• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 28 Martie , 2014

BAIA MARE SUSŢINE ROMÂNIA!

În prezenţa conducerii Federaţiei Române de Handbal, primarul Cătălin Cherecheş a lansat un demers care îndeamnă la susţinerea şi promovarea valorilor naţionale

 
 

În cadrul unei conferinţe de presă organizate în Baia Mare, ca avanpremieră a celor două meciuri care vor fi disputate vineri, 28 martie şi sâmbătă, 29 martie, în Sala Polivalentă din Baia Mare între naţionalele României şi Germaniei de handbal feminin, primarul Cătălin Cherecheş a lansat un nou demers care merită toată atenţia opiniei publice. Este vorba de un proiect care îndeamnă la promovarea, susţinerea şi poate chiar redescoperirea valorilor naţionale „Baia Mare susţine România”, demers care, după cum recunoaşte însuşi edilul, nu se referă doar la activitatea handbalistică.

 

La conferinţă au participat oficialii Federaţiei Române de Handbal, preşedintele Alexandru Dedu şi vicepreşedintele Narcisa Lecuceanu, antrenorul naţionalei Gheorghe Tadici şi jucătoarele Paula Ungureanu şi Aurelia Brădeanu.

 

În premieră, lotul naţional de handbal feminin al României s-a aflat într-un stagiu de pregătire în Baia Mare, unde va juca o dublă de pregătire cu naţionala Germaniei, în vederea pregătirii pentru meciul de calificare la Campionatul European, care va avea loc în luna decembrie, cu Belarusul.

 
 

„Ceea ce face municipiul Baia Mare prin susţinerea unui astfel de eveniment sportiv de amploare nu se rezumă doar la iubirea băimărenilor pentru handbal, ci şi pentru mândria naţională, la care trebuie să ne aducem contribuţia. Cred că susţinerea echipei naţionale de handbal a României ţine de o prioritate naţională şi de ceea ce înseamnă manifestarea noastră la nivel internaţional, de imaginea ţării noastre. Pentru noi este o mare bucurie, plăcere şi onoare să participăm şi să susţinem acest proiect. Ceea ce facem astăzi pentru handbal, în viitor pentru alte sporturi şi alte domenii, cultură şi învăţământ se înscrie într-un proiect intitulat Baia Mare susţine România. Nu e legat de handbal, ci şi de alte paliere care ţin de imaginea noastră ca români, în străinătate, şi de modul în care ne recâştigăm încrederea în noi”.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

 

„Baia Mare este privilegiată să aibă în weekend două jocuri între echipa naţională a României şi echipa Germaniei. Publicul din Baia Mare este unul avizat, aici s-au desfăşurat competiţii de nivel ridicat, atât la băieţi, cât şi la fete. Aş vrea să mulţumesc domnului primar Cherecheş, autorităţilor locale, pentru modul în care s-au implicat în activitatea handbalistică, la nivel de reprezentare a României. Beneficiem de condiţii extraordinare, din punct de vedere organizatoric nu putea fi mai prejos decât la echipa de club, cu care ne dorim, toţi cei care slujim handbalul, să ajungă cât mai sus în Liga Campionilor, să aducă puncte pentru România”.

Gheorghe Tadici, antrenor

 
 

„În Baia Mare se respiră handbal. Oamenii care fac ceva pentru handbal, sunt cei mai buni prieteni ai mei. Sincer îi mulţumesc domnului primar Cătălin Cherecheş, Consiliului Local, pentru suportul acordat echipei naţionale a României şi atât timp cât există ţeluri comune şi obiective de performanţă, nu putem decât să mergem împreună pe drum”.

 

Alexandru Dedu, preşedinte FRH

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.