• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Martie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Decembrie , 2018

Centenarul trăit de aproape

NICOLAE BUD
Doctor în economie
Doctor în inginerie
Consilier al preşedintelui grupului de firme Astra
 

 

La Centenar, mi-am dorit să fiu la Alba Iulia chiar în ziua în care România privește în ca­lendar pentru a desprinde trăirile României Mari. M-am închipuit prin proprie voință a porni de la mine de acasă, de pe malul Someșului, din satul unde m-am născut, Dăneştii Chioarului, purtând în chimirul imaginar moștenit de la bunicul creden­ţio­nalul încredințat de ai mei maramu­reșeni să le exprim vrerea de a se uni cu Țara, într-o sală în care erau toți ceilalți, sub o președinție asigurată tot de unul de-al nostru: Gheorghe Pop de Băsești, cel mai vârstnic dintre visătorii Marii Uniri prezenți la întâlnirea cu istoria, la Alba Iulia în cetate. M-am închipuit urcat într-un car pregătit de drum lung și făcut să ajungă la destinație fără pic de întârziere. Mă cred chiar și acum îmbrăcat în acele straie de sărbătoare în care au ținut să plece la drum zecile de mii de ardeleni, scoase din lada de zestre a familiei pentru a da o colo­ratură înălțătoare cărării decise să ne supravegheze pașii spre unirea româ­nilor de pretutindeni. Credeți-mă: copilul din mine a rămas același care a aflat felurite evenimente pe măsură ce era în stare să le priceapă. Eu am preluat această informație de pus la suflet. La Alba Iulia s-a scris o filă pe de-a-ntregul de aur pe care hărțile lumii au fost datoare să o fixeze irevocabil.
Repet, cu un entuziasm greu de descris la anii mei, m-am grăbit să ajung sub poalele Apusenilor, ca și cum m-ar fi convocat cineva, cu insistența de a nu găsi motive să zăbovesc pe drum. N-am întârziat, făcând tot ce trebuia să ajung îndeajuns de devreme pentru a mă boteza pe îndelete din aghiazmatarul evenimentului. Asta pentru că sărbă­torim un veac de nesingurătate, cum­ ar suna într-o adaptare locală a celebrului titlu de roman scris de Gabriel Garcia Marquez.
Cred că am trăit evenimentul la tensiunea promisă. Nu am îndoieli că acea sută de mii de oameni de acum un secol s-a regăsit în aceeași măsură în aglo­merația din aceste ore ale aducerilor aminte. Dați-mi voie să cred că nu am fost mai puțini cei de azi, dornici să preluăm prin toți porii parfumul evenimentelor fixate cu sfințenie în trecerea zilelor și nopților fără de număr. Mi-aș fi dorit să fim și mai mulți. Acolo, ca­tedrala încărcată de ani ne amintește de Corvinești, de neamul lor încărcat de glorii. Dincoace, lăcașul Întregirii, unde regele Ferdinand era încoronat ca rege al României Mari. Statuia ecvestră ne fixează în inimă venirea lui Mihai Viteazul în mersul bineștiut pentru a-și transforma în realitate „pohta ce-a pohtit”. De la celula unde s-a aflat în temniță Horea putem ajunge pe Dealul Furcilor, acolo unde vlăstarul din Albac avea să-și dea duhul pe seama unei pedepse neîndurătoare - tras pe roată. Sus, la Vidra de Sus, Avram Iancu scrutează istoria ce i-a urmat. De tot aproape, Sala Unirii spune totul. Aici
s-au adunat cei cu dreptul de a hotărî. Noi vrem să ne unim cu Țara, ziseseră cândva într-un glas cei adunați pe Câmpia Blajului. Spunea un poet ardelean, Ștefan Octavian Iosif: „O întâmplare așa-măreață, se-întâmplă odată la un veac.” Parcă pentru a-l contrazice, apare sub cer românesc și cu gânduri mărețe, ziua de 1 Decembrie 1918. Re­verberațiile evenimentului depășesc hotare de orice fel. Chiar și împotrivi­rile vrăjmașe ale unora cedează trecerea sub presiunea adevărului curat.

Dovadă aerul tare al acestei frumoase date de calendar românesc, sărbătorită cu bună simțire și aleasă prețuire. Am ținut să prefațez entuziasmul de a mă afla în ziua de 1 Decembrie 2018 pe platoul din fața Catedralei Marii Uniri printr-un drum în localitatea Lancrăm, pentru a întârzia în locurile unde a văzut lumina zilei şi își are locul de veci un mare filosof și un mare poet, marele român Lucian Blaga. Festivitatea desfășurată în ograda copilăriei a dat prilejul unei emoționante evocări. Ne-a emoționat până la lacrimi pe toți cei prezenți glasul acelui elev de la începutul școlii primare, Tudor Lim­bean, am aflat că se numește, care a rotunjit strălucit Imnul nostru național. L-am ascultat cu smerenie pe actorul Florin Coșuleț de la teatrul din Sibiu, rostind cu evlavie notațiile copilului Lucian, ajuns cu fratele Lionel delegat în sala Marii Adunări. Sunt paragrafe dintr-o carte scrisă de poet la anii maturității. Aș reproduce doar câteva fraze din acest reportaj-document:

„Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălțau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau nației. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, or­ganic, masiv. Era ceva ce te făcea sa uiți totul, chiar și stângăcia și totala lip­să de rutină a oratorilor de la tribună.”
„Când dăm să ieșim din sat, numai ce auzim dintr-o curte neașteptat, în noapte, un strigăt de copil: TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAȚĂ”
Am privit dimineață la televizor felul în care Capitala s-a adunat în pofida frigului căzut peste noi toți pentru a consfinți, în fluturarea tricolorului, acel sentiment deosebit, ce-i simțul național. Înălțătoare parada militară și absolut copleșitoare prezența publicului de toate vârstele, hotărârea fără rezerve de a rămâne până la final lângă arcul de triumf imaginat de celebrul arhitect Petre Antonescu, împodobit de el cu simboluri de mare trăire amintind de războiul rămas, cu grozăviile lui cu tot, din ce în ce mai departe. O atmosferă plină de farmec.
S-au dovedit la fel ceasurile trăite la Alba Iulia. Zecile de mii de vizitatori sosiți de te miri unde, alături de local­nici, și ei mai emoționați ca oricând, au putut urmări o paradă militară realmente fără cusur. Precum spunea Băl­cescu: Istoria este cea dintâi carte a neamului. Trăim prin propriile trăiri evenimentele ce o compun, dar mai ales pe cele de tot mari. De neuitat.
Rețin insistența cu care crainicul TVR al manifestării de la Arcul de Triumf își bombarda telespectatorii cu îndemnul de a accepta, chiar în zi de sărbătoare fiind și ceva critici. Partitura lui preferată era legată de neîmplinirile noastre, ale românilor, de rămânerea în urmă la capitolul autostrăzi. Eu, spe­rând să nu se supere nimeni pe mine,
i-aș lua sfatul dar nu pentru a mă referi la autostrăzile lipsă de pe harta țării ci pentru a cantona în zona mai pașnică a Protocolului de Stat. Asta pentru că mi-au sărit în ochi câteva lucruri. Preșe­dintele României n-a învățat niște reguli, sau poate le știe dar nu vrea să țină cont de ele. Vine la paradă însoțit, se putea altfel, de Prima Doamnă, își ocupă locul în primul rând și nu bagă de seamă că sunt acolo personalități ce
l-au precedat în jilțul de la Cotroceni. Când totul a luat sfârșit, s-a întors cu spatele, ostentativ mi s-a părut, către cei din dreapta, unde se aflau președinții Senatului și Camerei Deputaților, premierul și mai mulți membri ai Guver­nului, pe care i-a tratat ca pe niște copii ai străzii. La plecare, deja urcat în ma­șină, a ținut să coboare pentru cuvenita baie de mulțime, făcând dovada că orice este mai important decât elementara politețe proprie oamenilor educați.

La Alba Iulia, într-o organizare fără reproș au lipsit și acolo ceva reflexe de politețe elementară. Noi știam că pentru a participa la festivitățile de Centenar, sosiseră în Capitala Marii Uniri și personalități ce meritau altă prezență în scenă decât cea asigurată acum de organizatori. Prin Protocolul de Stat, Patriarhul României, cel puțin asta știu eu, își are un loc de prim rang la orice prezidiu. Dumnezeu știe pe unde l-au proptit organizatorii. Erau pe Platoul Romanilor membri ai familiei regale, mai mulți ca de obicei. Unde vor fi stat nu știu, dar vă asigur că acolo unde trebuia, nu. Baia de mulțime nu a lipsit nici aici, chit că asta a deplasat atenția asupra unei singure persoane, fără alt merit decât acela că deține funcția în cauză. A semănat a agitație electorală, mie în sută…
Vreau să fie clar: nu cu primarul liberal al municipiului am ce am, liberalii și-au jucat rolul de „partidul meu”, el săracul s-a văzut în fruntea bucatelor și n-a dorit să rateze șansa de a fi considerat locțiitorul şefului statului. Dar de la șeful de protocol al Președinției aș avea mai multe pretenții. Chiar și în situația de față când aud că i s-a spart locuința de vară, de la țară. Asta e! Dar ce avem de făcut, nu uităm niciodată. De pildă:
„ - Domnule Președinte, în stânga sunt domnii…, îi salutați ca pe înalți demnitari ai statului! ”. Mai departe: „ - Dom­nule Președinte, în stânga Dum­nea­voastră sunt următoarele persona­lități în rang din Statul Român. Știu că nu aveți ochi pentru niciunul din ei dar obligația de a fi protocolar cu ei, fără excepție, vă aparține!”.
Încerc acum și mare amărăciune. Felul cum au gândit autoritățile - nici nu știu care: locale? guvernamentale? prezi­den­­țiale? - marcarea Centenarului Marii Uniri. A fost gândit acolo, în sfe­rele puterii, oricare ar fi ele și noi le-am acceptat ca atare.
Totuși, mă întreb: nu puteau fi abordate diferențiat manifestările de la București și Alba Iulia? În sensul că nu era nea­părat nevoie să semene întrutotul, cu mici excepții. Mi se pare că parada militară, indiferent de prilej, să se consume în capitala țării.
Dar de ce să repetăm același lucru în altă parte, fie și la Alba Iulia, în aceeași zi, cu forțe inevitabil mai restrânse și fără de valoare de vreun fel? Ce s-ar fi putut face? Puteam să ne propunem a redesena Ziua de 1 Decembrie 1918, cu adaptările impuse de condițiile de azi. Rețineți: să reconstituim Alba Iulia acelei zile, chemând în față zecile de mii de români veniți de te miri, pe unde. Să le creăm lor posibilitatea de a mărșălui în costumele de acasă, cu tricolorul la îndemână, cu numele satelor și orașelor în care trăiesc. Ce minunat ar fi fost! Câteva ceasuri de bucurie patriotică, gând la gând cu întâmplările de atunci.

Am văzut care venite de departe, i-am văzut pe transilvăneni în costume de sărbătoare. Dar nu pe Platoul Roma­nilor ci înghesuiți pe străzile asfixiate ale orașului de azi, incapabil să se arate ospitalier cu ei pe cât și-ar fi dorit ei.
Mă paște un gând: să propunem asemenea defilare românească civilă la 1 Decembrie 2019. Adică să restituim la 101 ani de la Marea Unire, identitatea unei zile unice în istorie. Iar pe străzile de la Alba Iulia, să mărșăluiască și ur­mașii actelor unificatoare de la Chi­șinău și Cernăuți. De ce nu, și românii trăitori în alte zări de soare pline.
Propunerea mea vizează pe gospodarii șefi din cetatea Albei Iulia. Dacă ei nu vor sau nu pot, avem soluții alternative: Blaj, Lancrăm sau - de ce nu? - Baia Mare…
Așteptăm provincia!

 

 

„Puteam să ne propunem a redesena Ziua de 1 Decembrie 1918, cu adaptările impuse de condițiile de azi. Rețineți: să reconstituim Alba Iulia acelei zile, chemând în față zecile de mii de români veniți de te miri, pe unde. Să le creăm lor posibilitatea de a mărșălui în costumele de acasă, cu tricolorul la îndemână, cu numele satelor și orașelor în care trăiesc. Ce minunat ar fi fost! Câteva ceasuri de bucurie patriotică, gând la gând cu întâmplările de atunci”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.