• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 22 Iunie , 2021

Aniversarea lui Teodor Ardelean, un eveniment de 10 plus

În sala mare de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc evenimentul anului. Lansarea volumului: „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, ce cuprinde tabletele editoriale ale lui Teodor Ardelean din minunatul nostru săptămânal, între 2018-2020.

 



Manifestarea a fost or­ga­nizată la împli­nirea vârstei de 70 de ani, dar și 20 de ani de când conduce Biblioteca băimăreană. Au fost 70 de invitați, academicieni, înalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, oameni de cultură, artiști, autorități ale județului și municipiului, prieteni. Printre ei au venit în Baia Mare 20 de directori și foști directori ai unor biblioteci publice din țară. Moderatorul manifestării a fost Teodor Ardelean, o misiune  grea pentru sărbătorit, având în vedere că își exprimaseră dorința de a lua cuvântul foarte mulți dintre invitați.

Teodor Ardelean, aflat în zi de grație, a vorbit destul de puțin, încercând să ofere posibilitatea celor care doreau să transmită mesajele de prețuire, de prietenie, de colegialitate. Este greu de redat multele intervenții în cele aproape trei ore ale manifestării, dar vom încerca să spicuim. Au fost alături de sărbătorit soția, fiul cu soția și fiica, împreună cu cei doi nepoți. Directorul Bibliotecii a fost emo­ționat, bucuros, mulțumit de mesajele primite și a mai temperat entuziasmul unora dintre ele. Vom prezenta o parte din intervenția PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
„Născut pe minunatele plaiuri sălăjene la 14 iunie 1951, profesorul enciclopedist Teodor Ardelean se apropie de semicentenarul care l-a consacrat ca unul dintre prestigioșii intelectuali ai Mara­mureșului, cu care s-a identificat de peste 44 de ani. Aici a trăit și trăiește o frumoasă poveste de dragoste între el, Dumnezeu și Neamul Său. Pe Dumnezeu L-a iubit și L-a ascultat descifrându-I voința și menirea pe care i le-a hărăzit în această frumoasă lume văzută. Neamul și l-a cinstit, înălțat, venerat și slujit cu toată conștiința și fidelitatea unei personalități complexe și complete, bazându-și existența pe cei trei piloni fundamentali - credință, familie, cultură, prin care s-a zidit pe sine și a construit și ctitorit în viață instituții culturale unice, ziduri pentru veșnicie și, mai ales, personalități umane, cărora le-a insuflat dragostea de cultură, de cercetare și de valori și tradiție.
Ne-am fost aproape unul altuia, ins­pirându-ne și susținându-ne re­ci­proc în demersul unic și dureros de necesar, acela de a dărui frumosului și unicului nostru oraș - Baia Mare, o inimă și un suflet. Domnia Sa i-a dăruit o bibliotecă pe care a născut-o, a crescut-o, a impus-o ca o ctitorire culturală unică în peisajul post-comunist românesc, deci o catedrală a cărții, a luminii, educației și culturii, iar noi i-am dăruit o inimă - Catedrala Duhului Sfânt și Palatul Preasfintei Treimi.
Pe lângă lucrarea unică pe care profesorul Teodor Ardelean a rea­lizat-o în orașul nostru de suflet și județul nostru, în neodihna lui de a răspândi slova românească și cultura strămoșească, a ctitorit mai multe filiale și biblioteci în țară și în afară: câte una la Chișinău, Budapesta și Glasgow, iar în Spania, patru și a trimis 4000 de cărți tocmai în Canada, peste ocean, românilor de acolo. Cred că toate acestea la un loc trec de 100.000 de volume dăruite românilor din diaspora, inclusiv celor din străi­nă­tatea apropiată, maramureșenilor din dreapta Tisei. Nu a fost eveniment cultural major organizat de Biserica Ortodoxă, la care să nu fi fost invitat și să nu participe cu bine­cunoscutele intervenții de înaltă ținută academică și enciclo­pedică. L-am admirat întotdeauna și, mai tânăr fiind, am învățat mereu lucruri noi și importante. Ca membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Săt­marului, în mai multe mandate, a fost nelipsit la marile evenimente. Despre Teodor Ardelean s-ar putea scrie cărți, și se vor scrie!
Eu, din ascultarea de slujitor al lui Dumnezeu, păstor al Păstorilor și Părinte și povățuitor al monahilor și credincioșilor, în numele lor și al dascălilor de teologie am scris tot ce am scris, iar în numele meu și al lor i-aș face următoarea urare: Știm că Psalmistul David, inspirat, a așezat în cartea Sfintei Scripturi următorul text: «Viața omului este de 70 de ani, cei în putere 80 de ani! Ce este mai mult decât aceștia este osteneală și durere» (Psalmul 89, 10, 11). Aceasta a zis-o Psal­mistul, însă Dumnezeu poate hărăzi 90, 96 de ani, cum i-a dăruit Părintelui nostru Justinian, 100 și chiar peste 100. Oricâți vor fi, să fie în sănătate, pace, liniște și bucuria datoriei împlinite pentru Țară, Biserică, Cultură și Neam”, a spus PS Iustin. Din partea acestuia a primit o înaltă distincție a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Și Consiliul Județean a trimis un mesaj, care a fost citit de secretarul CJ, Aurica Todoran.
„Dr. Teodor Ardelean este un izvor inepuizabil de dragoste faţă de semenii săi, astfel că în sufletul său şi-au găsit loc nu doar mara­mu­reșenii, ci şi românii de peste hotare, pentru care a construit punţi ca aceştia să nu piardă legă­tura cu scriitura românească.
Bi­blioteca «Transilvania» de la Chi­şinău, bibliotecile româneşti din Ungaria, Spania, Marea Britanie şi Canada, dar şi alte bi­blioteci care şi-au îmbogăţit fondul de carte cu volume româneşti, constituie câteva dintre instituţiile asupra cărora dr. Teodor Ardelean şi-a pus amprenta, mânat de profunda vocaţie culturală cu care
ne-a obişnuit. La ceas aniversar, când dr. Teodor Ardelean împli­nește frumoasa vârstă de 70 de ani, îi transmitem prețuirea şi recunoș­tința noastră şi îi urăm multă sănătate şi fericire, ca o încunu­nare a anilor pe care i-a dedicat îmbogățirii vieții culturale a maramureșenilor şi a românilor de peste hotare. Să ne bucurăm ani mulți de acum înainte de solidaritatea, spiritul creator şi cuvintele pline de înțelepciune cu care dr. Teodor Ardelean ne onorează ori de câte ori avem ocazia să îl întâlnim”, a spus, printre altele, secretarul județului. Mesajul a fost semnat de Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș și de cei doi vice­președinți, Radu Trufan și Doru Lazăr.
O intervenție plină de emoție a venit din partea academicianului Marius Porumb. Acesta a citit un mesaj venit din partea Academiei, din partea președintelui Academiei, Ioan Aurel Pop, și a prietenilor academicieni din Cluj și București.
Un alt mesaj interesant, emoțio­nant a fost citit de subsecretarul de stat, Costel Lazăr,  și a venit din partea ministrului și al celor care îl prețuiesc pe directorul Bibliotecii băimărene. Toate aceste mesaje, dar și multe altele au fost însoțite de cadouri, în general cărți. Și ce poate fi mai frumos decât o carte?!
Tot o  carte a primit în dar Teodor Ardelean și din partea colegilor de la Bibliotecă. Directorul adjunct, Daliana Bonaț, a coordonat volumul - surpriză: „Teodor Ardelean. 70 de ani sub semnul lui homo doctus”, în care au semnat 100 de personalități din Maramureș, București, Cluj, Satu Mare. Cartea – surpriză, la care au lucrat colegii domnului Ardelean, a fost primită cu multă căldură, chiar dacă a fost deconspirată la o întâlnire de către unul din academicienii prieteni ai lui Teodor Ardelean.
Au mai fost multe intervenții, mai scurte sau mai lungi, mai emoțio­nante sau pline de căldură priete­nească, iar moderatorul întâlnirii a trebuit să facă față acestui „asediu” de dragoste și de prietenie. După evenimentul de la Bibliotecă, a urmat o întâlnire neprotocolară.
Se cuvine să prezentăm și câteva cuvinte despre realizarea celei mai importante Biblioteci publice din țară.
Se împlinesc 20 de ani de când pe harta destinului cultural al bi­bliotecii noastre şi-a pus amprenta un om cu un parcurs profesional de excepție şi cu o vocație culturală rară – Teodor Ardelean. Sunt 20 de ani… în care s-a dedicat trup şi suflet acestei instituții. Este de necontestat faptul că aproape tot ceea ce reprezintă Biblioteca Jude­țeană „Petre Dulfu” din Baia Mare astăzi i se datorează: dotarea, fondul de carte şi, desigur, anvergura şi prestigiul dobândite.
Până în anul 1999, Biblioteca Ju­de­țeană a funcționat într-un spațiu neadecvat – un cămin studențesc al universității băimărene, de unde urma să fie evacuată, iar noul sediu era tot în construcție, din cauza bugetului auster, ajungând să fie „refugiul vagabonzilor”, un peisaj urban arid şi trist.
Cu toate că managementul insti­tuției şi inimosul colectiv al bi­blio­tecii făceau eforturi mari pentru a menține flacăra culturii aprinsă, lucrurile nu stăteau deloc bine. În luna mai a anului 2000, situația bibliotecii era „încă… incertă”.
Acesta era contextul în care, în februarie 2001, revine în fruntea instituției în calitate de director Teodor Ardelean, iar biblioteca primeşte un suflu nou şi o nouă direcţie.
Având o atitudine spirituală înaltă, într-o permanentă combustie inspi­raţională, ferm şi destoinic, Teodor Ardelean reușește, în scurt timp, să-i mobilizeze şi să-i motiveze pe cei din jurul său, fă­cându-i părtași evoluției şi transformărilor continue ale instituției.
Lucrurile au luat-o, în sfârșit, în direcția potrivită, visul a început să prindă contur, iar ideile ce germi­nau în mintea sa deveneau realitate, cu efort şi dăruire, cu investire personală până în detaliu, cu multă creativitate şi o forță ca de „buldozer”, cum îi place să se autoi­ro­nizeze uneori. Până în mo­mentul în care fiecare spațiu a fost finisat, mobilat şi dotat, şi apoi fiecare carte, publicație, CD, hartă sau fotografie a fost așezată la locul său, a fost necesară o con­tinuă implicare şi dedicare. Inegalabilul său spirit organizatoric a făcut ca fie­care colţ şi metru pătrat al biblio­tecii să aibă rolul şi rostul său, construind în final o bibliotecă cu o arhitectură instituțională re­mar­cabilă. Iată doar câteva dintre realizările din cele două decenii:
- un fond de carte impresio­nant – pornind de la 320.000 u.b. (unităţi bibliotecono­mice) – la fondul actual de aproximativ 750.000;
- Brevetoteca, singura din ţară găzduită într-o bibliotecă;
- 16 biblioteci şi colțuri ro­mânești de carte constituite pentru comu­nitățile de ro­mâni din străinătate: în Re­­publica Moldova, Ucraina, Ungaria, Spania, Scoţia, Polonia, Canada, Portugalia, Elveţia şi Norvegia;
- revista „Familia română”, o publicaţie cu o răspândire internaţională;
- American Corner şi Colţul Coreean;
- Colecţia „Iosif Herţea” – un mic muzeu organizat în incinta bibliotecii în memoria compozitorului maramu­re­șean de renume interna­țional;
- Anticariatul donatorilor, sub sintagma Din dar, dar se face;
- constituirea unui Fond do­cumentar al unui Centru de cercetare şi documentare ale Academiei Române;
- programe culturale de ex­cep­ție.

 

 

„Domnia Sa i-a dăruit orașului o bibliotecă pe care a născut-o, a crescut-o, a impus-o ca o ctitorire culturală unică în peisajul post-comunist românesc, deci o catedrală a cărții, a luminii, educației și culturii”.

 

 

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.