Calea, Adevărul şi Viaţa. Ce este cuvântul? Cine este Cuvântul?

În Evanghelia după Matei, ne este redat cuvântul Mântuitorului Hristos, care spune: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece”(Matei 24,35).
Ce este cuvântul? Noi suntem obișnuiți să-l înțelegem ca pe un mod de a intra în legătură unii cu alții, de a face un schimb de informații. Însă, Sfânta Scriptură ne spune altceva despre cuvânt: „Întru început era Cuvântul și Cuvântul era către Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”; „Și Cuvântul trup S-a făcut”; ”Zis-a Dumnezeu: Să fie lumină, și a fost lumină”. Și tot ce a spus Dumnezeu prin cuvânt, s-a făcut.
Tot datorită Sfintei Scripturi vedem că tot ce a făcut Dumnezeu, înainte de a-l crea pe om, a înfăptuit printr-un singur cuvânt: Să fie! Dar când a fost vorba de om, Dumnezeu a făcut altfel: S-a sfătuit! („Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”- Facere 1,26). Prin aceasta, înțe­legem că omul nu este o făptură ca toate celelalte făpturi. Înțelegem nu din mândria noastră, ci prin cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a dat și, mai mult, vedem cum, prin cuvânt, Dumnezeu continuă să cheme și să ia legătura cu omul.
Din toate acestea, cuvântul putem înțelege că este putere dumne­zeiască, o energie făuritoare.
Dar cuvântul omului ce este? Dacă omul este chipul lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu care poate să ajungă până la asemă­narea cu Dumnezeu, atunci și cuvântul omului este o energie. Numai că, din cauza căderii în păcat, această energie a căpătat două direcții: una pozitivă și alta negativă, în funcție de cum folosim acest dar primit de la Dumnezeu. Îl folosim vorbind de rău pe aproapele, jignind și înjurând, sau mângâiem, încura­jăm, sfătuim spre bine pe cel de lângă noi?
Mai presus de toate, Dumnezeu ne învață ca prin cuvânt de rugă­ciune să ne apropiem de Dumnezeu. Omul, în rugăciune, ajun­ge la starea cuvântului cea mai înaltă, unde cuvântul lui prinde putere, în Duhul lui Dumnezeu, să înfăp­tuiască, deși omul nu este menit să făurească și el o lume, ci să dezvolte acest chip  al lui Dumnezeu din el întru deplina asemănare. Așa înțelegem și dobândim noi mântuirea.
Dar cum înțelegem noi mântui­rea? În Biserică înțelegem mântuirea ca împărtășire a vieții duhovnicești. Dumnezeu împăr­tă­șește omului viața Sa, iar omul trebuie să își însușească energia care trăiește în Însuși Dumnezeu.
Care este această energie? Este Cuvântul lui Dumnezeu – Iisus Hristos – sălășluind și petrecând în om (Ioan 6,56; 15,4-5). Adică, Dumne­zeu, prin energia cuvântului, în­cearcă să intre în legătură cu omul, iar omul, prin cuvântul rugăciunii, încearcă să răspundă lui Dumnezeu. Omul își arată libera sa alegere când răspunde lui Dumnezeu prin rugă­ciune, când poate spune „Amin” chemării lui Dumnezeu.
Rezumând toate cele spuse până  acum, putem afirma că suntem chemați a înțelege cuvântul, în sensul cel mai adânc, ca pe o energie, și să nu rămânem la nivelul de informație a cuvântului. Cuvântul, în trăirea duhovnicească, este îm­păr­tășire, când Dumnezeu vorbește cu omul prin Însuși Fiul Său.