• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Septembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 30 Iunie , 2017

Centenar Ion Rațiu, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Nicolae TEREMTUȘ

Profesorul George Achim, cel care a organizat manifestarea a prezentat câteva înregistrări cu Rațiu, înregistrări video, in­te­rviuri din primii ani de după Re­voluție, după care a vorbit elogios de marele ardelean Ion Rațiu. „Marcăm Centenarul nașterii unui om care a avut o însemnătate marcantă pentru istoria mo­dernă și recentă a României, Ion Rațiu (6 iunie 1917  - 17 ianuarie 2000).
Este legitim să ne întrebăm care este moștenirea, legatul spiritual, politic și moral, or de practică publică al lui Ion Rațiu. Lăsământul său, cum își intitu­lează cu o vocabulă ardelenească latini­zantă de secol 19 ultimul tom de însemnări zilnice, pe care le aduce până în ianuarie 2000. A fost un om care a ținut peste 50 de ani, jurnal, redactându-l consecvent. Pun o întrebare firească, într-o logică a valorizării și a judecății istorice obiective și nehagiografice sau de conjunctură: A fost Ion Rațiu, personajul public și omul politic, din perspectiva istoriei, un învingător? Eu cred că răspunsul cel mai la înde­mână acum este mai degrabă contrariu. Rațiu poate fi privit, mai degrabă, ca un învins!
Nu a devenit președintele României și nici al uneia dintre camerele Parla­men­tului României, deși și-ar fi dorit și ar fi meritat-o cu prisosință. Nu a devenit prim-ministru, ministru de externe și nici măcar ministru atunci când partidul său a avut acces la putere. Deși com­petențele, statura și cariera sa națională și internațională l-ar fi recomandat cu prisosință.
Deci, nu și-a putut impune viziunea socială și economică, abilitățile diplomatice și relațiile personale și nu le-a putut pune în folosul țării. Nu a reușit să fie acceptat și valorizat în propriul său partid - PNȚCD, nereușind vreo­dată să obțină o funcție de vârf în interiorul acestuia. Modul său jovial și dezinhibat de conduită publică, cultivarea unei cordialități a relațiilor cu adversarii politici, marea disponibilitate de a se implica pe multiple planuri și varii segmente de viață socială, de la sprijinirea micilor întreprinzători țărănești, la proiecte economice de anvergură, toate acestea au fost ironizate, caricaturizate, bagatelizate la începutul anilor ’90, fiind duse înspre derizoriu. Nici modelul de jurnalism, de tip britanic, pe care a încercat să îl impună la Cotidianul nu a prins cine știe cât și în orice caz nu a făcut serie în presa românească”, a spus dr. George Achim.
Ștefan Vișovan a prezentat o biografie a lui Rațiu, subliniind momentele importante din viața acestuia.

A fost invitat să ia cuvântul scriitorul, filosoful, eseistul Ion Papuc.
„Încep cu o constatare. Ce diferență enormă între lumea din anii ’90 și lumea de astăzi, lumea politicii. Erau oamenii aceia, atât de mulți foști deținuți politici, domni, oameni cu studii occidental-europene, iar astăzi suntem ocupați de Teleorman. Aceasta este realitatea de astăzi a țării! Și nu doar țara! Până și Maramureșul. Țăranii de aici sunt ocupați de Teleorman. Ce rost mai are atunci să ne întoarcem și ce putem spune despre Ion Rațiu?
Este foarte important să simțim că este al nostru și să ne întoarcem la noi, pentru că Rațiu face parte din ființa noastră, mult, puțină, câtă este. Ion Ra­țiu, când a venit în țară, printre primele lucruri pe care le-a înfăptuit… să fim serioși, pentru PNȚCD a fost o pușcu­liță cu bani și cine îi citește însemnările vede, toată lumea trăgea de la el. Bani. Asta îi interesa. Întors în țară el a finanțat cu sume colosale tipărirea lui Simion Bărnuțiu, a discursului de la Blaj. Nu numai că a făcut acest lucru, a scris o prefață. Și ce face în prefața respectivă? Se răfuiește cu Titu Maio­rescu. M-a uimit textul lui Rațiu. Cu franchețea, cu limpezimea, cu radicalitatea lui. Stupoarea mea a fost că, mo­narhistul cunoscut de toată lumea pledează acolo, în text, pentru repu­blică. El spune că e o formă modernă și că, nu monarhia, neapărat, salvează România. Nu acestea sunt cuvintele lui acolo, dar este șocant să vedem acest lucru.
Ion Rațiu este pentru mine, un domn, un om de o distincție rară, l-am cunoscut personal. A fost un mare ardelean.
Nu trebuie să fim îngroziți, speriați să fim ardeleni. Să fim ai locului”, a spus scriitorul Ion Papuc.

În cuvântul său, Teodor Ardelean a arătat câteva din momentele întâlnirii cu Ion Rațiu, la începutul anilor ’90. Ardelean a povestit și un moment în care personajul principal este fiul lui, atunci abia intrat în adolescență. Teodor Ardelean i-a povestit lui Rațiu că l-a votat. Și i-a explicat că a ținut cont de cererea fiul său. Băiatul lui Ardelean l-a întrebat pe tatăl lui cu cine votează, iar acesta îi spusese că va pune ștampila pe Iliescu. Fiul lui Ardelean i-a dat o replică ce l-a determinat să își schimbe opțiunea electorală. Ideea a fost că Tedi nu votează un ardelean, în Ardeal fiind.
Povestea se termină cu aprecierea lui Rațiu și sfatul de a-și păstra un așa bun sfătuitor. I-a și dăruit băiatului unul din celebrele lui papioane și un înscris în care își exprimă gratitudinea.
„E nevoie să ne aducem aminte de mai marii noștri. Aceștia sunt mai marii noștri și nu cei care de obicei s-au cocoțat în posturile de vază ocazionată de așa-zisa distribuire a puterii. Din păcate, în această scurtă viață a omului pe pământ, hermeneutica personală sau înțelegerea lucrurilor în propria filosofie a fiecăruia este mereu atacată de tot felul de vectori care bântuie la tot pasul. Astfel încât în mentalitatea noastră umană pătrund atâtea elemente defavorabile unei bune înțelegeri ale lucrurilor încât uneori nici nu realizăm că nu avem o astfel de înțelegere.
Suntem la un capitol în care, în istoria românilor nu știm dacă în afară de rândul cu alegerile din 1990 va mai fi vreo mențiune despre iubitul nostru Ion Rațiu. Voi spune câteva lucruri, puține, dar accentuate.
Am simțit de mic faptul că sunt prea puțini oamenii mari pe care îi avem în vecinătățile noastre lucrătoare. Sunt născut în Moigrad și am avut privilegiul să îl cunosc de la 4 ani, pe Constantin Daicoviciu, tatăl meu fiind șef de șantier la săpăturile de acolo și m-am bucurat de cunoașterea unui om care îmi părea uriaș în ceea ce știe el. Și apoi și de câțiva dascăli buni, dintre care unii întorși din închisori. Și despre care azi nu am voie să vorbesc că au fost legionari. Deci, nu le pomenesc numele deși ei îmi sunt foarte dragi. După care, au trecut așa în marș galopant vremurile acelea, au venit cestelalte în care eu cred că noi am ieșit total din ritmul înțelegerii. M-am înțeles cu cei de-un fel de-a gândi cu mine, mult mai bine în 1976-1983-1989, decât după 1990, când parcă toată lumea a intrat într-o nebunie funciară.
Lucrurile acestea le-am discutat și cu domnul Rațiu. Am avut privilegiu să-l cunosc, relativ târziu. A fost prieten cu fratele meu, deputat și el în mandatul 1990-1992. Au venit amândoi aici la Baia Mare, au avut amândoi problema cu închisul în Palatul Prefecturii și am păstrat o memorie frumoasă despre felul lui Ion Rațiu de a fi, sprinten și degajat în situații de criză.
Prima mea întâlnire cu Ion Rațiu a avut loc când eram amândoi vicepreședinți la cele două Camere. Am fost poftiți la o anumită recepție, pentru că sosise o delegație din Germania. Pot spune că era destul de ciudat! Știu, Ioan Mureșan poate să mărturisească mai bine decât mine. Știu că Rațiu, dincolo de faptul că era foarte respectuos, știa să pună la punct cu șarje prietenești deosebite, avea acest talent, pe cei pe care îi res­pec­ta pen­tru că era vremea lor, că au obținut ma­joritate, dar nu i-a apreciat niciodată, de exemplu pe Adrian Năstase. Pe Năs­tase nu dădea doi bani. Nici pe colegul meu Gavra, vicepre­ședinte la Cameră nu dădea doi bani. Și are uneori trimiteri și aluzii la el, deși Gavra se uita ca la un sfânt, la Ion Rațiu. Și nu l-ar fi supărat niciodată, nu i-ar fi șifonat nici frunzele dacă ar fi purtat frunze”, a spus Teodor Ardelean.     

„E nevoie să ne aducem aminte de mai marii noștri. Aceștia sunt mai marii noștri și nu cei care de obicei s-au cocoțat în posturile de vază ocazionată de așa-zisa distribuire a puterii. Din păcate, în această scurtă viață a omului pe pământ, hermeneutica personală sau înțelegerea lucrurilor în propria filosofie a fiecăruia este mereu atacată de tot felul de vectori care bântuie la tot pasul”.

Teodor Ardelean

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.