Calea, Adevărul, Viața / Secularizarea – o realitate prea puțin luată în seamă

În ciuda realizărilor sale relative, datorate în principal celor exterioare și materiale, Biserica noastră este amenințată dinăuntru de un pericol aflat în continuă creștere: acela al secularizării.
O privire generală asupra lumii și, în consecință, un model de viață în care aspectele de bază ale existenței umane – ca de exemplu familia, educația, știin­ța, profesia, arta etc. – nu numai că nu sunt înrădăcinate sau legate de credința religioasă, ci chiar ne arată că adevărata necesitate sau posibilitate a unei astfel de legături este negată. Zonele seculare ale vieții sunt privite ca fiind autonome, adică conduse de propriile valori, principii și moti­vații, diferite de cele religioase, secularismul fiind azi, mai mult sau mai puțin, comun civiliza­țiilor moderne de pretutindeni.
Pe de altă parte, secularismul poate să nu fie deloc antireligios sau ateu ci, dimpotrivă, el  implică drept un element al său aproape necesar o viziune clară asupra religiei, putând fi, într-adevăr, numit „religios”. Există o „filosofie a religiei” nu mai puțin decât o filosofie a vieții. O trăsătură caracteristică a culturii moderne și a modului de viață este aceea că oamenii acceptă simultan religia ca pe ceva esen­țial pentru om, dar în același timp o neagă ca pe o viziune generală integratoare a lumii ce modelează în totalitate existența umană.
Omul modern poate fi un om foarte „religios”, legat de Biserică, frecventând slujbele în mod regulat, generos în ofrandele sale, scrupulos în rugăciune și post. El își va consfinți căsătoria sa în Biserică, va avea casa bine­cuvântată, obligațiile religioase împlinite, însă toate acestea nu schimbă câtuși de puțin simplul fapt că înțelegerea sa asupra tuturor acestor aspecte ale vieții proprii – căsătoria și familia, casa și profesia și, în cele din urmă, înseși obligațiile religioase – nu sunt derivate din cre­zul pe care-l mărturisește în Biserică și nici din credința mărturisită în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, devenit Fiul Omului, ci din filosofiile vieții, care reprezintă idei și convingeri ce nu au nicio legătură cu acel crez, dacă nu sunt chiar direct opuse acestuia. Nu trebuie decât să amintim câteva din „valorile” cheie ale culturii noastre – succesul, siguranța, con­diția socială, concurența, profitul, prestigiul și ambiția – pentru a realiza că ele sunt la polul opus față de întreaga inspirație a Evangheliei.
Înseamnă aceasta că omul religios secularizat este un cinic sau ipocrit? Sub nicio formă. Aceasta înseamnă că înțelegerea sa asupra religiei este înrădăcinată în propria viziune secularizată asupra lumii și nu invers.
Acest tip de secularizare este izvorul crizei spirituale a Bisericii creștine,  iar această criză este atât de vizibilă în ciudata „religie fără de religie”, care pare că se infiltrează și în viața Bisericii noastre.
Astfel, avem o reducere a Bisericii la preocupările materiale, organizatorice și legislative cu prețul celor religioase și duhov­ni­cești; avem o obsesie a „pro­prietății” și a banilor; avem o indiferență față de nevoile misionare, educaționale și caritabile ale Bisericii; descoperim o rezistență pasivă și uneori chiar activă la toate eforturile de aprofundare a vieții duhovnicești și liturgice, de a o face mai puțin formală și mai mult autentică; identificăm religia cu folclorul și obiceiurile etnice. Toate acestea descoperă o așa de adâncă secularizare a conștiinței Bisericii încât oricine ar trebui să fie îngrijorat în ceea ce privește viitorul Bisericii noastre, a cărei con­du­cere și ai cărei membri, deopotri­vă, nu par să realizeze pro­por­țiile și profunzimea acestei crize.
Această secularizare a Bisericii însăși determină pe mulți, în special pe cei tineri, să părăsească Biserica, unde nu li se spune care este de fapt adevărata esență și viață a acesteia și în care cu greu poți auzi îndemnul de a adânci efortul duhovnicesc lăuntric, prin participarea la Tainele dumnezeiești. Viitorul Bisericii, adevărata sa renaștere, depinde în cele din urmă de rezolvarea acestei probleme.