• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 15 Noiembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Septembrie , 2019

71 de ani de la transformarea „Temniței demnitarilor” din Sighet, în închisoare politică

În urmă cu peste șapte șase decenii, regimul comunist a pornit un adevărat genocid împotriva «duşmanilor poporului» * Pentru studenţi - au fost pregătite cruntele reeducări, pentru elevi - Târgşorul Nou, pentru ţărani - lagărele de muncă, iar pentru elitele politice şi religioase - Sighetul * În urmă cu 71 de ani, închisoarea Sighet a devenit politică prin încarcerarea unui lot de elevi * Câteva luni mai târziu, Sighetul a fost inclus pe harta neagră a decapitării elitei politice româneşti * Cei mai de seamă reprezentanţi ai partidelor şi bisericii au fost exterminaţi şi îngropaţi fără sicrie, undeva, la marginea oraşului.

 

Pentru Stalin, moartea unui om constituia o tragedie. Moartea a mii de oameni, doar o statistică. Pentru toţi istoricii şi eroii rezistenţei anticomuniste, Închisoarea Sighet reprezintă totodată o tragedie şi o statistică sumbră a genocidului comunist. Aşa cum Piteştiul a fost „cea mai cruntă barbarie a lumii contemporane”, Târgşorul Nou «închisoarea copiilor», Aiudul - „o temniţă însânge­rată”, Gherla - „o casă a torturii”, Sighet a devenit „mormântul elitei româneşti”. O poveste sinistră care a început în urmă cu 71 de ani. Culmea, una dintre cele mai cumplite temnițe comuniste a fost „inaugu­rată” de niște copii. Primul lot de deținuți politici ai Maramureșului: „Lotul Vișovan”.

Ei, 18 tineri de la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, re­pre­zentau «primii duşmani ai popo­rului» din Maramureş. Cei mai mulţi aveau 16-17 ani, cel mai în vârstă, liderul spiritual al lotului, profesorul Aurel Vişovan avea 22 de ani. Fă­ceau parte dintr-o organizaţie anti­co­munistă care îi educa în spiritul valorilor creştine. În 29 august 1948, au fost încarceraţi în celula 74 a Închisorii Sighet. Astăzi, dintre cei 18 mai trăiesc doar 4: Ioan Ilban, Petru Codrea, Ioan Dunca și Nistor Man. An de an, în 29 august se întorc în celula din care a pornit totul, îm­preună cu urmașii colegilor lor și ridică un parastas în memoria celor care au plecat dintre noi.

 


 

Ioan Ilban, un exemplu de demnitate și modestie

Născut într-un nucleu anticomunist: Dragomireşti, şi Ioan Ilban a desluşit repede pericolul „hidrei comuniste”. A trăit întâi lupta împotriva alipirii Maramureşului la URSS, apoi fraudarea alegerilor din 1946. A fost ares­tat în noaptea de 19 spre 20 august şi dus în beciurile Securităţii din Sighet. L-au confruntat şi pe el cu Aurel Vişovan, care i-a spus să nu nege, pentru că oricum se ştie totul. Pe 29 august, a fost dus în celula 82 a Închisorii Sighet. O lună a stat singur, apoi cu Gheorghe Andreica, iar mai apoi a ajuns în celula 74, împreună cu ceilalţi.
În cartea lui Marius Vişovan po­vesteşte că: „în celula vecină au fost închişi câţiva consăteni de-ai mei din Dragomireşti, arestaţi pentru că nu îndepliniseră planul de însămân­ţări de toamnă”. Ei aveau mâncare la ei. Am reuşit să vorbim prin ţeavă şi apoi să facem câteva transporturi de pâine de mălai, slănină, brânză şi ceapă. Cum? De la un geam la altul, pe sfoară”. După Sighet şi Târgşor, Ilban a ajuns în sinistra închisoare Gherla, unde a cunoscut reeducaţii veniţi de la Piteşti, care încercau să spele creiere prin tortură. A fost bă­tut crunt, obligat să stea ore întregi în poziţie nemişcată, umilit. De la etajul 4 a văzut însă conturul Ţible­şului şi s-a rugat Bunului Dumnezeu să ajungă să se uite de acolo înspre închisoare. La scurtă vreme s-a îm­bolnăvit grav de plămâni. În martie 1951, când îi expira pedeapsa, i s-a spus să-şi facă bagajele. Dar de la poartă au fost trimişi înapoi şi au fost ţinuţi încă două luni. În 3 mai 1951 a fost eliberat cu adevărat, iar în iulie a urcat pe Ţibleş şi s-a uitat spre Gherla. A recunoscut închi­soarea şi i-a mulţumit Bunului Dumnezeu că l-a salvat. 

 



Petru Codrea a cunoscut urgia comunistă  din adolescență
  
Născut într-o familie de oameni edu­caţi, Petru Codrea a cunoscut urgia comunistă încă de la 14 ani. Aşa că, mai târziu, fiind elev la Liceul „Dragoş Vodă”, şi-a asumat responsabilitatea de a lupta împotriva comunismului. Chiar dacă curajul de atunci i-a adus ani de temniţă.
Era sfârşitul lui 1944, Petru Codrea era acasă, la Şugău, când doi soldaţi sovietici au intrat în casă, peste familia lui. Părinţii lui au fost trataţi ca nişte tâlhari, fiind ameninţaţi cu mitraliera. Apoi, prin 1945, un soldat sovietic l-a ameninţat pe stradă cu mitraliera.
Codrea a fost arestat mai repede decât colegii lui, pe 19 august. A stat la Securitate unsprezece zile, pe un pat de scânduri, apoi a fost dus la Închisoarea Sighet. Iniţial singur în celulă, apoi a ajuns în celula 74. În 5 mai 1949 a fost dus de la Sighet la Satu Mare, apoi la Cluj, unde au fost băgaţi 80 de inşi într-o cameră de 5 metri lungime şi 5 lăţime.
A fost condamnat la 3 ani de închi­soare. Cea mai mare parte a detenţiei a executat-o la Târgşorul Nou, iar de aici a plecat la Canal, în colonia Peninsula. În cartea lui Marius Vişovan, „Mărturii ale rezisten­ţei anticomuniste din Maramureş”, Codrea povesteşte că: „acolo a fost foar­te greu. Eram supuşi unui efort fizic epuizant, condiţiile erau mize­rabile. Ţin minte că bocancii mei erau distruşi şi i-am legat cu sârmă. Când nici aşa n-a mers, am avut no­roc cu Gavrilă Iusco Sfâcă din Ieud, care mi-a dat o pereche de opinci”.
A fost eliberat în 12 decembrie 1951. După eliberare a fost împie­dicat în repetate rânduri să-şi termi­ne facultatea. Într-un final a reuşit să intre la statistică, dar a fost exmatri­culat în anul doi.

 


 

Ioan Dunca, un deceniu de prigoană

Născut în Ieud, unul dintre nucleele rezistenţei anticomuniste din Mara­mureş, Ioan Dunca a înţeles pericolul totalitarismului de la vârsta la care alţi copii erau ocupaţi cu jo­curile copilăriei.
În adolescenţă, i-a căzut în mână revista „Viaţa creştină”, a preotului ieudean Vasile Chindriş. De acolo a înţeles pericolul comunist şi a citit despre teroarea roşie sovietică. Apoi, prin 1944, a asistat la retragerea trupelor sovietice. A urmat încercarea de alipire a Maramu­reşului la URSS. Tatăl său, preotul Ioan Dunca Joldea, un om onorabil şi respectat, s-a numărat printre lide­rii luptei anticomuniste. De altfel, pentru acest „păcat” a fost arestat şi el şi a petrecut 16 ani în temniţele comuniste.
În vara aceea a anului 1948, pe când colegii lui au fost arestaţi, Ioan Dunca se afla la Ieud. Două săp­tămâni s-a ascuns de jandarmi, iar apoi, pe 8 septembrie s-a predat singur. A fost dus la Securitatea din Sighet unde a încasat prima bătaie: cu un fel de bici din sârmă împletită. Apoi, văzând că tânărul nu spune nimic, securiştii l-au dus la Vişovan, să-i dea dezlegare. Dar nici aşa n-au putut scoate mare lucru de la el.
După torturile de la Securitate, atmosfera camaraderească, cu cântece şi rugăciuni din celula 74, i s-a părut un adevărat rai. În prima fază, Dunca a fost condamnat la 4 ani de închisoare, pe care i-a executat la Târgşor şi la Canal. Apoi, în 1958, a fost arestat din nou, într-un dosar închipuit. După multe luni de an­chetă şi altele, grele, de aşteptare, a fost condamnat la 16 ani de temniţă grea. La rejudecare, i s-a redus pe­deap­sa la 6 ani, pe care i-a executat în întregime, la lagărele grele de muncă forţată. După arestare, un an de zile nu şi-a găsit nimic de lucru. Apoi s-a calificat în tapiţerie şi a muncit în acest domeniu până la pensionare.

 


 
Nistor Man, în vizorul lui Pleşiţă

Nistor Man a primit, după Aurel Vişovan, cele mai grele pedepse din întreg lotul. A executat 13 ani de detenţie la Sighet, Jilava, Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Galeş, Capul Midia, Constanţa, Oradea, Satu Mare, Baia Mare. A luptat pentru libertate şi în 48, şi în 89. A fost hăituit toată viaţa şi s-a aflat în vizorul lui Pleşiţă care a pus 11 informatori pe urmele lui.
Nistor Man s-a născut în Şieu. Iar apoi, ca refugiat, a fost repartizat la un liceu din Cernăuţi. A aflat de la bu­covineni masacrele comise de armata sovietică. Întors acasă, a asistat la lupta împotriva alipirii Maramu­reşului la URSS. A început organizarea, în secret, a elevilor şi stu­­den ­ţilor din Sighet, la care a luat parte şi Nistor Man, şi rugăciunea neîn­treruptă la Bunul Dumnezeu, pentru putere, în momente grele ce vor ur­ma. Se punea accent pe moralitate, curaj, onoare, educaţie în general şi educaţie creştină în special.
Nistor Man a fost arestat pe 21 august. A fost bătut încă de la intrarea în Securitate. Apoi a ajuns la Închisoarea Sighet. A fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar a executat... 7. Asta în prima etapă a prigoanei.
A fost plimbat prin atâtea penitenciare, că le-a pierdut şirul. În 1958, a fost arestat a doua oară. Spune că peste tot, regimul de detenţie avea ca scop exterminarea. La Jilava, pentru că a refuzat reeducarea, a ajuns într-o celulă cu mai mulţi miniştri, generali, diplomaţi. Acolo a învăţat limba franceză, cu ajutorul unei bucăţi de săpun. Tot acolo l-a cunoscut pe Maromet în toată cru­zimea lui. Cea mai cruntă tortură a încasat-o în aprilie 1959, a fost bătut la tălpi atât de tare încât o lună nu a putut merge deloc.
Între prima şi a doua arestare, a încercat de trei ori să-şi facă studiile. De două ori a fost exmatriculat, iar a treia oară arestat, chiar în fa­cultate. În final a reuşit să termine facultatea şi a devenit profesor de limba franceză.
Supravegherea lui a continuat însă de aproape. Generalul Pleşiţă a pus nu mai puţin de 11 informatori pe urmele lui.
S-a implicat şi în Revoluţia din 1989, luptând, încă o dată, pentru idealul său de-o viaţă: libertatea.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.