Calea, Adevărul şi Viaţa / Ce reprezintă candela şi de ce o folosim?

Dacă săptămâna trecută ne-am oprit asupra rolului lumânării în cultul creştin, de data aceasta vom încerca să facem înţeles locul şi rolul candelei în viaţa creştină.

Cuvântul „candelă” vine de la grecescul „kandila”, însemnând „lampa veghetoare”. Aceasta aduce aminte creştinului că trebuie să privegheze neîncetat, neştiind când va veni Mirele Hristos, spre a-l pofti în cămara Sa de nuntă.

Ce este însă candela? De cele mai multe ori, candela se prezintă sub forma unui vas cu ulei, pe suprafaţa căruia, o micuţă plută susţine un fir de bumbac ce se aprinde şi arde lin. Firul gros de bumbac trage uleiul din vas, arzând tot timpul o flacără de aceeaşi intensitate. Când nivelul uleiului scade foarte mult, candela se poate stinge, motiv pentru care uleiul se completează periodic.

Din respect şi dragoste faţă de cele sfinte, creştinii închină lui Dumnezeu cele mai bune lucruri, de cea mai bună calitate, precum înainte, ei închinau lui Dumnezeu primul rod al oricărei lucrări omeneşti. Astfel, după putinţă, în candelă se pune un ulei de bună calitate, dacă se poate, chiar de măsline, nerânced şi curat. De asemenea, vasul să fie unul bun şi bumbacul să fie natural, ca să ardă fără fum şi lin.

Candela se aşează în faţa unei sfinte icoane, pe o măsuţă, ori fixată pe perete. În biserică, candelele atârnă la mai toate icoanele mari, în special la cele de pe catapeteasmă, cât şi la altele, mai alese, aşezate în pronaos sau naos. De asemenea, o candelă arde neîncetat pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar.

Casa creştinului, primitor al harului Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine, devine biserică a lui Hristos. Prin urmare, şi casele este bine să aibă un colt de rugăciune, cărţi sfinte, lumânări şi icoane, şi bineînţeles, o candelă. Fiecare casă ar trebui să aibă candela ei, iar aceasta să fie pusă într-un loc curat al casei, adesea acolo unde se fac cele mai multe rugăciuni. Ea ne ajută în primul rând la adunarea minţii şi la odihnirea gândurilor. Lumina lui Hristos luminează tuturor, ne spune adesea Biserica. El este Răsăritul cel de Sus, care a răsărit lumii lumina Învierii şi a Împărăţiei Sale. În Biserica de Răsărit, totul este lumină, căci în toate transpare Hristos, Lumina lumii.

Datorită rugăciunilor care se rostesc lângă o candelă, uleiul este sfinţit, este binecuvântat. Candelele din biserici, care ard la icoane ori la Sfintele Moaşte, oferă credincioşilor ulei sfinţit drept binecuvântare. Nu de puţine ori s-a dovedit că uleiul din candela sfinţilor are puteri tămăduitoare, vindecând mulţime de neputinţe. Rugăciunile credincioşilor şi prezenţa sfinţilor, în icoane şi moaşte, duc la încărcarea acelui ulei cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Văzând astfel puterea tămăduitoare a uleiului din candelă, dar şi evlavia creştinilor faţă de acesta, nu se cade să spălăm la întâmplare candela, să aruncăm uleiul la chiuvetă sau să îl ştergem cu o cârpă pe care mai apoi să o aruncăm. Se cade să curăţăm cu evlavie candela, iar cele cu care o ştergem să le ardem, împreună cu alte miruri sau flori uscate, de peste ani, cenuşa aruncând-o mai apoi într-un loc curat.