25 de ani de democraţie

În această perioadă se împlinesc 25 de ani de regim democratic în România. Din acest motiv, UAC Europe şi Asociaţia Nemus, împreună cu Şcoala Dumbrăviţa pregătesc un concurs pentru elevii claselor a VI - VII-a şi a VIII-a. Marele premiu va fi o excursie la Parlamentul României.

25 de ani reprezintă un ciclu de educaţie. E perioada în care, potrivit specialiştilor, se şlefuieşte o nouă generaţie şi în care, cel puţin teoretic, România ar fi trebuit să înveţe care sunt principiile şi coordonatele unui regim democratic. Pentru a marca sfertul de secol scurs de la Revoluţia din 1989, dar şi pentru a-i mobiliza pe tinerii din comuna Dumbrăviţa să încerce să înţeleagă şi să promoveze mecanismele unei democraţii veritabile, UAC Europe, Asociaţia Nemus şi Şcoala Dumbrăviţa au pregătit un concurs de eseuri pe tema „25 de ani de democraţie”. În timpul vacanţei, elevii din clasele a VI-a, VII-a şi a VIII-a pot pregăti lucrările care vor fi centralizate şi jurizate după vacanţă.

Cele mai bune lucrări vor fi prezentate în cadrul unei mese rotunde care va avea loc în luna februarie, iar autorii celor mai bune 25 de eseuri vor participa la o excursie gratuită la Parlamentul României, în luna mai, însoţiţi de cadrele didactice şi, urmând un itinerar care va cuprinde mai multe obiective turistice importante din ţară.

Amplasată în centrul istoric şi geografic al Bucureştilor o construcţie atrage privirile prin stilul arhitectonic deosebit. Este Palatul Parlamentului României, un edificiu colosal ridicat în „epoca de aur” a dictaturii comuniste şi născut în mintea unui om pentru care dimensiunile aveau o altă relevanţă decât o au pentru noi, oamenii obişnuiţi.

Există un capitol la care Palatul Parlamentului României ar putea figura pe locul I fără contracandidaţi - clădirea cea mai controversată de pe mapamond - pentru că nicio altă construcţie nu a mai beneficiat, până acum, de o asemenea copleşitoare avalanşă de epitete, oscilând între „genial” şi „monstruos”.

Făcută şi refăcută peste noapte, trufaşa „Casă a Republicii” a înghiţit zeci de miliarde de lei înainte de Revoluţie şi a înglobat un volum de muncă uriaş.

Poate de aceea, pentru că s-a născut şi se ridică văzând cu ochii într-o perioadă de mari privaţiuni, la început a fost urâtă de români.

După decembrie 1989, clădirea, care poate fi văzută din orice punct al Bucureştiului, a fost privită ca o clădire hidoasă, în jurul ei începând să graviteze idei care mai de care mai originale. Unii, din prea multa exaltare revoluţionară, au vrut s-o dărâme, prin dinamitare, fireşte, pentru că simboliza trecutul. Alţii au fost de părere că ne lipsea un mare muzeu al comunismului şi exista o clădire în plus. În fine, s-au strecurat şi idei excentrice, cu foşnet de palmieri, rostogoliri zburdalnice de zar la masa verde şi zgomot de ruletă. Dar n-a fost să fie nici cazinou.

De la subiectul controversat, la curtea făr stapân, prădată de multe din valorile pe care le adăposteşte, n-a fost decât un pas.

Când oamenii şi-au dat seama câte milioane sunt încremenite acolo şi jefuite fără discernământ, clădirea a început să fie privită cu mai puţină ostilitate şi au numit-o „Casa Poporului”.

Pentru că el, poporul, îndurase foamea şi frigul, el participase direct sau indirect la înălţarea ei şi avea dreptul să-i influenţeze destinele.

Constructorii şi-au reluat lucrarea, edificiul şi-a schimbat şi el destinaţia pe măsura finalizării lucrărilor, devenind „Casa Republicii”, apoi „Palatul Parlamentului” - simbol al democraţiei, care va găzdui Camera Deputaţilor şi Senatul României.

Printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, în mai 1994 s-a înfiinţat Centrul Internaţional de Conferinţe, spaţiu în care s-au desfăşurat lucrările Forumului Crans Montana.

Datorită dotărilor sale valoroase, Centrul Internaţional de Conferinţe asigură organizarea de conferinţe, simpozioane, seminarii şi alte asemenea manifestări de către autorităţile politice sau organisme internaţionale, persoane juridice sau fizice, române sau străine.

Grupuri organizate pot vizita în fiecare zi Palatul Parlamentului.

Construcţia, ale cărei lucrări au demarat în iulie 1984, este structurată pe 6 niveluri şi împărţită în 21 de corpuri. Ea cuprinde o uriaşă împletitură de sculpturi monumentale, ipsoserii aurite, pardoseli decorative, tavane dantelate, brocarturi, tapiserii şi covoare grele, toate într-un şir de saloane, galerii, săli fastuoase, holuri şi săli de dimensiuni generoase, care se desprind sau se unesc simplu, copleşitor şi armonios. Marmura de Ruşchiţa îşi trimite reflexele din pardoseli, din coloane, din pereţi şi din plafoane.

Lemnul de stejar, de mahon şi de fag te îmbie cu căldura sculpturilor de mare rafinament, egalate, poate, de stucăturile de ipsos sau de cristalurile şi alamurile candelabrelor.

Proiectat şi construit cu trudă şi sacrificii de specialiştii români şi de o întreagă industrie românească, ansamblul arhitectural Palatul Parlamentului face astăzi posibilă „pipăirea” concretă a unei imagini, până mai ieri fabuloasă, fantezistă, intangibilă. Vizitându-l, te poţi convinge că nu e nici pe departe vorba, în saloanele şi galeriile lui, de aur şi nestemate ca în mormintele faraonilor, ci de piatră, marmură şi lemn din munţii şi pădurile României.