivel judeţean şi chiar mai jos, spre baza administrativă a ţării.

Un fenomen care e răspândit peste tot, cu precizarea că la noi totul este însutit, înspre rău. La noi se fură totul. La ei există o decenţă a hoţilor (nu mă refer la borfaşi mărunţi). Mai lasă şi amărâţilor, că au nevoie de ei.

De asta politica este frumoasă, fascinantă, curvă…