Calea, Adevărul şi Viaţa / Taina cea din veac ascunsă

Înconjurați de taine din afară, suntem tot atât de asaltați de taine și dinlăuntru. Nu știm mai mult despre cele de aproape, decât despre cele de departe. Știm câte ceva. Uneori mai puțin, alteori mai mult, însă niciodată totul.
Într-un univers de taine, oamenii caută dezlegări și le stă bine, fiind măreți și frumoși când le caută. Printre necunoscute și taine, trăim ca și cum am ști totul și n-ar mai fi taine. Aceasta este una din marile performanțe ale oamenilor. S-au obișnuit cu tainele. Le caută, se zbat, dar s-au obișnuit cu ele. Ba uneori chiar de­clară că le fac bine. Se simt mai în largul lor într-o lume în același timp strânsă între limite de nenumărate necunoscute, și liberă spre infinite depărtări de taină, în care stau ascunse răspunsuri și sensuri care de care mai uluitoare, împotriva și pe potriva dorințelor lor, după cum le este sufletul într-o zi sau alta.
Când întâlnesc taina din ei cu taina din afara lor, și nu se sperie, când înțeleg că sunt țesuți din fire dintr-un caier de pe două tărâmuri, oamenii sunt mari, sunt înțelepți. Alcătuiri din substanță de taină. Așa își depășesc mărginirea, ies din con­diția de sclavi ai tainelor, incon­sis­tenți și înfricoșați, și se regăsesc în condiția de părți de taină. Sunt ei înșiși taină. Dumnezeiești.
Descifrarea unor taine fusese totuși promisă oamenilor de către Dumnezeu, încă din timpuri de adânc trecut. Profeții promiseseră un „Izbăvitor” care urma să arunce lumină peste toate umbrele, iar tainele urmau să-și ridice vălul și să se arate la vedere. Cei care vor trăi în acea vreme și cei de după ei, „vor cunoaște toate tainele” (Matei 13,11). Toate promisiunile erau însă ele însele ascunse printre rânduri, rămase la jumătatea frazei, mai mult sugerate. Cine va fi, cum va fi, când va veni, ce noutate extraordinară va aduce? Ce era pentru unii limpede, pentru alții era încurcat. Nimeni nu avea certitudini. Toate cele despre Izbăvitor erau taină.
Aceasta este cea despre care Scriptura grăiește a fi fost „taina cea din veac ascunsă”. Și taina aceasta era: că va veni pe pământ însuși Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, „Cel de o ființă cu Tatăl”. Cine și-ar fi putut imagina? Chiar citită alb pe negru, o astfel de taină ar fi fost interpretată altfel, ar fi fost crezută alegorie, metaforă, simbol. Parcă era prea mult ca să fie chiar așa: să vină însuși Dumnezeu sub o formă accesibilă, la îndemâna oamenilor!
Și totuși la Betleem s-a născut ca om adevărat, Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos. Un înger a deschis ochii oamenilor, descifrându-le taina: „Vi s-a născut azi Mântuitorul, care este Hristos Domnul” (Luca 2,11).
Venind Dumnezeu, descoperindu-se tai­na cea mai mare, toate celelalte s-au micșorat și tot ce era neînțeles și grav și-a pierdut gravitatea, pentru că, dacă s-a descoperit și există Dumnezeu, totul este cu înțeles, totul este cu sens, fie că îl înțelegem, fie că nu-l înțelegem. Loc de căutare mai rămâne, și încă mult, și dorința căutării nu va înceta vreodată, dar căutarea nu este mai dramatică și dis­perată, cum ar fi într-un întuneric de nonsens.

Dumnezeu cel descoperit la Betleem, sub chipul Pruncului, rămâne, e drept, ascuns mai departe în taina ființei Sale, adică în ceea ce este și cum este El în esența Sa, dar atât cât ni s-a descoperit, pe potriva puterilor minții noastre, ne este de ajuns și ne aduce mângâiere și răspuns.