Calea, adevărul și viața. De ce avem pomenirea morților în Postul Paștilor?

În Sâmbăta lăsatului sec de carne (Moșii de iarnă), Biserica ne invită la o pomenire generală a celor care „au adormit întru nădejdea învierii și vieții veș­nice”. Aceasta este, într-adevăr, ziua cea mare de rugăciune a Bisericii pentru cei adormiți.
Pentru a înțelege sensul legăturii dintre Postul Paștilor și rugăciunea pentru cei adormiți, trebuie să ne amintim că crești­nismul este religia iubirii. Hristos a lăsat Apostolilor, și prin ei nouă, nu o doctrină a mântuirii individuale, ci o nouă poruncă, aceea de a se iubi unul pe altul, adăugând: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul către altul”. Iubirea este, deci, fundamentul, adevărata viață a Bisericii, care este, în cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, „unitate de credință și iubire”.
Păcatul este întotdeauna lipsa dragostei și, deci, separarea, izolarea, războiul tuturor împotriva tuturor. Noua viață dăruită prin Hristos și transmisă nouă de către Biserică este, mai întâi de toate, o viață a împăcării, a adunării în unitate a celor risipiți, restaurarea iubirii distruse prin păcat. Însă, cum putem începe întoarcerea noastră către Dumnezeu, împăcarea noastră cu Dumnezeu, dacă
înăuntrul nostru noi nu ne întoarcem la porunca cea mare a iubirii?
Rugăciunea pentru cei plecați dintre noi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Întrucât ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că i-am iubit și îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste și Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima bi­ruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste.
În Hristos nu există diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului (Ioan 1,4). Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El. Iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos. Aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se să­vâr­șesc rugăciuni pentru cei ador­miți. Ceea ce îi ține pe aceștia vii este dragostea noastră adevărată pentru Hristos. De aceea, putem înțelege cât de mult greșesc acei creștini care fie reduc rugăciunea pentru cei adormiți la o  doctrină  juridică a „meritelor” și a „compen­sa­țiilor”, fie pur și simplu o resping, considerând-o nefolositoare.

Marele priveghi al Duminicii lăsatului sec de carne pentru cei adormiți servește ca model pentru toate pomenirile celor ple­cați dintre noi și se repetă în fiecare sâmbătă din Postul Mare, până la Sâmbăta lui Lazăr.