Boitor, onoarea te obligă: dă-ţi demisia!

Bătăi, abuzuri, nereguli financiare, furturi, consum de alcool sau substanţe toxice. Pe scurt, o lume care ar trebui să creeze cel puţin o aparenţă de normalitate pentru „copiii nimănui”. În realitate însă o lume în care copiii instituţionalizaţi sunt biete „piese” mutate pe tabla de şah a unui sistem bolnav şi putred: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, condusă de „onor” de eternul Nicolae Boitor. În ciuda numeroaselor scandaluri care îmbracă „matrioşca” DGASPC, „baronul Boitor” şi acoliţii lui rămân neclintiţi în jilţuri. Până când? Boitor, onoarea te obligă: dă-ţi demisia!

Într-o ţară cu adevărat democrată, un şef de instituţie îşi dă demisia la primul scandal în care poate exista o culpă personală sau a sistemului pe care îl „păstoreşte”. Iar dacă bunul simţ nu-l ajută să se decidă, îl ajută şefii: îl dau afară.

În România, un şef de instituţie poate rămâne în funcţie nestingherit în ciuda oricărui şi oricâtor scandaluri. Vreţi exemple? Vă dăm: Nicolae Boitor şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.

Lista neregulilor din instituţie pe care „Măria Sa” o păstoreşte e atât de lungă, încât abuzurile de orice fel s-au banalizat. De ani buni, direcţia lui Boitor a devenit celebră din cauza unor evenimente extrem de grave: un copil a decedat în urma unui incediu în localitatea Lăpuş, un asistat de la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă din Poienile de sub Munte a fost opărit, o fetiţă din Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Handicap din Sighetu Marmaţiei (CRRPAH) a fost violată, incendiile izbucnite la Casele de Tip Familial situate pe străzile George Bilaşcu şi Hollosi Simon din Baia Mare, tânărul de 19 ani mort într-o Casă de Tip Familial din Vişeu de Sus, minora din Sighet abuzată. Peste toată această harababură în care copiii mor, ard, suferă sau sunt abuzaţi, se întinde însă o adevărată caracatiţă financiară.

La fel de celebre au devenit şi scandalurile financiare: acuze de retribuire ilegală a unor persoane sau plata unor persoane plecate la muncă în străinătate, proiecte europene implementate pe bani grei, care nu sunt utile, imobile proaspăt renovate care stau închise, iar banii instituţiei sunt cheltuiţi prin achiziţii directe discutabile. Mai mult, Curtea de Conturi a descoperit deficienţe şi „găuri” majore în bugetul instituţiei. Şi totuşi, nu s-a mişcat niciun jilţ.

În acest „Arhipelag al abuzurilor”, nimănui nu-i mai pasă de cei care ar trebui să fie beneficiarii sistemului. De copii. GAZETA de Maramureş vă prezintă de această dată sistemul de protecţie a copilului nu prin ochii experţilor financiari, nici ai politicului, nici ai Curţii de Conturi sau oficialilor care ascund realitatea „hâdă” în fraze non-sens care sună frumos. Ci prin ochii copiilor. Cei care spun întotdeauna adevărul.

Evident, numărul celor care îşi permit să se ia la trântă cu sistemul este mic. Extrem de mic. Iar lupta, inegală. De o parte stă un copil al nimănui, pe care nu-l sprijină şi nu-l ajută nimeni. Iar de cealaltă parte, un păienjeniş de funcţionari, acoliţi, politici. Alin Istvan din Sighetu Marmaţiei este unul dintre cei puţini care au avut curajul sau inconştienţa unei astfel de „lupte” pentru apărarea drepturilor. Abandonat, crescut într-o casă „mamut” în care era bătut frecvent, e Student la Facultatea de Drept. Şi are curajul să spună: „copiii din sistem” nu sunt „piese”, ci fiinţe umane. Care au drepturi. Şi nu sunt ai nimănui.

Dar să revenim la povestea lui Alin. O poveste care nu începe cu „a fost odată”. Alin, un tânăr abandonat, un vinovat fără vină, ajuns într-un sistem care îl izbea, la propriu, cu capul de pereţi, mutat ca un „sac” dintr-un „orfelinat” în altul, probabil în baza unor tabele făcute dintr-un birou de cineva ca să-şi justifice leafa, prea „ocupat” să se întrebe cum resimt el şi ceilalţi mutarea, a ajuns, în sfârşit, în urmă cu doi ani, într-o Casă de Tip Familial din Sighetu Marmaţiei în care se simţea ca într-o familie.

Deşi, teoretic, în sistem toate deciziile ar trebui luate spre binele beneficiarilor şi împreună cu ei, fără să fie consultaţi, Alin Istvan şi un alt tânăr student din aceeaşi casă, Grigore Ilea, au aflat că trebuie să se mute într-un fost orfelinat din Sighetu Marmaţiei, ce actualmente se numeşte Centrul de Plasament, Asistenţă şi Sprijin pentru Tinerii care urmează să părăsească sistemul de Protecţie a Copilului. Exact fostul orfelinat în care Alin era dat cu capul de paturile de fier, bătut şi umilit. De atunci, presiunile continuă. Iar cazul nu e singular.

O altă tânără din casa familială în care locuiesc cei doi e în aceeaşi situaţie: pe punctul de a fi mutată „cu forţa” într-un fost orfelinat. Nimeni nu se întreabă ce înseamnă pentru ei aceste mutări.

Oficialii explică că Centrul de Plasament, Asistenţă şi Sprijin pentru Tinerii care urmează să părăsească sistemul de Protecţie a Copilului a fost gândit, aşa cum îi spune şi numele, pentru tineri peste 18 ani care se pregătesc să devină independenţi. Că au condiţii mai bune acolo. Tinerii însă infirmă: condiţiile nu sunt nici pe departe ca şi cele din Casa în care locuiesc. Plus că acolo stau tineri care lucrează, ori ei sunt studenţi. În plus, cu copiii mai mici din casă nu au avut niciodată probleme, dimpotrivă.

În fond, o familie nu „aruncă” în stradă fraţii mai mari pentru că sunt şi fraţi mai mici.Boitor a recunoscut oficial că Centrul de plasament a beneficiat de reabilitări, cu banii proveniţi de la o asociaţie. Se încearcă justificarea unei investiţii în acest fel? Posibil. Tinerii nu exclud nici varianta unei „revanşe” personale. Să fie „îndrăzneala” de a spune adevărul?

„E tocmai din cauza asta. Eu le-am făcut în septembrie o cerere în care am solicitat să-mi asigure mâncare şi hrană la facultate. Ei s-au făcut că nu mă aud, eu tot am insistat, la un moment dat am făcut un memoriu la Bucureşti, fiind foarte iritaţi, mi-au trimis Comisia de Abuz. Ei au făcut un raport că există abuz din partea mea, aici, în casă „că eu mă dau şef aici, că subminez autoritatea educatorilor”, ceea ce nu este adevărat. Am declaraţii de la toţi copiii şi de la educatoare că nu este adevărat. În momentul în care am văzut anumite lucruri: că se furau alimente, că se încerca să se acopere fapte, să muşamalizeze, am spus. Pentru faptul că eu am tot adus în faţa presei neregulile care se întâmplă, acum trag ponoasele. Boitor mi-a spus la telefon că oricum până pleacă mă aranjează să fiu mutat. Eu nu sunt de acord să mă mute şi prima instanţă ne-a dat câştig de cauză. M-aş mira să nu mai câştigăm încă o dată. Fac presiuni groaznice asupra noastră. Nu se gândesc că suntem în sesiune, că avem şi alte probleme”.

Cazurile de abuzuri, de orice fel nu sunt deloc puţine. Chiar înainte de închiderea ediţiei, o fată de la aceeaşi casă de tip familial a sunat la redacţie ca să spună că a fost ameninţată cu „bătaia şi cu casa de nebuni” pentru că a luat apărarea copiilor mai mici într-o dispută cu supraveghetoarea. Ameninţările le-ar fi făcut şoferul care transportă alimentele, de faţă cu psihologul care, teoretic, trebuia să „dezamorseze” situaţia.

Cine răspunde pentru toate acestea? Simplu: nimeni. Nici Boitor, nici Orzac, nici alţi şefi din direcţie, nici cei care i-au sprijinit să-şi păstreze jilţurile. Şi totuşi, într-o ţară cu adevărat democrată, un şef de instituţie îşi dă demisia la primul scandal în care poate exista o culpă personală sau a sistemului pe care îl „păstoreşte”. Iar dacă bunul simţ nu-l ajută să se decidă, îl ajută şefii: îl dau afară.

„S-au închis acele centre mamut care erau groaznice şi ne-au oferit căsuţele astea unde stăm 10-11 copiii. Aici am simţit în sfârşit ce înseamnă să trăieşti într-un mediu familial. Am stat până acum în 4 centre, acesta în care vor să mă mute este al cincilea. Pentru colegul meu este al treilea centru. Acum, după 2 ani vor să ne mute din nou, deşi noi nu suntem de acord. Şi vor să ne mute tot într-un centru mamut. Pot să vă spun sincer: vor să mă mute într-un centru în care am mai fost când eram mic şi am fost abuzat fizic acolo. Bătăi, am fost pus să sar de pe sobă cu capul în ligheanul gol, nu vreau să povestesc prin ce-am trecut, pentru că nu mi-e uşor. Tocmai acolo vor să ne mute, spunând că sunt mai bune condiţii decât în centrul în care stăm noi. Ceea ce se poate demonstra prin poze că nu e cum zic ei.

Era vorba că le mută şi pe fete, ele s-au opus şi le-a lăsat în pace. Ele erau mai multe 6-7, noi suntem doar doi. În cameră acolo stau vreo 6, aici stăm maxim 3, momentan stăm numai doi. Ne mută ca pe nişte obiecte şi vor să vadă funcţionalitatea centrului respectiv. Acolo au făcut toate birourile, şefii de la casele de tip familial au acolo toţi birouri. În acte zic că e „tip apartament”. Dar nu e aşa... Paturi de fier, gri şi gresie gri ca şi la puşcărie. Suntem stresaţi psihic.

Deşi avem rapoarte că ar fi bine să avem mediul familial securizat, să nu existe fluctuaţii de mutări ambientale, familiale. Ei trec peste tot. Eu am avut o intervenţie la stomac, şi la 3 zile după ce am venit de la operaţie mi-au făcut un raport că am făcut în acele 3 zile o mulţime de lucruri. Eu fiind operat...

Înainte de a pune planul în aplicare, ne-au ameninţat, au crezut că o să cedăm. Au văzut că nu cedăm. Prima dată ne-au chemat în 26.04, fără nicio citaţie legală. Apoi ne-a prostit asistenta socială „hai semnaţi că şi aşa nu vă mută dacă voi nu vreţi”.

Mergând în microbuz mi s-a făcut rău, fiind recent operat şi am zis „doamnă dacă şi aşa nu ne mută” spuneţi dvs. la Baia Mare că nu vreau să mă mut, n-are rost să merg până la Baia Mare că şi aşa mă simt rău. Colegul meu a coborât şi el, să mergem la Spital. Surpriză: ei au luat hotărârea să fim mutaţi. Domnul Boitor spune că este în beneficiul nostru. I-am spus: credeţi că noi contestăm numai aşa, că ne plac instanţele. Eu nu înţeleg cum ştie el ce-i mai bine pentru noi decât noi? Ei vor să facă în centrul respectiv Centrul de Plasament, Asistenţă şi Sprijin pentru Tinerii care urmează să părăsească sistemul de Protecţie a Copilului şi se bazează pe un articol de lege care spune că tinerii care nu urmează o formă de învăţământ şi muncesc au dreptul să stea acolo pe o perioadă de doi ani, să poată strânge nişte bănuţi, să meargă în chirie. Pentru tinerii respectivi e făcut centru, nu pentru studenţi. În momentul de faţă, în centrul respectiv cred că sunt 8 copiii, care toţi muncesc. Ei vor să ne bage şi pe noi, studenţii, ceea ce nu mi se pare normal”.