Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfântul Ioan Botezătorul

Botezul Domnului este legat de o mare personalitate a vremii. Iar această mare personalitate a vremii, despre care Mântuitorul spusese că nu s-a născut cineva mai mare, nu a fost altul decât ultimul profet din Vechiul Testament şi primul din Noul Testament, Ioan Botezătorul.

În ceea ce înseamnă vocaţia şi activitatea profetică, Sf. Ioan Botezătorul se află pe culmea dintre cele două Testamente. Şi nu numai atât. El a jucat un rol foarte important în pregătirea trecerii de la Testamentul  Vechi, de la Legământul vechi, încheiat de Dumnezeu prin Moise, cu evreii, la Testamentul Nou, la ceea ce numim noi Legământul nou, Legământul pe care L-a încheiat Dumnezeu cu toţi oamenii, prin Iisus Hristos, Ioan având un rol determinant pentru marcarea evenimentului trecerii de la vechi la nou.

Era un om de aparenţă aspră. Locuia în pustia din părţile Iordanului, acolo unde cu greu creşte firul de iarbă. Era un ţinut neprimitor, arid, unde Ioan se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică şi umbla îmbrăcat într-o piele de animal. El era un om de aparenţă aspră, fiindcă era mai ales aspru cu sine. Era aspru şi cu ceilalţi, dar nu lipsit de înţelegere, măsură şi echilibru. Era însă dedicat trup şi suflet misiunii sale.

Îşi obţinuse credibilitatea în mijlocul poporului, în primul rând prin viaţa lui simplă şi austeră, prin faptul că trăia în conformitate cu ceea ce predica. Aşa ceva atrage întotdeauna. Poporul se duce întotdeauna după cei pe care îi descoperă că sunt autentici, că nu sunt impostori, că nu sunt oameni care să-şi atribuie ceea ce nu au, care spun ceea ce nu cred, care nu fac ceea ce propovăduiesc, sau propovăduiesc ceea ce nu fac. Poporul simte acest lucru şi în Ioan Botezătorul simţise pe omul adevărat. Pe omul a cărui faptă se conforma gândului, învăţăturii şi credinţei lui. De aceea poporul îl urma, venea la el.

Merită să repetăm: „venea la el”, adică, nu umbla el după popor. El stătea acolo în pustie, pe malul Iordanului. Fără îndoială că una din calităţile şi unul din motivele pentru care poporul îl urma, aşa cu spun toţi evangheliştii, era pentru că simţea în el un instrument al revelaţiei lui Dumnezeu, un profet, unul care comunica oamenilor ce aşteaptă Dumnezeu de la ei.

Un profet este un om care transmite voia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, vede şi ceva mai mult decât în prezent. Vede şi în viitor. Ioan a făcut dovada că era un văzător în viitor, prin faptul că îl identifica pe Mesia în Iisus Hristos. De altfel era o atât de mare personalitate, încât credincioşii vremii şi cei care cunoşteau Scriptura bănuiau că el este Mesia, Cel care urma să vină. Foarte mulţi l-au şi întrebat: Nu cumva tu eşti Mesia cel care trebuie să vină, cel anunţat de prooroci? El a spus: Nu. Nu sunt eu Mesia. Eu sunt cel despre care a vorbit cu sute de ani înainte profetul Isaia. „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui”(Matei 3,3; Marcu 1,3; Luca 3,4; Ioan 1,23).

Prin aceasta trebuie să remarcăm un lucru, să avem în vedere smerenia lui Ioan Botezătorul. Pe lângă echilibrul de care vorbeam trebuie să nu ne scape din vedere modestia lui, neavând nici o clipă tentaţia de a spune că el este Mesia.