• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 10 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Decembrie , 2020

Ce restricții rămân în vigoare de sărbători, în țară și în Europa

În România, starea de alertă a fost prelungită pe o perioadă de 30 de zile, începând din 14 decembrie. Însă, restricțiile rămân aproape neschimbate. Rămân în vigoare aceleași măsuri, inclusiv carantina pe timpul nopții.

 


Deşi toată lumea se temea că, înainte de sărbători, România va intra într-un nou lockdown, din fericire acest lucru nu se va întâmpla. Starea de alertă a fost prelungită, în 14 decembrie, pe o perioadă de 30 de zile și vor rămâne în vigoare, inclusiv în perioada Crăciunului și a Revelionului, aceleași restricții valabile acum, între care carantina pe timp de noapte. Însă secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat i-a avertizat pe români ca în perioada sărbătorilor să limiteze vizitele, să evite mersul la colindat și petrecerile de Revelion: „Ne putem bucura de Anul Nou respectând regulile”. Arafat a precizat că va fi introdusă o singură măsură nouă - vor exista reguli pentru ope­ratorii de transport de cablu care deservesc pârtiile de schi.
În Europa, lucrurile sunt împărțite. În timp ce unele țări, ca și Spania, au relaxat măsurile în preajma sărbătorilor, altele le-au înăsprit. De exemplu, francezii nu au voie din 15 decembrie să circule după ora 20.00. Singura excepție în care se ridică interdicțiile de circulație pe timpul nopții în Franța va fi noaptea de Crăciun, când sunt permise și întâlniri cu cel mult 6 persoane. Restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele, rămân închise, până după sărbători.
Pentru italieni, regulile sunt chiar mai stricte. Deplasările pe timp de noapte sunt interzise și de Crăciun, și de Revelion. De altfel, oamenii nu vor avea voie nici măcar să părăsească orașul în care locuiesc, singura derogare fiind pentru cei care trebuie să-și ajute rudele singure. În zonele în care cazurile de COVID sunt puține, restaurantele vor fi deschise la prânz.
Belgia a restricționat la sânge in­te­racțiunile sociale. O familie poa­te primi în casă cel mult un mu­s­a­fir, iar într-o curte pot fi simultan cel mult 4 oameni. Va rămâne valabilă pe perioada sărbă­torilor și interdicția de circulație, de la miezul nopții și până la 5 dimineața.
În Spania, măsurile sunt ceva mai blânde de Crăciun și Revelion. Oamenii vor putea ieşi din case până la ora 1:30 dimineață, față de ora 23:00, în prezent. La reuniunile cu familia și prietenii vor putea participa 10 persoane, față de șase, limita actuală.
O altă țară care mai relaxează restricțiile în perioada sărbătorilor este Grecia. Bisericile se vor des­chide în ziua de Crăciun și în cea de Bobotează. În catedrale vor avea acces simultan cel mult 25 de persoane, iar în bisericile mici, maximum 9 oameni. La sosirea în Grecia, turiștii nu vor mai sta în carantină 10 zile, ci doar 3. Se redeschid saloanele de înfrumuse­țare și librăriile, iar interdicția deplasărilor pe timp de noapte va intra în vigoare cu o oră mai târziu, adică de la 10:00 seara.
 

 

Principalele măsuri aflate în vigoare în prezent:
- evenimentele private, petrecerile, reuniunile de sărbători, aniversări, nunțile, botezurile sunt interzise;
- este interzisă circulația pe timpul nopții, în intervalul 23:00 – 05:00, cu declarație pe propria răspundere și excepții: deplasarea în interes profesional, pentru asistență medicală urgentă, pentru îngrijirea copilului sau a persoanelor vârstnice sau în situația de tranzit;
- desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau a altor evenimente cultu­rale este permisă cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune la distanță de cel puțin doi metri și cu purtarea măștii de protecție și doar în localitățile în care rata de infectare nu depășește 1,5 la mia de locuitori.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.