• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 04 Decembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2022

26 octombrie. Bătălia de la Codrii Cosminului

 La 26 octombrie 1497, a avut loc lupta de la Codrii Cosminului, unde oastea moldovenească condusă de Ştefan cel Mare a învins armata polonă a regelui Ioan Albert, ce dorea să supună Țara Moldovei și să-l instaleze pe fratele său Sigismund pe tronul de la Suceava.


Astfel, având ca pretext eliberarea cetăților Chilia şi Cetatea Albă de sub stăpânire turcească, Ioan Albert se folosește de un vicleșug și, la începutul lunii octombrie a anului 1497, îl înștiințează pe Ștefan despre organizarea unei campanii împotriva otomanilor, solicitându-i acestuia sprijin militar. Ștefan acceptă propunerea, dar intuiește adevăratul scop al regelui polon şi se pregătește de luptă întărind și mai mult cetățile Moldovei. La jumătatea lunii octombrie a anului 1497, marea armată polonă cu peste 120.000 de ostași începe să traverseze Țara Moldovei, dar, la un moment dat, se abate de la traseul principal și începe să asedieze cetatea Sucevei. Cetatea va fi însă bine apărată de oștenii de sub comanda lui Luca Arbore și va rezista timp de trei săptămâni când atacatorii poloni vor fi înconjurați de oastea lui Ștefan și vor fi nevoiți să se retragă spre țara lor. Ștefan, însă, surprinde armata polonă pe când traversa Codrii Cosminului și, într-o mare ambuscadă desfășurată în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1497, cauzează pierderi enorme armatei poloneze, armată ce va lăsa în acel loc o mulțime de morți si răniți. Însă, marele voievod Ștefan nu se mulțumește numai cu atât, ci urmărește în continuare oastea polonă aflată în retragere, atacând-o şi hărţuind-o permanent, până ce regele polonez este nevoit să ceară pace lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Astfel, pacea va fi restabilită prin tratatul de la Hârlău din iulie 1499, cu această ocazie înlăturându-se și suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei, iar relațiile dintre cele două țări fiind de acum înainte de pe poziții de egalitate.

Pe baza portretelor din tablourile votive ale bisericilor ctitorite și a celor câtorva izvoare scrise păstrate, se poate spune că Ștefan era un bărbat de înălțime medie spre mică (probabil sub 160 cm, după standardele vremii).

„«Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte vânjos, cu fața rotundă și plină, cu o frunte largă, cu ochi albaștri, cu părul lung și blond lăsat în plete pe spate, cu mustață de asemenea blondă și, în unele etape ale vieții, cu o umbră de barbă. Rana de la glezna stângă trebuie să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să șchiopăteze”.  (Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare)

Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud în același timp, două însușiri ce nu s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult construite, cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii: arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin care suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra supușilor, ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante, protecția solilor sau dreptul la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era justificată de suverani prin necesități dinastice, politice sau militare.

Din epoca lui Ștefan cel Mare s-au păstrat doar elemente de arhitectură eclesiastică (biserici și mănăstiri) și militară (cetăți). Deși tradiția orală, preluată de multe surse scrise, îi atribuie lui Ștefan construcția câte unei biserici după fiecare din luptele purtate, din pisaniile păstrate din epoca sa el este atestat drept ctitor cert al unui număr de 21 de biserici, din care la două nu se cunoaște anul construcției.

Acestea sunt:
Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie-Suceava (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Iași (1492), Hârlău (1492), Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț (1497), Piatra Neamț (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504). La bisericile de la Râmnicu Sărat (pisanie din 1704) și Scânteia (pisanie din 1846), domnul apare drept ctitor, dar nu este menționată data construcției inițiale.
Pe lângă acestea, tradiția îi mai atribuie construcția unui număr de biserici, fără a exista însă documente care să ateste acest fapt: Scheia, lângă Roman, Florești, lângă Vaslui, Cotnari, Ștefănești (județul Botoșani), Mănăstirea Căpriana, Cetatea Albă, Cetatea Chilia, precum și paraclise în cetățile Hotin și Neamț. În Transilvania, îi sunt atribuite bisericile de la Vad, pe Someș și Feleacu, lângă Cluj.

Bisericile construite în epoca lui Ștefan cel Mare au fost concepute în general în stilul arhitectonic „triconc”, de origine bizantino-balcanică, având spațiul interior împărțit, potrivit rânduielilor ortodoxe, în altar, naos și pronaos. La Putna și în alte câteva biserici a fost adăugată o gropniță (sau „camera mormintelor”), iar la Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Mănăstirea Neamț apare un exonartex - un pridvor închis, la intrare.
Pe lângă acestea, încep să-și facă apariția elemente aparținând altor stiluri: câteva din bisericile ștefaniene au elemente specifice arhitecturii gotice, cum ar fi contraforții și ogivele, unele biserici au și decorații exterioare (firide cu arcade, ocnițe, discuri smălțuite). Totodată, alte biserici au fost decorate cu fresce interioare: Putna, Pătrăuți, Voroneț, Sfântul Ilie - Suceava, Popăuți, Bălinești.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.