Calea, Adevărul şi Viaţa. Taina Spovedaniei ‒ mijloc de vindecare sufletească și apropiere de Dumnezeu într-o lume secularizată

Taina Spovedaniei este ca un al doilea botez, cum a şi fost numită, adică taina curăţirii de păcatele personale şi a refacerii legăturii spirituale cu Biserica, întreruptă sau slăbită temporar prin păcat. Locul apei curăţitoare a botezului îl ţin aici lacrimile pocăinţei pentru păcatele săvârşite.
Taina pocăinţei are patru faze sau momente distincte:
a) Căinţa sau părerea de rău pentru păcatele săvârşite;
b) Spovedania sau mărturisirea păcatelor către duhovnic;
c) Îndeplinirea canonului de pocăinţă dat de duhovnic;
d) Dezlegarea sau iertarea păcatelor, pe care o dă Sfântul Duh, prin duhovnic.
Dintre aceste faze sau trepte, cea dintâi e de ordin psihologic, lăuntric, iar celelalte sunt acte rituale (liturgice), care fac parte din rânduiala mărtu­risirii. Ultimele două (îndeplinirea canonului şi dezlegarea de păcate) se pot inversa ca ordine. În principiu, dezlegarea ar trebui dată numai după îndeplinirea canonului, aşa cum se şi proceda, de fapt, odinioară; în prac­tică însă, ea se dă astăzi îndată după spovedanie, rămânând ca fiecare penitent în parte să-şi îndeplinească canonul în timp, adică fie înainte, fie după împărtăşire.
Atunci când vorbim despre mărturi­sirea păcatelor, trebuie să înțelegem prin aceasta, mai presus decât orice altceva, Taina Pocăinței. Spovedania este una dintre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvântat dar, mărturisit de însuși Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, prin următoarele cuvinte adresate ucenicilor: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23).
Spovedania este, cu toate acestea, una dintre Tainele profanate în cel mai înalt grad, astăzi.
Toate Tainele sunt înalte, nespus de adânci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac părtași la o nouă viață, viața veșnică, ne dau o nouă perspectivă duhovnicească, plină de sfințenie. Astfel, ele ne deschid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de ,,taină” - lucru greu de înțeles pentru mintea omenească. Taina atinge, întru întuneric, inima celui care s-a deschis către ea. Taina Pocăinței cere însă nevoință; iar aceasta înseamnă curăția inimii omului, nevoia de pocăință. Iar pocăința este un lucru extraordinar.
Orice Taină cere omului să se îndrepte către Dumnezeu. Orice Taină cere făptuire duhovnicească; la Taina Mărturisirii aceasta se cere însă la modul cel mai înalt. Aici omul trebuie să se pocăiască, să ia aminte la sine însuși, să dorească să se schimbe, să se nască din nou.
Spovedania ca Taină, este punctul culminant în care duhovnicul se întâlnește cu ucenicul său și prin care el are posibilitatea – și datoria – să pătrundă în cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc; prin această Taină el trebuie să-l povățuiască și să-l ajute pe om să se descopere până la capăt, să se deschidă pe sine înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui însuși, fără să tăinuiască ceva, spre
a-și înfrânge orice răutate, fățărnicie ori dorință rușinoasă față de anumite lucruri, de a le tăinui. Iar în momentul unei asemenea deschideri, desă­vâr­șite și irepetabile, care, desigur, presupune o încredere maximă, preotul primește posibilitatea să îndrume sufletul celui ce se pocăiește; căci omul care se căiește vine și își încre­din­țează sufletul în mâinile duhovni­cului.
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de neprețuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor și ne îmbracă în haina cea nouă a virtuților creștine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc, omul devenind liber cu adevărat; din starea de păcat și de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârșire și îndreptarea vieții spre câștigarea fericirii vremelnice și veșnice.