• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 14 August 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 11 Iulie , 2022

A fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului Expres Baia Mare - Satu Mare

Recent, executivul Consiliului Județean Maramureș și cel al Consiliului Județean Satu Mare au semnat contractul de prestări servicii Completare/revizuire Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, sector Satu Mare – Baia Mare, contractul fiind atribuit Asocierii SC Drum Pod Invest SRL – SC Search Corporation SRL, prin lider de asociere SC Drum Pod Invest S.R.L.

Valoarea contractului de prestări servicii este de 5.034.054,48 lei fără T.V.A., iar durata de execuție a contractului de prestări servicii este de 24 luni, din care elaborarea Studiului de fezabilitate – 6 luni, adaptarea documentației la cerințele finanțatorului 12 luni și consultarea beneficiarului la atribuirea contractului pentru Proiectare și Execuție Lucrări – 6 luni. Odată ce studiul de fezabilitate va fi finalizat, procedura de proiectare cu execuție a proiectului va fi demarată, iar termenul estimat de finalizare a acestui obiectiv de investiții este august 2026.

Finanțarea elaborării studiului de fezabilitate se va asigura din bugetele locale ale autorităților publice partenere, U.A.T. Județul Mara­mureș și U.A.T. Județul Satu Mare.

Pentru realizarea acestui obiectiv major de investiții, cele două administrații județene au făcut pași importanți încă de anul trecut, când a fost aprobat Protocolul de Colaborare pentru realizarea proiectului ,,Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, sector Satu Mare - Baia Mare” între Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere – S.A. (C.N.A.I.R. S.A.), Județul Maramureș și Județul Satu Mare.

,,Este important să avem o mobilizare foarte bună și să finalizăm studiul de fezabilitate în termenele stabilite, astfel încât să ne asigurăm că vom primi finanțarea necesară din bani europeni pentru rea­lizarea acestui obiectiv de in­vestiții. Acest proiect de infrastructură, la care am început să lucrăm încă de anul trecut, este foarte important pentru dezvoltarea ambelor județe, Maramureș și Satu Mare, și mă bucur că astăzi facem un pas esențial pentru realizarea lui.”, a transmis Ionel Bogdan, preșe­dintele CJ Maramureș, astăzi, în cadrul ședinței de semnare a contractului.
Sectorul de drum expres Baia Mare – Satu Mare, odată realizat, va asigura conectivitatea rutieră în partea de Nord-Vest a României, un proiect absolut necesar pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din această zonă a țării și pentru crearea de noi legături externe care vizează creșterea economică a celor două județe și a României.
Drumul expres Baia Mare – Satu Mare va avea o lungime de 55,56 kilometri, iar valoarea totală estimată a investiției este de 259.1 milioane euro fără T.V.A., respectiv 308.3 milioane euro cu T.V.A.
Finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.