• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 27 August , 2013

Ce averi au mai (des)făcut aleşii noştri?

Se spune că Guvernul Ponta este unul dintre cele mai înstărite din istoria postdecembristă a ţării. La nivelul parlamentarilor de Maramureş, „axioma” poate fi valabilă. Însă la nivelul aleşilor judeţeni, nu prea.

 
 
Au împlinit un an de mandat, sau, după caz, 6 luni. Şi, dacă „startul” contează nu numai în modul în care îşi derulează activitatea, ci şi în felul în care îşi gestionează averea, perioada scursă până acum pentru aleşii maramureşeni e relevantă din toate punctele de vedere. Şi pentru alegători la fel. Aşa că, GAZETA a luat la puricat declaraţiile de avere ale mai marilor judeţului şi vă prezintă conluziile „radiografiei”.
Începem cu reprezentanţii „organului legislativ suprem. Deputaţii şi senatorii.
 
Primul în ordine alfabetică, Istvan Boniş: conform declaraţiei de avere completate recent, deţine un teren în Seini, un apartament în Baia Mare, două maşini şi două conturi curente care însumează circa 40.000 de RON. Deputatul a încasat doar... 1747 de la Camera Deputaţilor anul trecut şi circa 25.000 de lei de la cabinetul stomatologic.
Mircea Dolha are, conform foii de avere, o lungă listă de terenuri, vreo 11, mai toate achiziţionate în perioada 2007-2008, în Baia Mare sau împrejurimi, o casă de 900 mp, ceas de aur în valoare de 7500 de Euro şi bijuterii în valoare de alte 1500 de Euro, Dolha are şi împrumuturi, dar şi datorii la bănci.
 
Florin Tătaru nu deţine conform declaraţiei de avere nici terenuri, nici clădiri, doar o maşină şi nişte împrumuturi acordate în nume personal.
 
Deputatul Călin Matei deţine două terenuri intravilane în Groşi şi Dumbrăviţa şi unul în Pomi, pe care l-a moştenit anul trecut. Mai are două apartamente în Baia Mare, unul moştenit anul trecut, casă de locuit, casă de vacanţă şi un spaţiu comercial. Deputatul are două maşini şi tablouri în valoare de 10.000 de Euro pe care, de asemenea, le-a primit ca şi moştenire.
 
Deputatul Mircea are şi el o avere considerabilă: mai multe terenuri în Târgu Lăpuş, dintre care unul dobândit anul trecut, două apartamente, două case, o maşină, opere de artă şi bijuterii.
 
Deputatul Nuţu Fonta deţine două terenuri şi o casă în Borşa şi bijuterii în valoare de 5100 de Euro.
 
Alesul Gheorghe Şimon are, potrivit declaraţiei de avere, un teren şi o casă în Vişeu de Sus.
 
Deputatul Cornelia Negruţ deţine două terenuri în Baia Mare, o casă de locuit, un spaţiu comercial şi o piscină acoperită, o maşină şi bijuterii în valoare de 7500 de Euro.
 
Deputatul Vasile Berci are două terenuri şi o casă în Călineşti, precum şi o lungă listă de depozite bancare a căror valoare variază între 400 şi 42.000 de lei.
 
Deputatul Ion Morocico are terenuri şi păduri în Suceava şi Timiş, casă de locuit în Timiş, două maşini şi mai multe depozite bancare, trei deschise în 2012 şi 2013.
 
Trecem la senatori. Marius Sorin Bota deţine mai multe terenuri, case, apartamente, spaţii comerciale şi case de vacanţă, de asemenea un autoturism, plasamente, investiţii, dar şi datorii.
 
Senatorul Liviu Titus Paşca are trei terenuri, două apartamente, o casă, spaţii comerciale, maşină, bijuterii, depozite bancare, dar şi datorii.
 
Senatorul Liviu Marian Pop are un teren în Vişeu de Sus, un apartament şi o casă. Interesant e că senatorul a câştigat într-un singur an, de la senat, sindicat etc. peste 100.000 de lei.
 
Senatorul Ciprian Rogojan are 15 terenuri, toate dobândite prin moştenire în 2010, două case dobândite tot prin moştenire în 2010, un apartament în capitală, o maşină, un depozit bancar şi trei credite.
 
Dacă vorbim de aleşii judeţeni, averile lor sunt mult mai subţiri.
 
Preşedintele CJ Zamfir Ciceu deţine un teren, cotă din două apartamente, trei maşini şi două credite.
 
Vicepreşedintele Emil Marinescu are, conform declaraţiei de avere, un teren în Buteasa, un apartament, trei maşini şi un credit.
 
Celălalt vicepreşedinte al CJ Maramureş, Gabriel Zetea deţine un teren în Seini, un apartament în Baia Mare şi un spaţiu comercial în Seini.
 
Secretarul judeţului, Dumitru Dumuţa deţine potrivit foii de avere un teren, o casă şi un spaţiu comercial în Băiţa de sub Codru.
 
Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, deţine trei terenuri, două case, un tractor şi mai multe depozite şi plasamente.
 
 
Guvern bogat
 
Cabinetul Ponta rămâne unul dintre guvernele cu cei mai înstăriţi miniştri ai ultimilor douăzeci de ani. Deşi, în ultimele şase luni nu şi-au mărit substanţial veniturile şi achiziţiile, membrii Executivului ies în evidenţă prin numărul impresionant de imobile şi terenuri pe care le deţin. Cei 26 de miniştri ai cabinetului Ponta împreună cu premierul adună 37 de case, 33 de apartamente, 21 de maşini şi 51 de terenuri.
 
Victor Ponta este un exemplu pentru miniştrii săi: are trei apartamente în Bucureşti (două de 65 de metri pătraţi şi unul de 95 de metri pătraţi) şi o casă în Baia de Fier. La acestea se adaugă un teren în Gorj şi două maşini: un Fiat şi un Citroen. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, premierul a încasat anul trecut de la stat 62800 de lei, cu 12000 de lei mai mult decât salariul înregistrat în anul precedent. Din totalul celor 62800 de lei, 45300 o reprezintă leafa de prim-ministru, în timp ce 17500 cea de deputat. Premierul are o creştere şi în conturile personale declarate oficial. Ponta are în băncile din România 52000 de euro şi 17000 de lei, în condiţiile în care la începutul acestui an avea 14000 de euro şi puţin peste 12000 de lei.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.