• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 22 Septembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 August , 2019

4 august. OCUPAREA BUDAPESTEI DE CĂTRE ARMATA ROMÂNĂ

Data de 4 august 1919 a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română. La această situație s-a ajuns după încheierea Primului Război Mondial și după făurirea României Mari, atunci când guvernul de la Budapesta va refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România, membrii cabinetului ungar frustrați fiind de faptul că maghiarii, ce avuseseră un statut de națiune dominantă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, erau nevoiți acum să accepte pierderea unor întinse teritorii.

 

 

Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să re­cu­noască unirea Transilvaniei cu România și în aprilie 1919 a atacat armata română. De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Convenţia cu Antanta din august 1916. La 20 iu­lie, maghiarii au atacat din nou. De această dată s-a hotărât o ripostă de­cisivă, până la înfrângerea Ungariei.

Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transilvania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul sa­tului Tiszabo. Regina nota: „Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”.
Ofensiva românească a fost extrem de energică. Pe 2 august, Bela Kun, liderul bolșevic al Ungariei, a fugit în Austria și apoi în Rusia Sovietică. Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri până în ziua de astăzi. Când a fost ocupată capitala, la 3 sau la 4 august 1919? Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Măr­dă­rescu, deşi o unitate a armatei ro­mâne pătrunsese în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dis­po­­ziţiile generalului. Un fragment din memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919, este edificator. Arma­ta generalului Rusescu spulbe­rase rând pe rând toate măsurile defensive ale capitalei maghiare. O uni­tate inamică se retrăsese în fața impetuoasei înaintări ale armatei regale, lăsând o mână de soldați să se ocupe cu demontarea armamentului, totul la cererea comandantului român.
„Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:
Delegaţia îmi spune: «– Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.»
Solie ungurească de predare în faţa trupelor române.
Am răspuns: «– Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că tre­buie să se adreseze; şi în faţa de­legaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)», după care adaug: «– Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte de­taşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dum­nealor să se adreseze Co­manda­mentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos». Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea.
Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la Marele Cartier General, iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixându-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul! Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18.30. Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta. Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, loco­tenent-colonel Romanelli. Le răs­pund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.
Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă, că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpânite la intrarea armatei române. I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Budapesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor «Herzog Ioseph» (acum «Lenin») şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că toate cazărmile erau minate, dar n-am dat crezare). Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întreagă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi ca­tastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decât cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decât Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul, că la ora 20.30 dacă nu se termină tratativele, bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş. Consiliul cedează! Şi la ora 20.00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!
La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul «Dunapalota» (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi. Alte tratative nu am făcut decât cele privitoare la detaşamentul meu.” - Sursa: „Revista istorică”, vol. XXV, nr. 7, iulie-septembrie 1939, pp. 208-213.

A doua zi va intra în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în ca­pitala cucerită tocmai de ziua sa. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocu­pa capitala inamică, suprema apo­teoză pentru cariera oricărui militar. Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă, în cursul sau ca urmare a primului război mondial.

Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasă pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansă de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „dispre­țuiții valahi”, cum erau numiți ro­mânii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.


Povestea opincii de pe Parlamentul din Budapesta

Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, din Craiova. Românii nu dăduseră jos steagul Ungariei de pe Parlament după ocupare.
Se pare că Iordan nu era tocmai mulțumit de prezența steagului și ar fi dorit să răzbune ceea ce considera el nedreptățile maghiarilor față de români. Îi vine astfel ideea de a agăța una dintre opincile sale de steagul maghiar, pentru a arăta tuturor cine controlează Budapesta.
A coborât așadar steagul și, personal, s-a urcat și a agățat deasupra steagului în roșu-alb-verde opinca sa, ridicând apoi steagul. Așa a ajuns opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.