Artefactul care dă peste cap istoria românilor

Moroşenii au origini celtice? Surprinzătoarea concluzie vine după o descoperire făcută la graniţa cu judeţul Maramureş: o cruce de piatră din judeţul Sălaj. Muzeografii din Baia Mare au fost cei care au descoperit recent crucea, iar după ce au analizat-o, au ajuns la concluzia că bucata de piatră ar putea schimba complet istoria. Specialiştii cred că aceasta ar fi dovada de necontestat că maramureşenii ar avea origini celtice!

În urmă cu ceva timp, în cimitirul din Ariniş s-au descoperit nişte cruci celtice despre care se spunea că ar fi unice în ţară. Specialiştii şi curioşii au început să cerceteze. De atunci, în zona de Nord-Vest s-au descoperit peste 70 de cruci în circa 30 de localităţi. Misterioasele cruci sunt o enigmă chiar şi pentru arheologi sau istorici, deşi părerile sunt împărţite, există specialişti care cred că aceste cruci sunt o dovadă de necontestat că maramureşenii ar avea origini celtice.

Ultima descoperire de acest fel a fost făcută recent la Năpradea. Cel care a făcut descoperirea a fost consilierul local Ilie Tudorel, care e pasionat de multă vreme de acest subiect: „în deplasările mele în teren am cercetat şi zona localităţii Năpradea din judeţul Sălaj. Şi pe aceste locuri am găsit câteva „Cruci Celtice”. În Cimitirul Vechi din Năpradea am găsit o astfel de „Cruce Celtică” ruptă şi, practic, aruncată la gunoi. Era deteriorată, dar totuşi într-o stare acceptabilă, ce impunea rapid măsuri de salvare. Era data de 20 mai 2015, ora 17. Am sesizat imediat că acest artefact este în pericol. Am telefonat domnului dr.Ilie Gherheş, şef de secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. Cu acesta am ţinut legătura telefonică şi l-am informat în decursul timpului despre cercetările mele. Deci şi această situaţie i-a fost comunicată în cel mai scurt timp. A doua zi am vorbit la telefon şi cu domnul dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, despre care ştiam că soţia domniei sale este chiar din Năpradea. Domnul dr. Teodor Ardelean cunoaşte bine localitatea Năpradea şi are mulţi prieteni şi colaboratori aici. În discuţia telefonică i-am povestit că acest artefact este practic în pericol şi se impune salvarea sa. Teodor Ardelean a vorbit telefonic cu preotul Porumb Viorel din Năpradea şi a obţinut acceptul său ca acest artefact distrus să poată ajunge în custodia Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare”.

Aşa crucea a ajuns la muzeul băimărean şi lectorul universitar dr. Ilie Gherheş spune că vor mai fi aduse două cruci similare din zona Maramureşului: „Acum intenţionez să mai aduc la muzeu două cruci celtice din cimitirele Maramureşului ca să pot determina un modul al acestor modele de artefacte. În tot spaţiul de Nord-Vest al României există cruci celtice, în special în cimitirele vechi. Nu sunt făcute de celţi, cum am văzut un comentariu, ci sunt de factură celtică, adică sunt de cultură celtică.

În toate cimitirele din Maramureşul Istoric sunt cruci celtice, dar sunt făcute din lemn, şi după cum se ştie, lemnul este perisabil şi se deteriorează mai repede. În partea cealaltă a Gutinului, în zona Şurdeşti, dar şi în restul zonelor, sunt însă cruci celtice de piatră, pentru că se lucra mai mult în piatră, şi poate este şi o influenţă a mormintelor romane, a acelor cavouri făcute din piatră. 

Ce înseamnă o cruce celtică? Pentru că nu s-a explicat nici în cărţile apărute şi foarte mult trâmbiţate. Crucea celtică este acea cruce greacă, adică acea cruce cu patru braţe egale, iar cercul intersectează cele patru braţe exact pe la mijlocul lor. La fel aproape au fost şi crucile din cimitire, numai că în timp, cele trei părţi din afara cercului s-au tocit. Şi a rămas crucea înscrisă în cerc.

Când am fost la Oarţa, un om mi-a spus că undeva pe Someş, în zona Chelinţa, a găsit nişte blocuri de piatră fasonate, dar care n-au nimic între ele.

Stilul cetăţilor celţilor era în felul următor: o bucată de zid era din piatră fasonată, iar altă bucată din lemn de stejar. Partea de lemn clar că a dispărut, şi a rămas doar partea de piatră. Deci, faptul că discutăm despre asemenea probleme este foarte binevenit, pentru că pe viitor vom putea dovedi ceea ce a fost aici”.

Cum au ajuns celţii în Maramureş? „Între celţi şi gali nu este nicio deosebire, numai că nouă ni s-a predat altfel la orele de istorie, dar celţii şi galii înseamnă acelaşi lucru. Celţii au fost în zona unde este acum o parte din Franţa, Germania şi Spania. După aceea s-au extins şi au venit spre noi, în Europa, şi au ajuns în anii 400 IHR unde e cunoscută astăzi Dacia şi au rămas până în secolul XII. Sunt foarte multe dovezi, iar izvorul etnografic şi etnologic completează izvorul istoric. Ei s-au extins în toată Europa, dar acum sunt în nordul Europei, Irlanda.

Sunt foarte multe asemănări între celţi şi maramureşeni. De exemplu muzica veche din Maramureş şi muzica celtică seamănă. Se spune că celţii au trăit în matriarhat până în secolul XII, deci femeia avea rolul principal. Dar şi astăzi în Bretagne – Franţa sunt comunităţi rurale unde rolul predominant îl are femeia.

Expresia „încornorat” provine tot de la celţi. Femeia se putea căsători ori de câte ori vroia, şi de fiecare dată trebuia răsplătită şi plătită tatălui, sau fratelui mai mare, dacă tatăl era mort. Femeia, dacă îşi trăda bărbatul, nu era pedepsită, ci dimpotrivă, bărbatului îi puneau un corn de berbece. Pe foarte multe porţi din Maramureş se găseşte crucea celtică. Se pare că şi Argeş şi Galaţi vin din limba celtică. Celţii au ajuns pe teritoriul Daciei până unde este Galaţiul de astăzi. Dar, în Transilvania mai sunt trei localităţi cu numele de Galaţi. Celţii au fost şi în zona Maramureşului, dar au ajuns până în zona Galaţi. Crucile celtice şi modelul care apare peste tot în zona Maramureşului demonstrează că a existat o cultură unitară, indiferent dacă vorbim de zona Someş, până la Carei, Maramureşul Istoric etc. Pentru că celţii au convieţuit aici cu localnicii şi cu dacii mari, cum apar în legenda de la Rozavlea.

Deci, şi la nivel de legendă se verifică faptul că celţii au convieţuit şi au fost asimilaţi aici. De asemenea, obiceiul furatului miresei, cu vânzarea şi cumpărarea ei, se practica şi la celţi, dar şi la alte popoare.”, spune Ilie Gherheş.

Ilie Gherheş spune că vlahii ar avea origini celtice şi acest lucru a fost dovedit din punct de vedere genetic. Testele au fost făcute tocmai peste ocean de către unul dintre urmaşii vlahilor, care au emigrat acolo în urmă cu secole: „O comunitate de vlahi texani (că există Asociaţia Vlahilor Texani) a plecat din Maramureş în jurul anului 1600 cu turmele de oi şi au ajuns în Moravia. Aici au trăit endogam, adică şi-au propus să se căsătorească numai între ei, şi în jurul anului 1850 au plecat în America. S-au stabilit în Texas şi s-au decis să trăiască în continuare endogami, indiferent ce se întâmplă. Ei au păstrat memoria istorică şi anume că sunt vlahi maramureşeni, şi dintre ei unul a ajuns un mare genetician, Leo Baca, şi s-a apucat să studieze cât la sută din gena lor este vlahă.

Şi a ajuns la concluzia că 28,4% ei sunt celţi, 14%, slavi etc., cu tot amestecul de populaţie pe care l-au suferit de-a lungul istoriei. Această cercetare nu a fost făcută cu mulţi ani în urmă. Este foarte interesant că şi noi în Maramureş am păstrat ca şi informaţie istorică faptul că suntem foarte influenţaţi de celţi: în etnografie, în etnologie, în istorie, peste tot” - dr.Ilie Gherheş, Şef de secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

Simboluri şi legende

Romulus Vulcănescu a scris în „Mitologie română” despre cultul solar practicat de geto-daci. El a arătat că simbolul solar era format în păgânism dintr-un cerc, având o cruce înscrisă sau dintr-un cerc cu o cruce excrisă. Ultimul însemn, în care crucea depăşeşte perimetrul cercului, mai este denumită azi şi „crucea dacică” şi o putem regăsi foarte des pe sculpturile maramureşene, mai ales pe troiţe.

În partea de vest a Daciei: Ardealul, Panonia şi Noricum (Austria) este întâlnit simbolul crucii celtice: două linii care se intersectează perpendicular în centrul unui cerc. Celţii erau triburi getice, care, după incursiunile lui Burebista, au fost incluşi în Dacia, iar după invazia romană s-au refugiat spre Nordul şi Vestul Europei. Odată ce o parte din celţi au fost prin Ardeal, în special în Maramureş, crucea celtică a devenit o parte a culturii populare româneşti, fiind cunoscută în calitate de „cruce maramureşeană”. Chiar şi în prezent, în zona Maramureşului, acest model de cruce este foarte răspândit. Una din legende atribuie apariţia crucii celtice de personaje care au propovăduit Evanghelia, precum cea a Sfântului Patrick, printre triburile celţilor. El ar fi transformat un simbol păgân, la care celţii ţineau nespus de mult, într-un simbol creştin.

În opinia gânditorului German Virt, crucea celtică reprezintă o formă a protocalendarului. În momentul în care omul priveşte acest calendar, el cuprinde timpul şi spaţiul în întregime. Este foarte important de evidenţiat rolul pe care îl are spaţiul, deoarece fără acesta, timpul nu are sens. Cercul simbolizează timpul (ziua, anul), iar crucea simbolizează spaţiul (universul), cele patru colţuri ale lumii. Vârful de sus al crucii reprezintă Nordul, cel de jos Sudul, braţul din stânga – Vestul, braţul din dreapta – Estul. Centrul cercului reprezintă divinitatea, care este în afara spaţiului şi timpului. Pentru German Virt, crucea celtică nu este altceva decât o cheie, un hieroglif pentru înţelegerea paradigmei tradiţionaliste, al limbajului Tradiţiei.

În dese cazuri, simbolul crucii celtice este utilizat în calitate de simbol păgân pentru unele organizaţii. Explicaţia este destul de simplă: Europa occidentală s-a născut în păgânism, respectiv, „revenirea la rădăcini” este privită ca o revenire la păgânitate.

Crucea celtică mai reprezintă simbolul revoluţiei naţional – conservatoare, unde prin termenul de „revoluţie” se subînţelege un proces de revenire la valorile tradiţionale, prin mobilizarea energiilor vitale şi creatoare ale neamului. La români s-a dat o interpretare creştină: simbolizează revenirea la rădăcinile creştinismului ortodox. Astfel i se limitează şi întoarcerea în timp, doar de la apariţia lui Cristos.

Spre deosebire de celelalte colţuri ale Europei, pentru români crucea celtică se consideră un simbol creştin, care este prezent la Sfânta Liturghie, pe icoanele Mântuitorului şi pe cupolele Bisericilor. În tradiţia creştină, crucea celtică reprezintă şi Taina Sfintei Împărtăşanii. Sfântul Disc, pe care se săvârşeşte slujba Proscomidiei, are anume această formă a crucii celtice.

Cercul – timpul, semnifică unitatea noastră cu cei ce au trăit înaintea noastră (strămoşii), cei cu care trăim în prezent şi cei care urmează să se nască.

 

„În toate cimitirele din Maramureşul Istoric sunt cruci celtice, dar sunt făcute din lemn, şi, după cum se ştie, lemnul este perisabil şi se deteriorează mai repede. În partea cealaltă a Gutinului, în zona Şurdeşti, dar şi în restul zonelor, sunt însă cruci celtice de piatră, pentru că se lucra mai mult în piatră”.

Dr. Ilie Gherheş, Şef de secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare