• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 1 Octombrie , 2013

Anuala artelor 2013

Ca în fiecare an, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, la Colonia Pictorilor a fost vernisată expoziţia „Anuala artelor”, o expoziţie deschisă publicului până la sfârşitul lunii octombrie. În cadrul evenimentului a fost lansat şi albumul „Anuala artelor 2013”.

 
 
 
Laura GHINEA,preşedinte al filialei Baia Mare a U.A.P.R.
 

„În ultimii doi ani s-au făcut câteva din demersurile legate de legitimitatea controversatei Colonii a Pictorilor. Convergente sau divergente, toate aceste discuţii au repus în lumină, după un secol, acest subiect. Există întotdeauna şi latura pozitivă a lucrurilor. Numai aşa, o bună parte din băimăreni au aflat date legate de valoarea şi încărcătura simbolică a acestui loc, creat şi valorificat de către oameni veniţi din exterior. În colaborare şi cu susţinerea autorităţilor locale de la acea vreme, au creat acest patrimoniu ce astăzi conferă o plus valoare Municipiului Baia Mare.

 

Şcoala Liberă de Pictură de la Baia Mare este definită prin complexitatea dintre patrimoniul material şi cel imaterial ce îl însumează. Acest concept înglobează atât edificiile construite începând cu anii 1900 care, rezistând timpului care a trecut peste ele, au primit caracterul de patrimoniu arhitectural, dar cel mai important este cel al patrimoniului imaterial, al ideii de şcoală, al crezului care a reunit sub diverse forme artişti din întreaga lume (...)

Conservarea, restaurarea şi reabilitarea monumentului istoric Colonia Pictorilor este azi imperativă şi presupune în primul rând respect pentru ceea ce au conceput înaintaşii noştri acum un secol. Cercetările întreprinse, cuprinse în studiul de fezabilitate realizat pe parcursul anului 2013 în regimul monumentelor istorice şi în Conformitate cu cerinţele Ministerului Culturii, prezintă două versiuni. Studiul ne arată faptul că pe parcursul unui secol s-au făcut intervenţii asupra arhitecturii acestui patrimoniu., chiar intervenţii majore, atât de estetică, cât şi de funcţionalitate. Aceste modificări erau cerute de coordonatele timpului respectiv. Este vorba de anii 1970, când pavilionul central al ansamblului arhitectonic   s-a transformat parţial în spaţiu expoziţional prin ajustarea de noi corpuri la arhitectura iniţială (...)

Artistul este şi a fost considerat dintotdeauna vârful de lance al unei societăţi, prin faptul că este un vizionar, un purtător de progres. Prin sensibilitatea şi deschiderea spre nou, care îl caracterizează, artistul este cel care vede înainte evoluţia unei comunităţi. A fi împotriva evoluţiei, a fi ancorat doar într-o istorie subiectivă, creionată de interese personale sau de multe ori de ignorarea unor etape ale aceleiaşi istorii cu care ne legitimăm, este un neajuns.

A gândi doar pentru sine, fără a fi preocupat de generaţiile care urmează şi care au şi ele dreptul la ceva din ceea ce am primit şi noi, este la fel de trist.

Istoria artei arată nenumărate exemple în care constatăm că proiectele şi realizările artiştilor au fost atât de avangardiste pentru vremea în care au fost puse în operă, încât au devenit actuale doar după mai multe secole şi ne bucură şi azi, făcând parte din patrimoniul mondial.

 
 

Municipiul Baia Mare – oraşul artelor

 

„Scriem împreună de doi ani un capitol al vieţii cultural-artistice din oraşul nostru. Un capitol în care trecutul are rolul său, este scos de la naftalină şi i se oferă recunoaşterea ca simbol al Băii Mari. Un capitol în care prezentul are spaţiu de desfăşurare, o susţinere certă şi palpabilă din partea administraţiei publice locale. Pentru că noi, băimărenii, suntem privilegiaţi. Predecesorii noştri au avut grijă să ne lase moştenire unui simbol care ne-a oferit recunoaştere şi faimă pe plan naţional, dar mai ales internaţional. Iar noi, cei care în prezent ne îngrijim de consolidarea şi dezvoltarea municipiului Baia Mare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ale instituţiilor de cultură şi artă, artişti plastici, profesori, oameni de cultură, elevi şi studenţi deopotrivă sau simpli iubitori ai fenomenului, avem obligaţia morală de a păstra vie moştenirea predecesorilor noştri pentru generaţiile care vin. Iar ca acest lucru să se întâmple, trebuie să lăsăm deoparte micile orgolii personale, care nu aduc nici un folos tagmei, dar mai ales curentului care a adus recunoaştere mondială pentru oraşul nostru.”

 

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.