Calea, Adevărul şi Viaţa. Doamne, să vedem!

Dacă, la fel ca orbii din Evanghelie, ne-am întâlni și noi cu Hristos pe unul din drumurile noastre, întrebându-ne ce ne-am dori de la El, oare ce am răspunde? Nu ne-ar fi ușor deloc să-i cerem împlinirea unei dorințe, întrucât nu este ușor să concentrezi într-o astfel de cerere o sinteză a tuturor nevoilor noastre, a tuturor neli­niș­tilor, nelămu­ririlor, ignoranței și neputințelor noastre. Iar dorința noastră ar trebui să fie o sinteză a tuturor acestora.
Suntem noi oare mai văzători decât orbii din Evanghelie? Cu ochii fizici vedem și are și acest lucru marea lui însemnătate, deoarece dacă n-am avea sub frunte aceste două ferestre spre lume, spre lumină și culoare, spre punctele cardinale și unii spre alții, ar fi o lume pe întuneric, cu totul altfel. Însă, și când nu vedem cu ochii spiri­tului și ai minții, ne învârtim de fapt tot în întuneric. Și adevărul este că noi nu prea vedem cu ochii spiritului nostru. De aceea ne ciocnim unii de alții, ca orbii. De aceea suntem împărțiți în religii, în confesiuni, în ideologii, adesea contrare, de aceea trecem prin răz­boaie și trăim sub amenințări, pe care ni le pregătim unii altora meticulos, cu viclenie și cu inteligență, vrednică de cauze mai drepte și mai mari. Suntem orbi. Trebuie să recu­noaștem. Este de domeniul evidenței.
De aceea, dacă este rea orbirea fizică, orbirea spirituală poate fi chiar mai rea. Cea dintâi te poate priva de orientarea în lumea aceasta și de frumusețile ei; cea­laltă te poate priva de orientarea în veșnicie și de frumusețile ei.
Credem că dacă am avea șansa extraordinară de a ne întâlni cu Hristos pe unul din drumurile noastre și ne-ar face favoarea de a ne întreba ce dorim de la El, ar trebui să-i cerem ca orbii din Evanghelie: Doamne, să vedem! Să înțelegem! Să discernem binele de rău, adevărul de minciună, lumina de întuneric! Să înțelegem că suntem frați și fiii aceluiași Tată, să vedem în interesul altuia, interesul nostru, să suferim suferința lui când este bolnav sau persecutat, durerea lui când este nedreptățit.
Existența noastră este de mult un fel de scandal, pentru oameni și pentru Dumnezeu, pentru că viața noastră nu seamănă cu învățăturile în care pretindem că credem și cu care ne lăudăm. Hristos ne-a învățat cum să facem și noi cu alții, să slujim, să ne implicăm pentru aproapele, să compătimim cu el, să-l ajutăm, să-l înconjurăm cu iubirea. Ne scapă foarte multe lucruri esențiale simple. Ne orientăm greu deși avem criterii exacte pentru aceasta. Ne conduce inerția mai mult decât vederea limpede, mereu trează, spirituală.

Așa ar trebui să facem, dacă, într-o zi, pe unul din drumurile noastre ne-am întâlni cu Hristos și ne-ar întreba ce am dori de la El: să-L rugăm ca și cei din Evanghelie, să ne facă să vedem!