Calea, Adevărul şi Viaţa. Întâlnirea cu Dumnezeu face din pescari apostoli

Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, de la Sfântul Evanghelist Luca, se numește Evanghelia pescuirii minu­nate și evidențiază o mulțime de învăță­turi duhovnicești în ceea ce privește taina Bi­sericii și viața creștinului în general. Sfântul Evanghelist Luca ne arată că erau două corăbii oprite lângă țărmul lacului Ghe­ni­zaret, numit și Marea Gali­leii, iar pescarii care ieșiseră din corăbii curățau mrejele. Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat de Simon-Petru, care avea una din corăbii, și de Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care aveau cealaltă corabie.
Domnul Hristos a intrat în corabia lui Petru și a cerut acestuia să îndepărteze puțin corabia de la țărm, pentru ca El stând în corabie să învețe mulțimile adu­nate pe malul mării. Astfel, mai întâi, Mân­tuitorul Hristos a învățat mulțimile binevestindu-le Evanghelia Împărăției cerurilor sau vestea cea bună a mântuirii. Predica Sa din corabie era o preînchipui­re sau o prefigurare a tainei Bisericii pre­­zentă în lumea aceasta ca o corabie pe mare, uneori liniștită, alteori învolbu­rată. Biserica este corabia mântuirii care ne trece din lumea aceasta, unde viața noas­tră este amestecată cu păcatul și cu moar­tea, pe tărâmul celălalt al existen­ței, în viața veșnică, unde „nu este du­rere, nici întristare, nici suspin”, ci odih­­nă în Împă­răția lui Dumnezeu, care este „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Deci, Hristos stând în corabie și propovăduind mulți­milor Evanghelia Îm­pă­ră­ției lui Dumnezeu prevestește pre­zența și lucrarea Sa în Biserica Sa, de-a lungul veacurilor.
După ce a învățat mulțimile și le-a hrănit cu lumina Sfintei Evanghelii, Mântui­torul Iisus Hristos a poruncit lui Petru să mâne corabia înspre larg, unde apa era adâncă, iar apoi a spus celor din co­ra­bie să arunce mrejele în apă pentru a pes­cui. Însă, Petru a răspuns lui Iisus, zicând: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja.” (Luca 5, 5).
 Dacă o noapte întreagă nu a prins nimic, acum, istovit de puteri și oarecum trist că nu a avut nici o izbândă, Petru pesca­rul nu are prea mare speranță că va putea pescui vreun pește. Evanghelia nu ne spune că Petru s-ar fi îndoit, dar nici nu ne spune că ar fi fost foarte încre­zător, ci doar că a ascultat, din respect și din sme­renie, de porunca Mântuitorului Hris­tos. Semnul smereniei lui este ascultarea de Hristos fără să pună vreo întrebare, fără să ceară vreo explicație și fără să înțe­leagă pentru moment ce va ur­ma. Nu știa ce se va întâmpla. Sfântul Petru a ascultat de Hristos pentru că Îl iubea și recu­noștea că El este Învățătorul său.
Această smerită ascultare a lui Petru față de Hristos era atitudinea sa obișnuită, deși nu înțelegea ce va urma și nici nu avea multă speranță că va reuși să prindă pește. Nici pe departe nu se gândea el că, deo­dată, o izbândă mare în cele ale pescuitului va schimba viața sa.
Observăm că după ce omul credincios ascultă Evanghelia lui Hristos și împli­nește poruncile Lui, se arată și lucrarea lui Hristos în viața sa. Numai în stare de ascultare smerită și de împlinire a poruncilor lui Hristos poate omul simți sfin­țenia lui Dumnezeu, care contrastează cu păcă­toșenia sa. Văzând smerenia și teama lui Petru, Mântuitorul Hristos îi spune acestuia: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni.” (Luca 5, 10).
Astfel, pescuirea minunată a fost lucrare de pregătire a ucenicilor lui Hristos ca să înțeleagă că lucrarea lor viitoare trebuie să se bazeze mai întâi pe puterea harului lui Hristos, nu pe forțele proprii.