• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 24 Noiembrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 23 Octombrie , 2020

Alegerile Parlamentare în Maramureș. Principalii candidați

Alegerile parlamentare din 6 decembrie au intrat în linie dreaptă. În săptămâna care a trecut, partidele politice au finalizat și au depus listele cu cei care vor candida la Camera Deputaților și pentru Senat. Va urma o nouă campanie electorală de o lună ce va începe la debutul lunii noiembrie.

 

Cele mai mari pro­bleme pentru politicieni, dar și pentru cetățenii care votea­ză au fost cele din zona sanitară. Pandemia care a revenit „cu forțe proaspete” a pus sub semnul întrebării organizarea alege­rilor parlamentare.
So­cial-democrații au cerut amâ­narea alegerilor până în luna martie. Actuala putere con­sideră că o amânare nu ar duce la o situației mai bună. Chiar și președintele Klaus Iohannis a spus că în luna martie nu poate fi mai bine pentru alegeri și că este nevoie de un parlament nou care să aibă o majoritate ce conferă guvernului posibilitatea să lucreze fără probleme. Dar disputele politice nu au împie­dicat partidele să își depună listele electorale fără alte pro­­bleme. Urmează ale­gerile…

În Maramureș, alcătuirea listelor a iscat dispute între politicienii care au dorit un loc eligibil și alții care au crezut că li se cuvine un loc „sub soarele parlamentar”. Disputele nu au fost mai altfel decât la celelalte alegeri. Nici măcar pandemia nu a diminuat dorința de mărire a unora. Într-un final, listele arată destul de echilibrat, cu nume noi, dar și cu politicieni care au mai făcut naveta la București. Vom prezenta listele principalelor partide, a celor care vor avea sigur deputați și senatori.
Menționăm că Maramureșul va avea șapte deputați și trei senatori.


Începem cu principalul partid din Maramureș, PNL, ce a finali­zat și a depus listele fără multe dispute. A fost o mică problemă cu lista pentru Camera Deputaților, dar lucrurile s-au liniștit și liberalii maramureșeni așteaptă nerăbdători ziua de Moș Nicolae.

Camera Deputaţilor
1. Bota Ioan Călin
2. Alexe Florin Alexandru
3. Ciceu Felician
4. Anișoara Mihali
5. Alb Vasile Dorinel
6. Leșe Mitru
7. Mătieş Ioan
8. Petruț Vladimir
9. Ștețco Gabriel Bogdan.
 
Senat
1. Niculescu-Țâgârlaș
Cristian Augustin
2. Turcsin Ioan
3. Hendea-Costin Anca Minodora
4. Lazăr Doru Alexandru
5. Brezoczki Valeria.

Călin Bota este în acest moment secretar de stat la Ministerul de Finanțe și a condus filiala libe­ralilor băimăreni. A fost consilier local, economist la bază, a lucrat în silvicultura maramureșeană.
Florin Alexe a venit pe locul doi, fost președinte al tineretului li­beral, la nivel național, a fost de­putat în mandatul trecut. Are prieteni în filiala maramu­reșeană liberală și s-a declarat mulțumit că va reprezenta nordul țării în Parlament. El a început să bată la picior județul pentru a fi informat de la surse care sunt problemele principale ale comunităților maramu­reșene.
„Mulțumesc colegilor din organi­zația PNL Maramureș pentru încrederea lor și mă simt onorat să îi reprezint pe maramureșeni în calitate de deputat în Parlamentul României.
Împreună am muncit și am obținut multe victorii politice importante și cred că tot împreună vom câștiga și bătălia electorală din 6 decembrie. Este esențial ca după alegerile parlamentare să avem un guvern construit în jurul PNL, susținut de o majoritate parlamen­tară dedicată dezvoltării României.
Experiența pe care o am la nivelul administrației locale și centrale va fi folosită în Parlament în beneficiul maramureșenilor și pentru dezvoltarea județului.
Primarii din Maramureș pot să aibă încredere că voi reprezenta cu cinste județul și mă voi lupta pentru proiecte care să ducă la rezolvarea problemelor cetățenilor”, a spus Florin Alexe.
Felician Ciceu este primarul din Dumbrăvița, un primar destoinic care speră să poată lucra pentru maramureșeni de pe băncile parlamentare.
Liberalii maramureșeni speră să obțină trei fotolii de deputați.
La Senat, avocatul Cristian Nicu­les­cu Țâgârlaș se află pe prima poziție. Liderul liberal are o expe­riență bogată în administrație. A fost mai multe mandate consilier local, în CL Baia Mare. Profesia de avocat îl recomandă pentru activitatea parlamentară deoarece cu­noaș­te legile la perfecție și poate susține în cunoștință de cauză proiectele dezbătute în Parlament. Cristian Niculescu Țâgârlaș este unul dintre cei mai buni avocați maramu­reșeni.

Ionel Bogdan, președintele libe­ra­lilor maramureșeni și președintele Consiliului Județean crede că li­beralii vor avea succesul scontat și la alegerile parlamentare.
„Lista votată de către conducerea PNL Maramureş este alcătuită din profesionişti, din oameni cu experienţă în administraţia locală, centrală şi în legislativ, oameni care vor reprezenta cu succes interesele maramureşenilor. Cu această echipă liberală în Parlament, Maramureşul va avea sprijinul necesar pentru susţinerea şi adoptarea unor proiecte de legi care vor ajuta la dezvoltarea jude­ţului. Sunt convins că mara­mu­reşenii vor da votul lor în 6 decembrie pentru echipa PNL, pentru că am dovedit la ultimele alegeri că avem soluţii şi oameni profesionişti şi dedicaţi care să le implementeze”, a spus preşedin­tele PNL Maramureş, Ionel Bogdan.
 

PSD Maramureș a finalizat listele cu cei care candidează, după mai multe runde de negocieri și răsturnări de situație. De pe listele social-democraților lipsesc Liviu Marian Pop și Călin Matei.

La Camera Deputaților primul pe listă este Gabriel Zetea, urmat de Gheorghe Șimon și pe poziția a treia Cosmin Butuza. Urmează Lucia Butcure.
Pentru Senat lista este deschisă de Sorin Vlașin, pe a doua poziție Vasile Boitor, iar pe poziția a treia Irina Iusco.
Sorin Vlașin este liderul PSD Sighet și administratorul firmei Orizont.

USR Maramureș a depus listele pentru alegerile parlamentare spre validarea la nivel național, operațiune care a fost finalizată în ultima zi de depunere a candidaturilor. Filiala din Maramureș are principalii candidați:

La Camera Deputaților, pe prima poziție este Brian Cristian, cel care a câștigat și un mandat de consilier local. Pe a doua poziție, Vlad Duruș, deputat în mandatul care se termină, unul dintre cei mai activi parlamentari maramureșeni. Pe poziția a treia Florin Barbur, președinte PLUS Maramureș.
La Senat, prima poziție este ocupată de Dan Ivan, liderul USR Maramureș. A câștigat un mandat de consilier local în Baia Mare la recentele alegeri locale.
Poziția a doua este ocupată de Măndița Baias, membru PLUS Maramureș și pe trei Ionel Năsui, membru USR Maramureș și cu un mandat de consilier local Baia Mare.
„Alianța USR-PLUS Maramureș solicită votul maramureșenilor la aceste alegeri parlamentare pentru o echipă de candidați foarte tineri, cu o medie de vârstă de 33 de ani la Camera Deputaților și 48 de ani la Senat, dar care au o bază pro­fesională solidă acumulată în domeniul fiecăruia de activitate, colegi care au fost foarte implicați de-a lungul timpului atât în cons­trucția USR-PLUS în Mara­mureș, cât și contributori majori în echi­pele care au elaborat programe și politici publice la nivel local, județean și național. O echipă de oameni integri și profesioniști.
Vom veni împreună în fața mara­mu­reșenilor cu propuneri și pro­iecte care prevăd dezvoltarea economică a județului prin inves­tiții în industria tehnologiei verzi și a energiei curate, reîmpădurirea zonelor defrișate în ultimele decenii și punerea în funcțiune a DNA-ului pădurilor, crearea Fondului Naţional de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate prin care se va finanța renovarea sau reconstrucția de spitale și unități medicale, depolitizarea sistemului de învățământ și asigurarea accesului tuturor mara­mu­reșenilor la internet de mare viteză”, a spus Dan Ivan.
 

Partidul Mișcarea Populară, filiala Maramureș, și-a desemnat candi­dații pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

La Senat:
1) Lucian Morar
2) George Moldovan
3) Romeo Dobocan
4) Simion Țofei
5) Carmen Ilban.

La Camera Deputaților:
1) Adrian Todoran
2) Florin Creț
3) Cornel Varga
4) Filipaș Daniela
5) Filipciuc Gabriel
6) Slezinger Bela
7) Pop Adrian
8) Pop Bogdan
9) Panici Călin.

Liderul filialei, Lucian Morar crede că vor avea succes la aceste alegeri parlamentare.
„Am depus azi, alături de colegii din PMP Maramureș, listele pentru Senat și Camera Deputaților. Ne dorim să continuăm trendul pozitiv pe care l-am înregistrat la ale­gerile locale.
Suntem conștienți de așteptările electoratului. Parlamentarii nu sunt cei mai iubiți sau cei mai de încredere. Avem obligația de a schimba această percepție. Reducerea numărului de parlamentari la 300, impozitarea pensiilor speciale sau a celor foarte mari, reducerea biro­crației, legi pentru încurajarea mediului de afaceri sunt câteva obiective pe care ni le propunem.
Vom fi vocea Maramureșului la București. Centrul are foarte multe restanțe fața de acest județ, pornind de la finanțarea infrastructurii rutiere până la sumele de echilibrare a bugetelor locale. Componența listelor este făcută pentru a atinge acest scop”, a spus Lucian Morar.
 

UDMR Maramureș a depus liste complete pentru cele două camere ale Parlamentului. Deși se spune că la aceste alegeri udemeriștii maramureșeni au șanse reduse pentru a obține mandate de parlamentar, liderii filialei sunt mai optimiști. Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de singurul parlamentar al maghiarilor din nord, Apjok Norbert, care a fost o perioadă și consilier local în Baia Mare.

Camera Deputaţilor
1. Apjok Norbert
2. Bereș Ștefan Vasile / Béres István László
3. Hitter Annamária
4. Pap Zsolt István
5. Orban István Daniel
6. Bodor Agota
7. Kosa Tibor Attila
8. Hollo Iosif
9. Páll Albert.
 
Senat
1. Vicsai Ioan
2. Sarkadi-Csiszár Levente
3. Havrics Csilla Imola
4. Sebök Zoltán
5. Pintér Zsolt István.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.