Colţu meu. A venit titularizarea! Degeaba!

Examenul de titularizare pentru profesori s-a încheiat. Un nou examen, o şansă pentru a se titulariza pe un post. Aşa pare în teorie. În fapt, este un examen dat degeaba de mulţi dascăli care predau ca suplinitori. Când pot şi cum pot. Nu sunt posturi titularizabile pentru limba română, mai ales. Dar şi pentru alte discipline, din categoria celor importante.
Dacă te uiţi la anunţul inspectoratului cum că sunt peste 1000 de posturi scoase la concurs din care aproape o sută sunt titularizabile. Nici unul pentru română. Şi aşa e de mulţi ani. Te gândeşti că profesorii băimăreni în special, au găsit licoarea tinereţii. Nu îmbătrânesc, nu ies la pensie.
Sunt profesori care trăiesc doar din suplinire. Şi sunt voci care afirmă că ar trebui scoşi suplinitorii deoarece calitatea învăţământului a scăzut dramatic. Nimic mai fals. Sunt profesori suplinitori cu 8 sau 9 şi ceva care nu găsesc post. Un există nicio catedră liberă. Şi după terminarea reparti­ză­rilor urmează goana după vreun post ce apare din motive obiective. Naş­teri, boală sau alte cazuri ce elibe­rează temporar o catedră sau ore în mai multe şcoli. Bieţii profesori care umblă ca hăbăucii prin oraş sau judeţ, schimbând trenuri, autobuze, ori maşini pentru a ajunge la şcoala unde au reuşit să găsească câteva ore, sunt obosiţi, rupţi, fără chef de ceva. La toţi se cere performanţă, dar ce li se oferă?
În plus, cei care sunt suplinitori nu pot avea o viaţă normală, ca nişte persoane responsabile, cu drepturi care ajută la întemeierea unei familii şi aşa mai departe.
Probabil cei mai mulţi nu ştiu, dar profesorii suplinitori nu se pot înscrie pentru obţinerea unui credit pentru o casă, să spunem. Banca nu primeşte decât cei care sunt angajaţi pe pe­rioadă nedeterminată. Nu pot avea rate, nu se căsătoresc pentru că nu se descurcă astfel. Deşi pare ciudat, majoritatea tinerilor nu au părinţi mi­lionari, nu au averi nemăsurate, moşteniri, bani la discreţie. Trebuie să se descurce singuri, eventual cu ajutorul unor părinţi obişnuiţi.
Ne mai mirăm că tinerii pleacă din ţară şi preferă după anii de facultate să meargă să lucreze în crâşme, să îngrijească de bătrâni…