Colţu’ meu / Durerea durerii

Chinuit de o durere de dinţi, mă chinuiesc să scriu un text bun pentru rubricuţa mea. Evident, îmi vine să scriu despre dentişti, cunosc unu’ prin Borşa, fost mare sculă pe basculă cu ceva ani în urmă,dar parcă nu am chef de astfel de ciudaţi. De la stomatologi, am trecut la pastă de dinţi şi periuţe de tot felul, după care m-am blocat, neputând să mă gândesc la altceva decât la durerea mea.

M-am ridicat de la birou să mai sorb un algocalmin, al nu ştiu câtelea pe ziua de azi. În timp ce îmi delectam papilele gustative cu amăreala tabletei, mi-am amintit de subiectul delicat al câinilor vagabonzi. La acest început de an a fost un pic de vânzoleală pe acest subiect, din cauza unor fotografii de la Adăpostul de câini al oraşului. Pe parcursul a câteva zile am citit fel şi fel de informaţii despre situaţia acestor câini. Una dintre ele bate totul. Pentru un câine sunt alocaţi peste 300 de lei pe an, alocaţie de hrană. Rezultă, după un calcul matematic, că revine pentru un câine mâncare de opt bani pe zi, ceva de genul acesta. Rămâi interzis! Ce s-ar putea da de atâţia bani să mănânce unui câine este greu de spus.

Povestea asta, dacă e aşa, mi-a amintit de altă situaţie, greu de digerat. Am făcut un material cu deţinuţii politici în închisorile maramureşene. La Arhive am găsit documente de la nu mai ştiu care închisoare de aici. Printre altele, am avut o foaie cu alimentele scoase din magazie pentru realizare mâncării pentru deţinuţii politici. Raţia pe o zi. Din cele scrise acolo rezulta că revine la un deţinut cinci grame de carne. În cazul lor era un regim de exterminare, prin înfometare, prin lipsuri se dorea ca aceşti deţinuţi să dispară.

Poate nu este cea mai fericită comparaţie, dar şi într-un caz, şi în altul avem de-a face cu inepţii.

După asta am citit pe net că o mare organizaţie mondială, sau oamenii de ştiinţă au decretat că animalele de companie sunt fiinţe vii, înzestrate cu sensibilitate. Şi ce folos, la noi mor de foame, iar în alte părţi câinii sunt serviţi la masă!