CIOCOTA, singurul concurs de spart ouă din ţară

De sute de ani, în satul Rus de pe Valea Someşului se desfăşoară singurul campionat de spart ouă din ţară: „Ciocota”, o confruntare aprigă, la care iau parte toţi bărbaţii din sat şi care are o singură regulă: câştigătorul ia totul.

Un obicei care bate suta de ani, animă viaţa unui sat micuţ de pe Valea Someşului: Rus, situat la graniţa dintre Sălaj şi Maramureş. După Sfânta Liturghie din ziua de Paşte, curtea bisericii se transformă într-un fel de „târg-stadion”. Oameni „înarmaţi” cu coşuri de ouă, susţinători şi un „măcel” pe viaţă şi pe moarte. Mai exact, toţi bărbaţii din sat participă la „Ciocotă”, campionatul de spart ouă. Un eveniment pentru care întreaga suflare a satului se pregăteşte încă de când începe Postul Mare.

Deşi regula e numai una: câştigătorul ia totul, adică cel care sparge oul adversarului îl ia, „Ciocota” nu e deloc un joc simplu. Are multe reguli şi multe secrete păstrate cu sfinţenie şi prea puţin dezvăluite „veneticilor”. Poate de aceea, niciunul dintre satele din jur nu s-au „molipsit” de acest obicei.

Oricum, până să ajungă să plece acasă cu peste 1000 de ouă „capturate”, orice localnic trece printr-un adevărat ritual.

Mircea Mureşan povesteşte: „săptămâna patimilor poate fi considerată drept săptămâna ouălor. Dacă până în vinerea mare oamenii mânuiesc şi pregătesc pentru vopsit mii de ouă, în ziua de Paşte urmează un adevărat măcel. E un obicei păstrat de sute de ani, care are loc în fiecare an, de Paşti.

Regulile sunt simple: oul tare îl acaparează pe cel slab. Adică cel care a spart un ou, are dreptul să şi-l ia. Numai ouă de găină intră în competiţie”.

Până să ajungă în competiţie, sătenii trec printr-un soi de „cantonament”, care ţine tot Postul Mare. În aceste săptămâni şi găinile intră în „post”, iar localnicii se străduiesc prin diferite trucuri să „întărească cât de mult coaja ouălor”.

„Din puţinele trucuri ştiute ar fi izolarea găinilor pe toată durata postului. De când începe Postul Mare, găinile sunt ţinute izolate, mănâncă tot felul de furaje, care nu-s cunoscute. Nu ies la cocoş şi la iarbă, pentru că atunci ouă mai des şi dacă ouă mai des, coaja se slăbeşte. Trebuie să facă ouă puţine şi tari. Nu tot ce cotcodăceşte face ou tare”.

Mircea Mureşan.

Localnicii au făcut şi un top neoficial, dar cu valoare de axiomă a găinilor care fac cele mai tari ouă. Astfel, pe primul loc se clasează găinile negre. Urmează „găina mucedă”, adică gri şi apoi cele golaşe. În Joia Mare urmează vopsitul ouălor, după câteva runde de trieri prealabile. Ouăle trec de mai multe ori prin filtrul experţilor. Li se testează tăria cojii cu dinţii, cu unghia, cu trucul cu făina. Fiecare familie vopseşte în jur de 150-200 de ouă.

În Rus, ouăle nu se încondeiază, contează prea puţin aspectul. Contează doar cât de rezistente sunt. Apoi urmează campionatul la care fiecare aduce minim 30 ouă.

Un adevărat „poker rural”, cum spune Mircea Mureşan: „Imediat după ce se termină slujba, se adună în curtea bisericii. Atmosfera e mai degrabă una de târg decât de bătălie, în sensul că toată lumea strigă care are ou. E greu de descris. Nu există finalist cu un singur ouă. Miza e: cine sparge mai multe ouă şi implicit adună mai multe. E un obicei cu foarte multe detalii. De când începe găina să facă primul cotcodac şi până când e fiert şi vopsit oul, e un ritual imens. Se testează coaja ouălor de mai multe ori şi în multe feluri. Testul se face cu unghia şi cu dinţii. E o întreaga politică. Sunt „ciocotăi” care îşi măsoară unul altuia ouăle şi preţ de 15 minute. Îşi măsoară ouăle, le învârt, le pun la ureche”.

Ca la orice campionat, de-a lungul vremii au fost şi încercări de a trişa. Dar au fost repede descoperite: „Au fost care au încercat să pună foiţă de lac. E un fel de poker rural, intrat ca microb în sânge. E un poker de care profitau evreii. Când românii erau mai săraci, ieşeau la poartă cu coşurile cu ouă vopsite. Şi, din disperare, oamenii mai cumpărau ouă, să mai aibă o şansă”.

Ocupaţia e exclusiv bărbătească, iar câştigătorii primesc, pe lângă admiraţia satului, multe ouă, pe care însă, de cele mai multe ori, le dau tot la... pui.

Eveniment tradiţional de excepţie la Sighetu Marmaţiei

La Sighetu Marmaţiei e pe cale să se instaureze o altă tradiţie. Centrul Cultural sighetean a organizat pentru prima dată un eveniment cu specific pascal, care a marcat intrarea în Săptămâna Patimilor şi totodată Duminica Floriilor. Un eveniment de excepţie, care s-a întins pe durata a trei zile şi care a îmbinat credinţa, arta populară, muzica bisericească tradiţională, portul şi obiceiurile autentice, toate îmbinate cu multă măiestrie de echipa Centrului Cultural, în frunte cu Măriuca Verdeş, cea mai nouă angajată a instituţiei şi purtătorul de cuvânt al Centrului.

Cu resurse puţine, dar cu mult entuziasm, Centrul sighetean a reuşit să ofere comunităţii o manifestare de excepţie.

Directorul Dan Spiridon Pralea explică: „am început Sâmbătă cu Drumul Crucii, corul „Hristos Rege” ne-a însoţit pe toată procesiunea. Am făcut un tur de oraş cu preoţi de la biserica greco-catolică şi cu călugări de la congregaţia Fraţii minori capucini. A fost o acţiune de masă. S-au făcut cele 14 opriri. A venit lume de pe stradă, plus credincioşii, indiferent de cultele din care fac parte. Apoi am marcat Floriile. 

„De Florii în satul maramureşean” a fost o manifestare de masă, inedită, care nu a avut precedent până acum. Este de remarcat implicarea profesoarei Măriuca Verdeş, cea mai nouă angajată a Centrului Cultural, care şi-a pus amprenta asupra acestei activităţi. Au fost cântece religioase vechi, pricesne care se aud mai rar, s-a insistat mult pe autenticitatea portului popular. Formaţiile invitate, dar şi participanţii, au fost serviţi cu sarmale şi plăcinte de post, pregătite de socăciţele de pe Valea Cosăului, în special din Călineşti.

Evenimentul a început şi s-a încheiat cu toaca şi au evoluat: Grupul „Izvorul Izei’’ din Săcel, Ileana Matus, Corul Bisericii Ortodoxe din Şieu, Grupul vocal „Săpânţana”, Voichiţa Nemeş Andreica, Grupul „Datina” din Văleni, Măriuca Verdeş şi Grupul vocal „Coconii Călineştiului”. Apoi, în cea de-a treia zi, a fost organizată o expoziţie la Şcoala de Arte Gheorghe Chivu din cadrul Centrului Cultural. A vorbit Mirela Barz, muzeograf, şefa secţiei de etnografie de la Muzeul Maramureşului. Am marcat astfel intrarea în Săptămâna Patimilor.

Icoanele expuse au fost pictate de Prof. Irina Szemkovics.

Ouăle au fost încondeiate de elevii clasei de pictură religioasă, îndrumaţi de Prof. Irina Szemkovics, iar Pălăguţa Bârlea a expus: ouă cu mărgele, zgărdane, păpuşi, trăistuţe tradiţionale”. 

„«De Florii în satul maramureşean» a fost o manifestare de masă, inedită, care nu a avut precedent până acum. Au fost cântece religioase vechi, pricesne care se aud mai rar, s-a insistat mult pe autenticitatea portului popular”.

Dan Spiridon Pralea