„Căpitanul de la Madrid” a împlinit 60 de ani

Marin Sabou, unul dintre cei mai reprezentativi fotbalişti pe care i-a dat Baia Mare de-a lungul timpului, a împlinit în 10 septembrie rotunda vârstă de 60 de ani, motiv pentru care ne alăturăm celor care i-au urat „La mulţi ani!”.

Marin Sabou s-a născut în Baia Mare, în 10 septembrie 1955. Dintre şcolile prin care a trecut merită amintite Institutul de subingineri Baia Mare şi Şcoala de antrenori (curs de doi ani pe lângă IEFS), pe care a absolvit-o în 1985. A fost legitimat în 1970 la Minerul Baia Mare, devenită mai apoi FC Baia Mare şi, ulterior, FC Maramureş, motiv pentru care susţine că a jucat la trei echipe. A adunat 3 selecţii la lotul A al României, 4 selecţii la lotul B, 11 la lotul de tineret, 10 la cel de juniori şi 20 la lotul universitar. În 1974, a făcut parte din lotul naţional de juniori care a participat la turneul final al Campionatul European de juniori, desfăşurat în Suedia. În 1979, la Campionatul Mondial Universitar desfăşurat în Mexic, a obţinut medalia de bronz, învingând cu lotul României formaţia similară a Uruguayului cu scorul de 4-0.

De-a lungul timpului, Marin Sabou a primit numeroase oferte de „serviciu”, dar a rămas în Baia Mare pentru familie şi din patriotism local. Susţine că a pierdut mai multe trenuri în viaţă (unele cu bani), regretând doar că nimeni nu-i profet în ţara lui şi că, alături de coechipieri, nu s-a bucurat de aprecierile pe care le merita. „Căpitanul de la Madrid” e convins că marile lui câştiguri din afara terenului sunt Letiţia (soţia care l-a suportat, înţeles şi sprijinit), Andreea Mihaela şi Marin Mihai (copiii lui, care nu mai sunt de fapt copii şi cei cinci nepoţei). Nu uită să-i amintească pe cei care l-au format ca OM, părinţii Elisabeta şi Petre Sabou.

Pe vremuri, Ioan Chirilă scria că marele antrenor Viorel Mateianu şi-a construit echipa în jurul lui Marin Sabou. Aşa s-a născut celebra „morişcă băimăreană”, jocul gândit pe trasee prestabilite, cu sincronizari între purtătorul de minge şi ceilalţi jucători. „A fost invenţia lui Viorel Mateianu, deschizător de drumuri în construcţia jocului de pe linia de fund, cu mişcări calculate. Nu-ţi limita cu nimic imaginaţia şi exprimarea liberă sau alegerea soluţiilor individuale, în funcţie de faza de joc.

Jocul lui Mateianu nu se limita la posesia mingii, ci şi la un presing gândit, agresiv, cu dublaj permanent pentru recuperarea cât mai rapidă a mingii. Asta era „haita” de care se vorbea pe vremea aceea. „Momeala mică” era tentaţia oferită adversarului de a transmite mingea în zone laterale, urmată de atacul „în haită” pentru a bloca transmiterea balonului din zona respectivă.

Dintre adversarii împotriva cărora a jucat l-au impresionat în mod deosebit Dobrin, Dumitrache, Antonioni (Fiorentina) şi Gallego (Real Madrid), cu acesta din urmă schimbând tricoul după meciul de pe Santiago Bernabeu. I-au mai plăcut Zidane, pentru că era tehnic şi cerebral, Kaka, Rui Costa, Henry şi Mutu.

Păstrează în memorie numeroase momente care nu pot fi uitate.

„Am antrenat FC Baia Mare în ’88-’89. Am preluat echipa de pe locul 15 şi am terminat campionatul pe locul 6, fapt care nu i-a împiedicat pe conducătorii de atunci ai clubului să mă dea afară şi să mă trimită direct în mină. Am lucrat în subteran doi ani. Culmea e că am fost dat afară după ce am câştigat un meci în deplasare la CFR Timişoara, cu care eram în luptă directă pentru locul 6! Ni s-a cerut să pierdem la Timişoara şi noi am bătut. Tot atunci au fost schimbaţi şi Condruc, care era antrenor secund, şi vicepreşedintele clubului. De fapt, Partidul ne-a dat afară. Fără strângeri de mână…

În timp, am mai antrenat echipa din Baia Sprie, Minerul Cavnic, din nou FC Baia Mare şi Progresul Şomcuta Mare. Câţiva ani am antrenat la FC Viorel Mateianu o grupă de copii. Îţi dă o satisfacţie deosebită faptul că poţi să-i formezi nu numai din punct de vedere fotbalistic, ci şi din punct de vedere al caracterului. Am învăţat multe de la toţi antrenorii pe care i–am avut: profesorul Noje, Barta, Redeş, Kromely, Halagian, Victor Stănculescu, Viorel Mateianu (mentorul meu), Paul Popescu, Krauss şi Nicolae Szabo”, afirmă Marin Sabou.

„Când am aflat că am „căzut” cu Real Madrid am fost încântaţi, dar şi speriaţi (eram la începutul campionatului în Divizia B!). Înainte de dubla cu Real, am fost într–un turneu de pregătire în Italia şi victoria cu 3-1 în faţa Fiorentinei, care era vicecampioană în „cizmă”, ne-a ajutat să câştigăm încredere în noi. Eram destul de experimentaţi ca să nu avem un trac deosebit (din lot făceau parte, printre alţii, Borz, Radu Pamfil, Szepi, Rozsnyai, Koller şi Bălan). Am reuşit să facem un meci echilibrat cu Realul care îi avea în lot pe Santillana, Camacho, Gallego, Stielike, căpitanul echipei Germaniei, vicecampioana mondială la acea vreme, Del Bosque si Juanito.

 

Am fost puţin timoraţi după ce am vizitat camera trofeelor Realului, însă pe teren am reuşit să dăm o replică onorabilă. Presa iberică a elogiat faptul că am jucat ofensiv, de altfel, am deschis scorul, după care diferenţa de experienţă şi de valoare şi-a spus, în mod firesc, cuvântul. Juanito a fost cel care a făcut, în mare măsură, diferenţa. Nu eram chiar atât de naivi încât să credem că putem elimina Realul Ambiţia noastră a fost aceea de a avea o prezenţă onorabilă. Aveam câteva absenţe notabile în echipă, şi probabil datele problemei ar fi fost altele daca prindeam generaţia dinainte. A fost totuşi bine că tinerii la vremea aceea Tătăran şi Tulba şi-au învins complexele şi au avut o comportare peste aşteptări.”

 

 

Marin Sabou