• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 11 Decembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 23 Noiembrie , 2010

Cenaclu pentru inima si minte, pentru suflet si trup…

In fiecare joi, Gazeta de Maramures se scrie si se tehnoredacteaza pe muzica folk. Poate chiar se gandeste folk. Iar un interviu cu Magda Puskas ar putea chiar sa ne spuna cum se traieste. Folk. Rep.: Cum a evoluat apetenta romanilor pentru muzica folk? Magda Puskas: In urma unui demers cultural-educativ, in SUA anilor ’70, unde poetul Adrian Paunescu a tinut cursuri despre Eminescu studentilor americani. S-a intors cumva „virusat” de suflul libertatii de exprimare al americanilor, luand contact direct cu vibratia Woodstock. A adus, insa, si elemente noi pentru miscarea deja existenta, si asa s-a nascut Cenaclul. Cenaclul a devenit repede o manifestare totala, pentru toate simturile si simtirile. Pentru inima si minte, pentru suflet si trup, de aceea nu a fost greu sa fie perceput ca un eveniment in care libertatea de exprimare era prezenta la un nivel subtil in poezia cantecului si in cantecul poeziei, luand nuante de folk, pop, rock, folclor, jazz acoperind toate gusturile unei natii cu posibilitatile de alegere ingradite. A fost ca o defulare a energiei nemanifestate a tineretului „revolutionar”, reusind sa surprinda printre randuri idei si concepte ce erau interzise de autoritatile totalitare ale vremurilor in care s-a nascut - si din a caror cauza s-a nascut, de fapt. Si pentru ca pe scena se puteau manifesta rockerii cu pletele in vant, se putea dansa, se puteau recita poezii interzise, se putea manifesta adevaratul sentiment patriotic, se puteau manifesta talente inca necunoscute, se putea depasi ora „normala” de desfasurare, toate acestea asumate si cu un invelis subtil si subtire de cuvant rostit cum trebuie, au avut darul sa adune zeci de mii de spectatori. Rep: Primul contact si cea mai draga amintire despre Cenaclul Flacara? M.P.: Legatura mea cu muzica folk s-a realizat in liceu, cand, in cadrul grupului ARTHEMIS al liceului, am abordat si acest gen muzical, cu care am luat premiul national la Cantarea Romaniei. Am avut norocul ca, in noiembrie 1981, cand am participat la festivalul „Baladele Dunarii”, in formula Grupul folk „ECOUL” din Reghin (alaturi de colega mea din aceea vreme, Sorina Feier – Bloj), in juriu sa fie membrii Cenaclului Flacara si presedintele juriului chiar Adrian Paunescu. Luand premiul cel mare, am fost invitate sa devenim membre active si sa participam la turneele mamut de cate trei luni, fara pauza, ale Cenaclului. De aici, apoi, deriva foarte multe amintiri dragi, dar cea mai vie care ma mai infioara si acum este imaginea a 50.000 de spectatori cantand cu lumanari in mana „Ruga pentru parinti” la spectacolul cu numarul 1000 al Cenaclului de pe stadionul din Galati. A fost un fenomen irepetabil. Cine nu l-a vazut, cu greu ar intelege sau si l-ar putea imagina. Pe vremea aceea, in Europa nu exista manifestare la care sa participe atatia spectatori. Rep.: Despre omul si poetul Adrian Paunescu? M.P.: In cateva randuri? Un om atat de complex, dar si controversat? Cam greu. Mi-ar trebui mult timp, multa cerneala si kilograme de hartie… Pe scurt, un poet exceptional, un foarte bun psiholog-sociolog, bun organizator, cu fler in descoperirea talentelor, un iubitor al valorilor, patriot de exceptie, capacitate de munca titanica, memorie de invidiat si un OM cu calitati si defecte pe masura. Si-a castigat un loc de frunte binemeritat, nu numai in literatura romana, ci si in constiinta publica, ajutand oameni cu diverse probleme. Rep.: Cateva picanterii din concerte? M.P.: Mi s-a intamplat chiar mie, la un concert de la malul Marii Negre, in vara anului 1982, cand, inseland vigilenta celor care pazeau scena, un om sub influenta lui Bachus impresionat de piesa „La o cana cu vin” - care, de altfel, ii reprezenta foarte bine starea, a urcat pe scena si mi-a varat in decolteu, drept recompensa, o bancnota (ce-i drept, cea mai mare din vremea aceea), exprimandu-si astfel recunostinta, spre stupoarea mea si a intregii asistente. Toata lumea a ramas paralizata cateva secunde, omul a fost scos de pe scena, iar Paunescu, dupa ce l-a certat, a dat intamplarii o conotatie umoristica, aducandu-ne la cunostinta ca pentru spectacolul respectiv ne-am luat onorariul. O alta poveste ar fi legata de cantautorul sighetean Ion Zubascu, pe care colegii il rugau mereu sa-si acordeze chitara, la care el replica intr-un stil neaos ca „si cucul canta fals de mii de ani si nimeni nu-i face observatie”. Pe latura asta ar mai fi o gramada de povestit, pentru ca intamplarile hazlii au fost la ordinea zilei de fiecare data. Rep.: Ce versuri va plac cel mai mult si la ce credeti ca-i buna poezia? M.P.: Imi plac foarte multe versuri. „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata...” „Oda in metru antic”, „Ninge sa desparta cifrele si mirii/ Unu si cu unu nu pot face doi...”. Poezia de dragoste a lui Paunescu, deosebit de sugestiva, si foarte multe poezii dragi pe care le tin minte datorita multor „declamari de poezie” din cenaclu: „Repetabila povara”, „Focul vanat” „Manifest pentru sanatatea pamantului” etc. Cei care am fost in mijlocul acestor evenimente au mai multa aplecare catre poezia lui Adrian Paunescu. Noi am fost acolo, la „nasterea” ei directa pe linia muzicala - „Din copilarie”, „Ciresul” (Ecou), „Partaj”, „Mi-e bine, mi-e jale”, „Descult prin zapada”. Cu grupul ECOU am reusit sa castigam un loc recunoscut in Cenaclu, chiar prin forta versurilor noastre: „Si daca ni se cere sa fim cum nu vrem sa fim/ Chiar daca pe cer va scrie prea tarziu / Si daca spun albului alb si negrului negru / Chiar daca spre tampla veacului marsu-i funebru... / Cade o stea... ar putea sa fie steaua...”. La ce-o mai fi buna si poezia asta...? Fiind copilul care ramane in sufletul adolescentului, al omului matur si al batranilor, peste durere, dezamagire si suferinta, poezia este insasi sufletul vietii. Este modul cel mai frumos si impresionant de a spune lucrurile simple. Poezia ciupeste coardele inimii si face muzica celesta, pe care insa nu orice ureche o poate percepe. Poate fi considerata chiar un act de credinta pentru ca se adreseaza celei mai bune si mai miraculoase parti din noi, sufletului. Rep.: Ce va motiveaza sa faceti lucruri de suflet in contextul actual, cu atatea probleme in jur? M.P.: Fiecare din noi are o misiune pentru care trebuie sa lucreze pe parcursul unei vieti in orice conditii, cu toata daruirea de care este capabil. Darul meu de a putea transmite prin cantec o vibratie, sentimente de bucurie, liniste sau chiar nelinistea sentimentelor generate de viata de zi cu zi este si o datorie de onoare pe care incerc s-o gestionez cu modestie si bun simt impotriva tuturor intemperiilor aparute pe parcurs. Vibratia emisa in timpul cantecului lovindu-se de sufletul auditoriului se multiplica in mii de alte vibratii asemenea care, intorcandu-se tot la mine, imi dau puterea sa continui… Este ca un perpetuum mobile: daruiesc – primesc – daruiesc – primesc... Mi-am asumat aceasta misie si, precum ii sta bine unui om care cauta si incearca sa-si intuiasca drumul in aceasta dimensiune, problemele din jur se estompeaza si se intrevede doar telul final, care este inaltator. „Fiind copilul care ramane in sufletul adolescentului, al omului matur si al batranilor, peste durere, dezamagire si suferinta, poezia este insasi sufletul vietii. Este modul cel mai frumos si impresionant de a spune lucrurile simple. Poate fi considerata chiar un act de credinta pentru ca se adreseaza celei mai bune si mai miraculoase parti din noi, sufletului” - Magda Puskas Magda Puskas si-a inceput cariera in copilarie, concertand alaturi de artisti consacrati ai genului pop in anii ’70, ani care i-au deschis perspectiva marilor scene. Prima realizare a artistei in muzica Folk s-a petrecut in anii de liceu la Reghin, cand grupul „Artemis” a abordat genul. Grupul „Artemis” a distins doua voci complementare, care au format grupul „Ecou”, respectiv Magda Puskas si Sorina Feier- Bloj. A inceput turneele cu „Cenaclul Flacara” din anul 1981, in grupul „Ecoul” – cu Sorina Bloj - dupa care a concertat singura, regasindu-se ulterior in grupul „Partaj”, alaturi de Tatiana Stepa, cu care a continuat sa cante vechile hituri ale „Ecoului”. Dupa 1989, Magda Puskas si-a continuat cariera muzicala in Cenaclul „Totusi Iubirea”, iar apoi, din nou , „Cenaclul Flacara”, unde a concertat fie alaturi de alti folkisti, fie in recitaluri solo. Magda Puskas se implica si in mediatizarea fenomenului prin asistenta de productie la Televiziunea „Realitatea” (2002), realizator si prezentator al emisiunii „In cautarea folkului pierdut”, la televiziunea „Orizont Tv” Baia Mare (2006-2007). Dupa anul 2008, a fost producator, realizator si prezentator al emisiunii „Cluj4All” la televiziunea regionala „One Tv Transilvania” si „Klub TV”, cu studiourile in Cluj-Napoca.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.