• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Martie , 2022

A început autorecenzarea!

Luni, 14 martie 2022, a început autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la popu­lație pentru Recensământul Po­pulației și Locuințelor (RPL2021) care presupune, în premieră pentru România, două aspecte distincte:
- autorecenzarea online;
- autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse.

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 2 pași:
- pasul unu: persoana accesează PLATFORMA DE AUTO­RECENZARE și completează for­mularul de pre-înregistrare pen­tru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;
- pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gos­podăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa / adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Fi­na­lizare” și chestionarul com­pletat este transmis în baza de date a recensământului.
Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie-15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv elec­tronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.)

Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.
RPL2021 este primul din România organizat integral în format digital, cu respectarea precau­țiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19. Întregul pro­ces al colectării datelor se va des­fășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor.
România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.
Institutul Național de Statistică (sediul central și direcțiile teritoriale de statistică) mulțumesc în mod deosebit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și primăriilor pentru suportul tehnic, logistic și informațional oferit.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE)

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.