• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 19 Noiembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 8 Septembrie , 2017

„Atotputernicul” Mobutu

Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga, având la naştere numele Joseph Désiré Mobutu a fost dictator al Zairului, azi Republica Democrată Congo sau Congo Kinshasa, din 1965 până în 1997.

Mobutu s-a născut la 4 octombrie 1930, în Lisala, în Congoul Belgian, azi Congo Kinshasa. Aparţinea tribului ngbandi. Împreună cu misionarii belgieni a făcut primii paşi în domeniul religiei, al limbii franceze şi al fotbalului, una dintre marile sale pasiuni.
A intrat în Force Publique (armata congoleză belgiană) în 1949, fiind treptat promovat până la gradul de sergent-major). În 1956 a plecat din armată şi a lucrat la ziarul L’Avenir (Viitorul), unde l-a întâlnit pe Patrice Lumumba, alăturându-se Mişcării Naţionale Congoleze. La Bruxelles a făcut studii universitare şi a ştiut să-i câştige încrederea lui Lumumba, făuritorul independenţei congoleze. Mobutu a făcut parte dintre negociatorii care au concretizat independenţa enormei ţări africane, dar în timpul şederii sale la Bruxelles, Mobutu, prevăzător, a încercat să stabilească legături foarte strânse cu serviciul secret belgian şi cu CIA.

După câştigarea independenţei, în 30 iunie 1960, Mobutu s-a alăturat guvernului de coaliţie ca secretar al apărării. A fost avansat la funcţia de şef al Statului Major, cu grad de colonel. Din prima zi în noua sa funcţie s-a dovedit talentat în ceea ce priveşte intriga şi trădarea. În curând, preşedintele, Jo­seph Kasavubu şi prim-ministrul, Patrice Lumumba, au început să se lupte pentru putere. Între timp, forţele publice din capitala Kinshasa s-au revoltat împotriva şefilor lor belgieni, iar provincia Katanga şi-a proclamat independenţa.

Pe 14 septembrie 1940 o lovitură de stat l-a răsturnat pe Lumumba în favoarea lui Kasavubu. Sprijinit de Belgia şi Statele Unite ale Americii, Mobutu i-a neutralizat pe cei doi rivali. Pe primul
l-a trecut în plan secundar, iar pe celălalt (mentorul său) l-a dat pe mâna conducătorilor separatişti ai provinciei Katanga, care îl detestau şi care l-au asasinat.    
În 1965 a avut loc o nouă luptă pentru putere, între Kasavubu şi prim-minis­trul Moise Tsombe. După cinci ani de război civil cu separatiştii, Mobutu a ieşit învingător şi a devenit stăpân absolut al ţării. Atunci dictatorul a pus în practică strategia care i-a permis să supravieţuiască decenii întregi, în ciuda faptului că a condus unul dintre cele mai corupte şi mai ineficiente regimuri din istoria omenirii, deviza lui părând a fi „Eu sunt haosul!”

Mobutu a preluat puterea la 25 noiembrie şi s-a autoproclamat preşedinte, guvernând alături de partidul unic Mişcarea Populară a Revoluţiei. Foarte repede el a centralizat puterea, a reprimat o tentativă de lovitură de stat în 1967 încercată de foştii mercenari ai lui Tsombe şi a fost ales preşedinte în 1970.
În scurt timp, Mobutu a început o campanie pentru africanizarea numelor din regiune şi pentru eliminarea influen­ţe­lor europene. Acest proces de zaireni­zare a fost considerat caraghios. Fluviul Congo a devenit Zair, iar locuitorii au fost obligaţi să-şi schimbe numele franţuzeşti în versiuni în limbi autoh­tone. Ţara a fost redenumită Zair. Ora­şe­le Léopoldville, Stanleyville, Élisa­beth­ville, Jadotville şi Albertville au fost redenumite Kinshasa, Kisan­gani, Lumumbashi, Likasi şi Kalemie. Fran­cul a fost înlocuit de o nouă monedă, zairul, având ca subdiviziune 100 makuta. Provincia Katanga a fost denumită Shaba (ceea ce înseamnă „cupru” în limba swahili) şi aşa mai departe. În 1972, dictatorul şi-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga, ceea ce textual înseamnă „Atotputernicul luptător care, datorită rezistenţei şi a inflexibilei dorinţe de a câştiga, va merge din cucerire în cucerire, lăsând foc în urma sa.”

În perioada preluării puterii, Mobutu a intrat în conflict cu China comunistă, care i-a susţinut pe opozanţii săi. Ulterior, a hotărât să se ralieze mişcării de nealiniere. Pentru a-şi afirma inter­naţional orientarea politică a schimbat numele ţării în Republica Democrată Congo. În vest, fosta colonie franceză Congo îmbrăţişase socialismul, noul stat numindu-se Republica Populară Congo.

Acceptarea Chinei în ONU nu i-a fost pe plac lui Mobutu, acesta având relaţii bune cu liderii taiwanezi. Mobutu a avut o poziţie specială în Africa şi faţă de Orientul Mijlociu, paraşutiştii armatei sale fiind antrenaţi de Israel. Ca urmare, Mobutu nu a susţinut cauza palestiniană. El a contat întotdeauna pe aprobarea din partea Occidentului, dar a menţinut statul Congo pe unul dintre cele mai de dispreţ locuri de pe pământ. Toate acestea condimentate cu un cult al personalităţii extensiv şi ridicol.
În octombrie 1971, Mobutu a iniţiat o serie de reforme naţionaliste, prin care dorea să prezinte lumii măreţia ţării sale prin întoarcerea la rădăcinile africane. La început Mobutu a naţionalizat firmele străine şi i-a alungat pe investitori. Aceasta a cauzat o depresiune atât de severă încât a trebuit să încerce să-i aducă înapoi pe investitori prin 1977. Revitalizarea agriculturii a fost încetinită, iar nevoia pentru importuri de produse alimentare a crescut.
Pentru a promova măreţia ţării sale, Mo­butu a organizat cea mai memo­rabilă luptă din istoria boxului, cea dintre Muhammad Ali şi George Foreman. Fiind dispus să cheltuiască cu nemiluita, a organizat  o serie de bacanale, petreceri, banchete şi serate costisitoare. A sprijinit fotbalul, astfel încât, în 1974, naţionala de fotbal a Zairului s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal din Germania. Zairezii au pierdut toate meciurile, cu toate că Mobutu a trimis în Germania o delegaţie oficială de vrăjitori.
În 1977 fragilitatea puterii lui Mobutu a fost demonstrată când rebelii katan­ghezi din Angola au instigat două inva­zii în Haut-Katanga. De data aceasta, ajutorul militar străin (în special din partea Franţei şi a Marocului, deşi ceruse şi din partea Belgiei) a salvat situaţia. De-a lungul anilor, Mobutu s-a dovedit eficace pentru menţinerea regimului său în faţa ameninţărilor externe şi interne, dar regimul său nu a reuşit să stabilească condiţii pentru creşterea economică.

Cu toate abuzurile săvârşite, Mobutu a avut o aură paternală şi pitorească. Figura sa, venerabilă; gesturile sale, cordiale; manierele şi gustul său, ireproşabile. Încheia afaceri nu într-un birou, ci la umbra unui frumos baobab, având lângă el un telefon, un radio întotdeauna deschis şi un dosar cu rapoarte ale poliţiei politice.
Mobutu şi-a depus candidatura pentru titlul de cel mai corupt conducător din istorie. Corupţia, risipa şi proasta administrare au dus finanţele publice într-un colaps total. Dolarul a ajuns să valoreze peste patru milioane de zaire pe unitate. Compania telefonică a ajuns să falimenteze din cauză că n-a mai putut plăti curentul electric. Reţeaua rutieră s-a văzut redusă la mai puţin de unu la sută din drumurile utilizabile care existau în momentul indepen­den­ţei. În spitale nu exista lumină, nu se construiau şcoli, serviciile publice erau mai mult decât precare şi plăţile către funcţionarii publici erau puţine şi neregulate, inclusiv în armată.

Povestea sfârşitului lui Mobutu este aceea a atâtor autocraţi ai secolului XX . Odată cu terminarea războiului rece, în anii 1990, dictatorul zairez Mobutu a pierdut mult din creditul străin primit în schimbul intervenţiei în problemele interne ale vecinilor ţării. Occidentului nu i-a mai părut util un regim despotic şi corupt, care doar urâţea triumful recent al democraţiei globale. Fără sprijinul foştilor săi protectori, un regim aparent monolitic a cunoscut brusc o decadenţă rapidă.
Au apărut îngropatele mişcări de opo­ziţie, care, sprijinite de naţiuni vecine cu Zairul, n-au întârziat să-l răstoarne de la putere pe Mobutu şi să-i înfrângă armata prost plătită, prost echipată şi slab pregătită. Mobutu a devenit marginalizat de sistemul pluripartid, ameninţat de mişcarea rebelă în estul Zairului şi bolnav de cancer de prostată a predat în final puterea rebelilor lui Laurent Désiré Kabila. Pe 16 mai 1997 a fugit în Rabat, Maroc, unde a murit de cancer la 7 septembrie 1997.
Mobutu a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii sale. Se ştie că doar o partea averii lui Mobutu, cea aflată în Elveţia, a fost cifrată la 6,6 milioane de euro. După doisprezece ani de procese, a revenit familiei sale. Mulţi susţin că averea strânsă de Mo­butu este mult mai mare, printre aceştia numărându-se şi Pedro Arturo Aguire, autorul volumului Istoria megaloma­niei. Zairul şi recăpătat numele de Congo, dar problemele sale sunt de­parte de a fi rezolvate.

 

 

Legăturile lui Mobutu cu România lui Ceauşescu

România a recunoscut Republica Democrată Congo în anul 1966. În anul următor s-a inaugurat ambasada României la Léopoldville. În primii ani, relaţiile bilaterale au fost blocate de poziţia lui Mobutu faţă de China, abia în 1970 intensificându-se contactele.
În ianuarie 1970 s-a inaugurat la Bucureşti ambasada Republicii Democrate Congo, iar în mai s-a semnat la Léopoldville un acord de coope­rare economică. Prezent la eveniment, ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, i-a înmânat lui Mobutu invitaţia lui Ceauşescu de a vizita România. Mobutu a sosit în România la sfârşitul lui august 1971. În perioada 21-23 martie 1972, Nicolae Ceauşescu l-a vizitat la Kinshasa pe prietenul său Mobutu Sese Seko. Dictatorul zairez dorea independenţa faţă de marile puteri ale lumii, solicitându-i omologului român ajutor pentru consolidarea economiei şi pregătirea specialiştilor.

 

Megalomanul Mobutu

Celebra sa tocă din blană de leopard a fost emblema preferată a lui Mobutu şi elementul fundamental al ne3măsuratului cult al personalităţii  sale, împreună cu ochelarii săi întunecaţi şi bastonul său de abanos. Megalomania l-a determinat pe Mobutu să interzică, pentru o vreme, publicarea în presă a numelui oricărui alt funcţionar public în afară de el. Primele cincisprezece minute din activităţile şcolare erau dedicate de către elevi intonării de imnuri în onoarea preşedintelui şi toţi zairezii adulţi aveau obligaţia să militeze în partidul preşedintelui. Figura conducătorului omniprezent a inundat marea ţară: timbre poştale, bancnote, afişe,
monumente.
În anul 1974, în plin proces de zairenizare, a călătorit în China şi în Coreea de Nord, de unde a dobândit idei noi şi fabuloase pentru a-şi consolida cultul personalităţii. Se făcea oficial referire la dictator cu titluri precum: „Mesia”, „Salvatorul” sau „Cârmaciul”, cu toate că preferatul preşedintelui era „Vizionarul”. Transmisiunile televiziunii naţionale începeau întotdeauna cu nişte imagini  de prost gust ale conducătorului coborând din ceruri şi se încheiau cu cel mai cunoscut dintre citatele lui Mobutu: „Şeful este şef. El este vultur care zboară atât de sus, încât niciodată nu va putea fi atins de scuipatul broaştelor râioase.”

Mobutu a iniţiat proiecte grandioase, faraonice mulţumită veniturilor provenite din imensa bogăţie minerală a ţării, dintre care foarte puţine au fost duse la bun sfârşit. Şi-a construit un palat în stil Versailles, în localitatea sa natală. Tot acolo a construit un aeroport pentru a putea primi
cât mai repede din Europa articole de lux.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.