• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 14 Decembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 13 Iulie , 2018

Carența de vitamina D, crema de protecție solară și melanom malign (I)

Pe această scară a evoluţiei pe care ne aflăm noi acum, reu­şim să ne producem singuri necesarul de vitamină D, din alimentele consumate, prin expunere la soare.Un aport extern pentru marea majoritate a populaţiei din România NU ar fi necesar în mod normal.

În copilăria mea, în anii ’70, vitamina D sau vitami­na antirahitică însemna o linguriţă de ulei de peşte. Termenul medical rahitic utilizat jignitor însemna un copil sau un om nemâncat... Corecţia simplă a acestei stări se făcea prin lapte, brânză, ouă, carne, şi băi de soare, adică ştrand și mare. Care era şi partea cea mai plăcută a tratamentului. Nu făcea nimeni ana­lize pentru carenţe de vitamina D3. Medicul pediatru se uita peste ochelari la toracele şi picioarele copilului. Îl pipăia în zona coas­telor pentru a depista primele semne ale unei carenţe de vitamina D, un şirag de „mărgele”, şi prescria re­ţeta: ulei de peşte pentru corecţia ime­diată şi pe termen lung, mâncare mai bună şi soare.
De ce azi lucrurile stau altfel? Ce s-a schimbat atât de mult încât practic orice investigaţie medicală mai se­rioasă de azi să presupună şi analiza carenţei de vitamină D2 şi D3?
După „revoluţia” din Decembrie ’89 au apărut şi la noi cremele de protecţie solară.

Acum 30 de ani, potrivit unor tinere jurnaliste, se stătea la soare fără dis­cernământ! Vă daţi seama? Pe vremea aceea oamenii făceau un efort să vină pe plajă la ora 6, să prindă ultravioletele, stăteau în picioare, şi se roteau ca un pui la rotisor, ca să se bronzeze frumos şi să fie sănătoşi! Habar nu aveau că soarele, scalda şi înotul de fapt înseamnă cancer şi moarte curată fără cremă de protecţie solară! Ce viaţă periculoasă am trăit... Asta se întâmpla pe vremea când într-o clasă de liceu de 30-40 de elevi era decât un gras, de care râdea toată lumea. Pe vremea când fetele aveau talie şi arsurile de piele se tratau cu iaurt. Ei bine vremea aceea a trecut şi cu ea a trecut şi sănătatea. Azi cu tot avansul tehnologic cei din jurul nostru sunt tot mai bolnavi, tot mai debili.
Carenţa de vitamina D, sau ceea ce se dozează mai adesea D3, este strict legată de utilizarea fără discernământ a cre­melor de protecţie solară. La noi acest lucru se întâmplă de „doar” 25 de ani, în vest însă există un avans serios. Acolo uleiurile de plajă şi cremele de protecţie solară sunt cunoscute şi utilizate pe scară largă de prin anii ’60. De pe vremea când nu se vorbea de procesul ireversibil de încălzire globală, de rarefierea stratului de ozon. Producţia şi utilizarea cre­melor de protecţie solară NU au legă­tură cu încălzirea globală, cu ozonul şi incidenţa cancerului de piele. Toate acestea au venit ca argumente ulterioare în favoarea unui act de comerţ, vânzarea de noi produse cosmetice.
Dar haideți să vedem începuturile, pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat.
Medicii secolului XIX încep să recomande pacienţilor aristocraţi cure helio­marine. Naturopatul elveţian Ar­nold Rikli, în baza unei experienţe personale, deschide în 1855 la Bled (Veldes) Slovenia, primul centru de tra­ta­­ment naturist, în care îşi tratează oaspeţii prin înot în apă rece, plimbări şi băi de soare în costumul lui Adam şi Eva.

 

Începuturile naturismului și nudismului

 

Medicul danez Niel Finsen publică două lucrări privitoare la efectele benefice ale luminii asupra sănătăţii: „Cu privire la efectele luminii asupra pielii” în 1893 şi „Utilizarea de raze de lumină chimică concentrată în medicină” în 1896. Lumină chimică concentrată în sensul de lumină cu anumite lungimi de undă. Concluzia este că lumina are efecte benefice asupra sănătăţii. Credem că nu întâmplător această idee i-a venit unui medic danez, originar din Islanda. Aici oamenii fac mai rar băi de soare, ca atare se pot înregistra schimbări semnificative în starea de sănătate a unui om care face sau nu băi de soare. Îşi numeşte metoda fototerapie. Lucrările sale sunt traduse imediat în Germania şi Franţa. Așa apare idea de a face băi de soare nud.
Primul club de nudişti apare în Germania la Essen, 1898, urmare a curentului Nacktkultur. Imediat o reacţie şi organizare similară apare în Franţa, apoi Canada.

Dr. Niels Ryberg Finsen primeşte în 1903 în semn de recunoaștere a contribuției sale la tratamentul bolilor, în special lupus vulgaris, cu radiaţii de lumină concentrată, Premiul Nobel pentru Medicină. Se consideră că a deschis o nouă cale pentru ştiinţa medicală. Un grup
statuar ridicat în memoria lui fixează sugestiv ideea să. Acesta înfăţişează un bărbat gol, flancat de două femei goale. Memorialul se intitulează „Împreună spre lumină”.
Dr. Richard Kuch produce în 1904 o primă lampă cu ultraviolete, destinată tratării tuberculozei pielii, şi altor boli de piele, utilizată terapeutic dar şi preventiv, inclusiv în săli de înot. Este lansată comercial în 1907 sub numele Original Hanau.
De aici şi ideea aparatelor de bronzat, produse ulterior pe scară largă.

Coco Chanel se bronzează şi îşi arde pielea într-o binecuvântată zi de vară, pe iahtul Ducelui de Westminster, la Cannes, într-o croazieră pe Riviera Franceză, în anul 1925. Aspectul ciocolatiu plăcut al pielii şi faima creatoarei vestimentare lansează o modă.

Vedeta mulatră Josephine Baker (nume de scenă), produce senzaţie în 1927 cu spectacolul ei de revistă „Vânt de nebunie”, la Paris, prin ţinuta şi culoarea pielii.
Supranumită „Black Pearl”, „Bronze Venus”, „Creole Goddess”, împreună cu Coco Chanel conferă o deschidere şi apreciere pentru pielea bronzată, creolă. Apare imediat preocuparea pentru băile de soare, şi bronzare. Până la momentul respectiv pielea albă era un semn de superioritate, chiar nobleţe, distincţie impusă în societate prin faptul că cei bogaţi nu trebuiau să muncească în soare, pe când cei săraci, îşi luau porţia de sănătate zilnic...

Creatorul de modă Jean Patou valorifică imediat această tendinţă, produce şi lansează în 1927 Huile de Chaldée, prima loţiune de plajă din lume. Apoi apar Delial Ungunet 1933, Ambre Solaire de l’Oreal 1936, Gletscher Crème 1938 şi Coppertone girl şi Bain de Soliel 1950.
Găsim aici două tendinţe care se amestecă: protecţie solară, dar şi preocupare pentru bronzare, adică pentru a înlesni procesul de bronzare, pentru a-l uniformiza. Mai ales că în anii ’50 apare și costumul de baie făcut să încapă într-o cutie de chibrituri, bikini.

În 1960 apar primele produse autobronzante. În 2003 apare o revoluţie în procesul de bronzare. „Bronzarea orga­nică” prin pul­veri­zare cu DHA, adică dihidroxia­cetonă. Meto­da este similară cu un proces de vopsire industrial: exfoliere, apli­carea soluţiei cu un pistol special, uscare. O metodă descrisă ca fiind organică şi sigură pentru bronzare.
În 2009 apare un implant de bronzare, care garantează 6 luni de bronz constant. Potrivit producătorilor implantul numit Melanotan înnegreşte pielea, imitând rezultatul expunerii la soare, fără riscurile pe care le presupune aceasta... Dar asta nu e tot. De asemenea, creşte secreţia de melanină, accen­tuează libidoul şi reduce pofta de mâncare. Senzaţional!
Ştiinţa medicală, farmaceutică şi cos­metică îşi continuă marşul victorios iar în 2014 apare prima soluţie de protecţie solară buvabilă, cu dublă plajă de vânzare: pentru protecţie solară, sau pentru facilitarea acţiunii de bronzare, desigur în perfectă siguranţa, doar în acest mod.
Concluzia noastră este că omul a ales o cale profund greşită pentru a-şi menţine frumuseţea şi sănătatea, mai aproape de industria farmaceutică şi cosmetică, decât de natură. De ce? Din pricina dezinformării, care azi poate manipula mai bine decât ieri, prin lipsa unor cunoştinţe temeinice care se dobândesc în familie şi în şcoală, despre cine suntem şi cum ar trebui să trăim în armonie cu natura.

Cel mai important argument al producătorilor şi vânătorilor de creme de protecţie solară rămâne riscul de a face melanom.
Ei bine dacă cercetaţi faptele o să observaţi că lucrurile nu stau deloc aşa.
Incidenţa melanomului creşte cu latitudinea. În ţările mediteraneene sunt diagnosticate anual 3-5 cazuri noi la 100 de mii de locuitori. Iar în ţările nordice 12-17, chiar peste 20 de cazuri la sută de mii de locuitori. În mod evident expunerea la soare din pricina climei şi evident a vestimentaţiei, este mai ridicată în Franţa sau Italia decât în Norvegia sau Danemarca, dar incidenta melanoamelor este invers propor­țională.


Densitatea populaţiei nu poate fi un argument în favoarea unor aprecieri statistice eronate din acest punct de vedere. Astfel densitatea populației în Italia este pe aproape cu cea din Germania sau Marea Britanie. Dar în Italia avem o rată de incidenţă de 13,5 persoane diagnosticate cu melanom la 100 de mii populaţie. Sunt mai puţine cazuri de cancere de piele decât în Germania unde avem 15,3 la 100 de mii, sau Marea Britanie 18,6 la 100 mii. Idem Portugalia şi Danemarca, care au densităţi apropiate, dar diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte incidenţa cancerelor de piele. Portugalia a avut o rată de 7,5 la 100 de mii, iar Danemarca 22 la 100 de mii. La extreme se situează: Albania cu 1,5; Bosnia-Herţegovina cu 2,7 şi Grecia 3,8 comparativ cu Finlanda 19,9; Norvegia 26,6 şi Elveţia 26,8. Statistici oficiale în anul 2012.
Poate unii vor argumenta că norii şi uneori zăpada pot creşte iradierea cu raze UV prin reflexie şi, sau refracţie. Este adevărat că zăpada poate creşte iradierea UV cu 30-80%, dar populaţia ţărilor nordice nu umblă în slip pe zăpadă, pe de o parte, iar pe de alta, este comasată de regulă în oraşe, unde este ceva mai putină zăpadă iarna decât în Bucureştiul D-nei Firea. Pe de altă parte şi iarbă, şi apa, şi nisipul cresc dozele de radiaţie UV, cu 6, 10, până la 25%. În condiţiile în care în Franţa, Italia şi Portugalia lumea umblă în haine lejere vara, şi gradul de expunere la soare este cu mult mai mare decât în ţările nordice. Ca să dăm doar un exemplu, în Danemarca media temperaturilor în August este de 15 grade, cu un indice UV 4,7. În schimb, în Portugalia avem temperaturi medii de 38 de grade cu un indice UV de 9.
În toate aceste ţări trăiesc în majoritate oameni care aparţin unei populaţii cu fenotip de piele 1, 2 şi 3, adică piele albă, până la medie, ochi de culoare deschisă până la ochi de culoare închisă, păr blond până la şaten. Fenotipul 4 de piele, adică piele maronie, ochi de culoare închisă, păr închis său şaten este întâlnit mai puţin în ţările euro­pene. El se regăseşte în Nordul Africii. Sigur că riscul de a face cancer de piele şi melanom este dependent de fenotipul de piele. Spre exemplu, în S.U.A. albii au un risc de 1 la 40, hispanicii de 1 la 200 şi afro-ame­ricanii de 1 la 1.000. Dar asta în cazul unei doze identice de radiaţie UV. Ori radiaţia UV în ţările nordice este mult mai mică decât în ţările me­diteraneene.
Este demonstrat faptul că radiaţiile UV sunt mai puternice pe măsură ce ne apropiem de Ecuator. Cu toate acestea incidenţa cancerelor de piele este mai ridicată cu cât creşte latitudinea.
La fel stratul de ozon este mai dens în zonele nordice şi mai rarefiat în zonele sudice. Excepție Polul Nord unde avem populație redusă, pentru care nu am găsit statistici în acest sens.
În ceea ce priveşte rarefierea stratului de ozon, lucru raportat oficial în anii ’85, din 2000 se vorbeşte despre refa­cerea parţială a stratului de ozon.
Acest lucru însă nu pare să aibă vreo influenţă asupra ratei de creştere a cancerelor de piele. Odată cu refacerea stratului de ozon nu s-au înregistrat mai puţine probleme în acest sens.

Dozele de radiaţie UV cresc cu cât razele soarelui cad mai aproape de verticală, şi asta se întâmpla mai aproa­pe de Ecuator, în mod evident.
Cu toate acestea incidenţa cazurilor de cancere de piele şi inclusiv melanoame, este mai ridicată cu cât ne depărtăm de Ecuator.
Un caz special în emisfera sudică îl reprezintă Aus­tralia şi Noua Zeelandă, care au cele mai multe cazuri de cancere de piele, şi inclusiv de melanoame, unde rata de creştere a acestei probleme oncologice este cea mai mare, în pofida faptului că folosesc creme de protecţie solară de mai bine de 40 de ani. Punem acest lucru pe seama faptului că acolo avem populaţie albă, re­lativ recent instalată, fără o adaptare serioasă la condiţiile de mediu, şi cu un stil de viaţă occidental. Spre deosebire de ei, populaţii cu expunere similară, sau mai mare, Japonia şi China au cele mai reduse cazuri de melanom, iar rata de creştere anuală este extrem de mică.
Cu toate că acum utilizarea de creme de protecție solară este o obișnuință în țările considerate civilizate, incidența cancerului de piele crește. Rata pentru toate cancerele este de 1,8 mai mare în țările dezvoltate, faţă de cele în curs de dezvoltare sau sărace, iar pentru mela­noame ratele sunt de 3 ori mai mari în țările dezvoltate. Melanoamele sunt a treia cea mai frecventă formă de cancer la femeile în vârstă de 20-39 de ani și a doua la bărbații de aceeași vârstă. Din 1930 s-a produs o creștere de 20 de ori a incidenței melanoamelor (practic o persoană din 50). Din 1970 până în 2009 incidența melanoamelor a crescut de 8 ori la femei tinere și de 4 ori la bărbați tineri.
Constatările statistice relevă faptul că melanoamele sunt mai răspândite la funcționari, clerici și profesori, persoane care prin statutul lor profesional sunt private de o expunere mai înde­lungată la soare.

În aceste condiţii punem întrebarea firească: unde e logică acestor produ­cători de creme de protecţie solară și a jurnaliștilor care le promo­vează produsele? De ce insistați să ne ungem cu creme de protecție solară la umbră, după fiecare scaldă, la munte şi la ski, ba chiar și când conducem maşina? Nu cumva grija Dvs. exagerată este doar o componentă psihologică a unui act de comerţ?

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.