• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 25 Septembrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 21 August , 2020

16 august. Praznicul Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la data de 16 august pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, decapitați de către turci la data de 15 august 1714. Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, iar în timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace și de înflorire culturală, înflorire ce a dus la construirea unui mare număr de ctitorii religioase și la apariția unui stil arhitectural ce poartă numele domnitorului și anume, „stilul brâncovenesc”.

 

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, părinţii săi fiind vornicul Papa Postelnicul şi Stanca Cantacuzino, dar a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea doar un an și este crescut de mama sa, de bunica Păuna Greceanu şi de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. De-a lungul vieţii sale, Constantin Brâncoveanu va deţine diferite funcţii de seamă și anume de postelnic, spătar şi logofăt, iar moartea subită a domnitorului Şerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin Brâncoveanu în rolul de domn al Ţării Româ­neşti în anul 1688. În politica externă el a acționat cumpătat, evitând să poziționeze țara în vreo tabăra a marilor puteri. Și-a căpă­tat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „prințul aurului”. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie în 1699 și reconfirmat de noul sultan în 1703, a fost luat prin surprindere de acesta, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a spune unde îi este averea. În ziua de 15 august 1714, când împlinea vârsta de 60 de ani, Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu, au fost exe­cutați prin decapitare. Memorabile vor rămâne cuvintele lui Brân­coveanu spuse înaintea exe­cuției: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”.
După ce au fost decapitați, trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost înfipte în prăjini la poarta Seraiului. După ce trupurile lor au fost aruncate în Bosfor, ele au fost scoase de câțiva creștini şi îngropate în mare taina într-o mânăstire grecească din Halki, de lângă Istanbul. Abia în vara anului 1720, doamna Maria Brânco­veanu, soția domnitorului a adus pe ascuns rămășițele acestuia și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheor­ghe Nou din București. Însă de teama turcilor, piatra de mormânt a domnitorului a fost împo­dobită doar cu vulturul brân­­co­venesc,
iar deasupra a fost pusă o candelă de argint inscripționată. Pornind de la această inscripție, istoricul Virgil Drăghiceanu a făcut în anul 1914 senzaționala descoperire a mormântului marelui voievod Constantin Brâncoveanu.

Începând cu anul 1992, Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți martiri de către Bi­serica Ortodoxă Română și sunt sărbă­toriți în fiecare an la data de 16 august.
 

Brâncoveanu și cultura
 

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura româ­nească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent spriji­nitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace, după cum aflăm de pe www.anulbrancoveanu.ro.

Domnitorul a inițiat o amplă acti­vitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în ar­hitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brânco­venească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
Deoarece această epocă a influen­țat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea pri­milor Mavrocordați, până către 1730.
Istoricii de artă caracterizează
uneori stilul prin analogie cu re­naș­terea apuseană, datorită struc­turilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc.
Constantin Brâncoveanu și-a asu­mat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Româ­nească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului.
S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.
În 1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul mitropolit, sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.

Constantin Brâncoveanu a în­ființat, în 1694, Academia dom­nească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.
În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în Bu­curești, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli.
O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

 

BALADA SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!
- Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!
Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.
- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!
- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!
- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
- Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!
Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
- Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!
Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
- Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!
Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
- Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!
 

Averea lui Brâncoveanu

În 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate și moșii. El avea pe întreaga întindere a țării terenuri agricole fertile, vii, heleșteie și bălți cu pește, pe lângă sume de bani, parte din ei depusă în străinătate, obiecte prețioase („scule”, în jargonul timpului) și bijuterii.


 
Surse: Wikipedia, Pagina de istorie, Doxologia
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.