Calea, Adevărul şi Viaţa. Vecernia - podoabă a slujbelor bisericeşti

Biserica a rânduit, încă de la început, slujbe religioase, care, oficiate în anu­mite momente din zi, aduc jertfă şi laudă lui Dumnezeu. Vecernia, slujba de seară, a fost şi este una dintre cele mai frumoase Laude bisericeşti care se oficiază zilnic. Slujba deschide rânduiala liturgică din fiecare zi şi concentrează o mulţime de înţelesuri duhovniceşti.
Slujba Vecerniei are ca scop principal aducerea unui prinos de mulţu­mire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. În acelaşi timp, fiind slujba care deschide rânduiala liturgică din ziua respectivă, prin ea, credincioşii cer ajutorul lui Dumnezeu, după cum arată pr. Ene Branişte în „Dicționarul Enciclopedic de Cunoștințe Religioase”, în care aduce ca argument următorul citat al Sfântului Simeon al Tesalonicului: „Cântarea Vecer­niei înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru, că am ajuns la sfârşitul zilei. De aceea mulţumim pentru viaţa noastră, pentru hrană, pentru cugetele, cuvintele şi faptele noastre. Ne rugăm să petrecem noaptea în pace, căci noaptea este ca un simbol al sfârşitului vieţii noastre”.
Din punctul de vedere al rânduielii liturgice avem Vecernia Duminicilor și sărbătorilor sau Vecernia Mare și Vecernia Mică, a zilele de rând. Vecernia Mare se oficiază în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărăteşti şi al sărbătorilor sfinţilor cu prăz­nuire. Este cea mai cunoscută rân­duială şi cea mai des folosită. La unele dintre sărbători, în timpul Vecerniei se face şi rânduiala Litiei. Vecernia Mică are o rânduială mai scurtă, o prescurtare a Vecerniei Mari, și se săvârșește în zilele de rând peste săptămână.
Una dintre cele mai frumoase rugăciuni pe care le citeşte preotul în timpul slujbei Vecerniei este „Rugă­ciunea Intrării”. Ea este rostită de preot în timpul Vohodului mic sau Intrarea mică, în momentul în care a ajuns în mijlocul bisericii. Această rugăciune concentrează toate cererile pe care le adresăm lui Dumnezeu în timpul slujbei de seară şi exprimă sensul tainic al Vecerniei: „Seara şi dimineaţa şi la amiază lăudăm, bine­cuvântăm, mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndrep­tează rugă­ciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noştri şi întru tine am nădăjduit; să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru.”
Vecernia, prin rugăciunile şi cântările ei, ne ajută nu numai să ne rugăm lui Dumnezeu, ci şi să învăţăm câte ceva. Nu există text, rostit sau cântat, care să nu aibă şi un rol catehetic sau învăţătoresc. Psalmul 103 este o minunată frescă în cuvinte a creaţiei lumii şi a proniei lui Dumnezeu. Cântarea „Doamne, strigat-am…”, alcătuită din stihuri ale Psalmului 140, exprimă starea omului despărţit de Dumnezeu, dar care se poate ridica prin pocăinţă. Vohodul sau ieşirea cu cădelniţa, ne învaţă că Hristos S-a întrupat, a coborât pe pământ şi S-a ridicat din nou la Tatăl. Deosebit de frumoasa cântare „Lu­mină lină” ne umple sufletul de bucuria credinţei în Dumnezeu Cel întreit în Persoane, aprinzând în noi „luceafărul de seară“ al nădejdii şi al dragostei.
 Nimic din ceea se petrece în biserică nu este întâmplător. Totul are un rost. Important este ca noi să ne străduim să înţelegem ceea ce se întâmplă, să reuşim să depăşim starea în care asistăm la slujbă şi să ajungem să participăm la ea.