• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 03 Decembrie 2023

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 Octombrie , 2023

Calea, Adevărul, Viața

Societatea umană, în evoluția ei istorică, și-a alcătuit și își alcă­tuiește în permanență legi care
să-i asigure o anumită ordine și stabilitate, demonstrându-se prin aceasta că omul este o ființă înzestrată cu un puternic simț justițiar.
Oricât de perfecționate ar dori omul să fie aceste legi, va exista mereu ceva care să-i scape capa­cității sale de cuprindere. Este suficient să ne referim doar la câteva din păcatele ce sunt sever sancționate de morala creștină: „necurăția, nerușinarea, idolatria, vrăjitoria, dușmănia, cearta, gelozia, întărâtarea, gâlceava, dezbinarea, erezia, invidia, beția și cele asemănătoare acestora” (Gal. 5, 19-21), care stau aproape la originea tuturor fărădelegilor, dar nu fac obiectul niciunei legi civile sau penale, ceea ce confirmă
incapacitatea umană de a surprinde realitatea în toată complexitatea ei.
Pe de altă parte, ce te faci când tocmai omul promovează legi care nu au nimic comun cu bunul-simț sau cu morala creștină (spre exemplu, legiferarea păcatului sodomiei). Dacă toate acestea ar rămâne nesancționate sau doar incomplet sancționate, ar însemna că omul este condamnat să zacă sub fatalitatea răului și să asiste neputincios la proliferarea lui, stare din care nimeni și nimic nu-l va putea izbăvi, iar o permanentizare a unei astfel de stări ar transforma existența umană într-un nonsens.
Singura care poate oferi soluția ieșirii dintr-o astfel de situație nefirească, conferind, totodată, nădejdea că existența noastră precum și universul, în care ne este rânduit să trăim, nu sunt rezultate ale hazardului, este cre­dința creștină, din perspectiva căreia omul și cosmosul sunt înțelese ca lucrări ale lui Dumnezeu. Mai mult, omul este în așa fel alcătuit, încât nu se poate regăsi decât în măsura în care se păstrează orientat către acest țel de dincolo de sine.
Numai Dumnezeu, Cel ce este creatorul și pronietorul lumii, are capacitatea să aprecieze cu justețe atât viața fiecăruia dintre noi, cât și a societății umane în ansamblul ei, ceea ce omul nu va reuși niciodată să facă, din cauza condiției sale creaturale. Ființa umană nu este o entitate în sine, ci parte dintr-un întreg, de care este condiționată, fapt care nu-i îngăduie să poată fi judecătorul propriei sale condiții.
Noi vom fi judecați nu după criterii străine de condiția noastră, ci de Hristos Cel ce S-a făcut om asemenea nouă și a cunoscut ca nimeni altul condiția omenească. Nu vor fi criterii străine de universul uman și nici nu ni se va cere socoteală decât pentru lucruri despre care am fost în cunoștință de cauză, care ne-au stat în putință să le facem.
Un singur criteriu va conta – fapta, în fața căreia celelalte aspecte vor înceta, iar destinul în veșnicie va depinde de modul cum ne-am lucrat mântuirea aici și vom moșteni atâta parte de Cer, după cât ne-am ostenit pentru Cer în lumea aceasta.
Judecata va avea un caracter lăuntric, întrucât fiecare va fi capabil, atunci, să se vadă pe sine dinlăuntru și în nemijlocitele legături cu semenii, dar și în relația sa cu divinitatea. Iar prin Judecata finală se va adeveri dreptatea divină în toată măreția ei și se va înțelege faptul că răul nu este etern.Societatea umană, în evoluția ei istorică, și-a alcătuit și își alcă­tuiește în permanență legi care
să-i asigure o anumită ordine și stabilitate, demonstrându-se prin aceasta că omul este o ființă înzestrată cu un puternic simț justițiar.
Oricât de perfecționate ar dori omul să fie aceste legi, va exista mereu ceva care să-i scape capa­cității sale de cuprindere. Este suficient să ne referim doar la câteva din păcatele ce sunt sever sancționate de morala creștină: „necurăția, nerușinarea, idolatria, vrăjitoria, dușmănia, cearta, gelozia, întărâtarea, gâlceava, dezbinarea, erezia, invidia, beția și cele asemănătoare acestora” (Gal. 5, 19-21), care stau aproape la originea tuturor fărădelegilor, dar nu fac obiectul niciunei legi civile sau penale, ceea ce confirmă
incapacitatea umană de a surprinde realitatea în toată complexitatea ei.
Pe de altă parte, ce te faci când tocmai omul promovează legi care nu au nimic comun cu bunul-simț sau cu morala creștină (spre exemplu, legiferarea păcatului sodomiei). Dacă toate acestea ar rămâne nesancționate sau doar incomplet sancționate, ar însemna că omul este condamnat să zacă sub fatalitatea răului și să asiste neputincios la proliferarea lui, stare din care nimeni și nimic nu-l va putea izbăvi, iar o permanentizare a unei astfel de stări ar transforma existența umană într-un nonsens.
Singura care poate oferi soluția ieșirii dintr-o astfel de situație nefirească, conferind, totodată, nădejdea că existența noastră precum și universul, în care ne este rânduit să trăim, nu sunt rezultate ale hazardului, este cre­dința creștină, din perspectiva căreia omul și cosmosul sunt înțelese ca lucrări ale lui Dumnezeu. Mai mult, omul este în așa fel alcătuit, încât nu se poate regăsi decât în măsura în care se păstrează orientat către acest țel de dincolo de sine.
Numai Dumnezeu, Cel ce este creatorul și pronietorul lumii, are capacitatea să aprecieze cu justețe atât viața fiecăruia dintre noi, cât și a societății umane în ansamblul ei, ceea ce omul nu va reuși niciodată să facă, din cauza condiției sale creaturale. Ființa umană nu este o entitate în sine, ci parte dintr-un întreg, de care este condiționată, fapt care nu-i îngăduie să poată fi judecătorul propriei sale condiții.
Noi vom fi judecați nu după criterii străine de condiția noastră, ci de Hristos Cel ce S-a făcut om asemenea nouă și a cunoscut ca nimeni altul condiția omenească. Nu vor fi criterii străine de universul uman și nici nu ni se va cere socoteală decât pentru lucruri despre care am fost în cunoștință de cauză, care ne-au stat în putință să le facem.
Un singur criteriu va conta – fapta, în fața căreia celelalte aspecte vor înceta, iar destinul în veșnicie va depinde de modul cum ne-am lucrat mântuirea aici și vom moșteni atâta parte de Cer, după cât ne-am ostenit pentru Cer în lumea aceasta.
Judecata va avea un caracter lăuntric, întrucât fiecare va fi capabil, atunci, să se vadă pe sine dinlăuntru și în nemijlocitele legături cu semenii, dar și în relația sa cu divinitatea. Iar prin Judecata finală se va adeveri dreptatea divină în toată măreția ei și se va înțelege faptul că răul nu este etern.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.