• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 15 Octombrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 15 Septembrie , 2019

10 Septembrie. Moartea lui Avram Iancu

În 10 septembrie 1872, în Baia de Criș, se stingea din viață cel mai mare erou al românilor ardeleni din secolul al XIX-lea, Avram Iancu. El și-a sfârșit zilele pe prispa unei brutării, după două decenii în care suferise de o boală psihică. Trei zile mai târziu, 10.000 de oameni l-au condus pe Avram Iancu pe ultimul său drum, la Țebea.

 

 

Avram Iancu a venit pe lume în satul Vidra de Sus, în anul 1824. Şi-a făcut studiile primare în satul său natal, apoi la Câmpeni. A urmat gimnaziul din Zlatna, apoi Liceul Piarist din Cluj. În perioada liceului, Avram Iancu a devenit greco-catolic, după cum o arată actele sale școlare. A terminat apoi Fa­cultatea de Drept din Cluj și, la finalul studiilor, a devenit cancelist la Tabla Regească din Târgu-Mureș.
În primăvara anului 1848, Avram Iancu a promovat examenul de avocat, însă revoluțiile care au cuprins continentul european i-au pus în valoare calitățile de lider politic și militar mai degrabă decât cele juridice.
În data de 25 martie 1848, la Târgu-Mureș, tinerii români și maghiari au participat la o întâlnire revoluționară. În plan social, ei aveau aceleași idealuri, însă, în plan național, tinerii maghiari doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar românii doreau recunoaș­terea existenței politice a națiunii lor. În aceste condiții, românii au decis convocarea unor adunări la Blaj, în 30 aprilie, apoi în 15 mai. La aceasta a participat Avram Iancu în fruntea a 10.000 de moți.
Adunarea de la Blaj a proclamat existența autonomă a națiunii ro­mâne și a formulat mai multe reven­dicări, inclusiv desființarea iobăgiei, libertatea comerțului și a presei.
Autoritățile au încercat să îl aresteze pe Avram Iancu în vara acelui an, însă tânărul avocat s-a ascuns în munți. În 21 septembrie 1848, la Blaj a fost organizată o nouă adu­nare, la care au participat 60.000 de oameni, dintre care 6.000 de moți înarmați, conduși de Avram Iancu. Adunarea a decis introducerea admi­nistrației românești în Transilvania și formarea unei armate naționale compusă din legiuni.
Avram Iancu a organizat, în Munții Apuseni, Legiunea „Auraria Gemi­na”, cea mai puternică unitate mili­tară românească. Au urmat lupte grele, în care ambele tabere au comis atrocități. La sfârșitul anului 1848, armata revoluționară maghia­ră ocupase cea mai mare parte a Transilvaniei, cu excepția Munților Apuseni, unde rezistau moții conduși de Avram Iancu. Luptele au continuat și în 1849, în ciuda insistențelor lui Nicolae Bălcescu de a-i împăca pe liderii revoluționari români și maghiari. Revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele austriece și rusești.
După victorie, austriecii și-au încălcat promisiunile față de români. Avram Iancu, deși a fost primit în audiență de împăratul austriac Franz Jozef, nu a reușit să obțină drepturile naționale promise, iar din acest motiv a refuzat o înaltă decorație oferită de austrieci. Avram Iancu a fost arestat, apoi eliberat, iar austriecii i-au oferit un post în administrație, la Viena sau la Sibiu, cu un salariu generos. Avram Iancu a refuzat.

În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică. Starea sănătății sale psihice a început să se deterioreze la sfârșitul anului 1852. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat înnebunit, după unele păreri puțin verificate și din surse nesemnate. Conform unor alte păreri, de data aceasta de specialitate, a medicului Ovidiu Vuia, specialist în neuropsihiatrie în Germania, Avram Iancu nu a fost nebun: „... În ce privește tulburările zise psihice, după majoritatea absolută a medicilor, și noi nu facem decât a le întări diagnosticul, nu numai datorită debutului la 28 ani și duratei lungi de două decenii, dar întreg tabloul clinic și evoluția sa, înlătură indiscutabil, eventualitatea unei infecții a sângelui cu manifestarea unui sifilis nervos. Rămâne ipoteza unei psihoze declanșate de o traumă, sau cum e cazul, de ne­nu­mărate traume psihice, nu rar observată în practica neuropsi­hia­trică. Personal cred că nici această boală nu intră în discuție, în primul rând fiindcă tulburările psihice ale lui Iancu nu pot fi încadrate în tabloul unei psihoze anumite. E drept că prezentase unele idei de persecuție, după unii adevărată manie, a fost trist și melancolic, adesea după ce-și termina cântecele de jale la fluier, plângea, dar respectivele simptome nu sunt suficiente pentru a diagnostica o psihoză de tip maniaco-depresiv, schizofrenic sau paranoic. (…) Ajung la concluzia că Avram Iancu nu a fost nebun propriu-zis din punct de vedere neuropsihiatric. (...) În consecință, fără să mă îndepărtez de principiile știin­țifice ale medicinii, după care trebuie văzută boala lui Avram Iancu, eu împărtășesc părerea că (...) Craiul Moților n-a suferit de nici o psihoză, prin urmare pe limbaj laic, nu a fost nebun. (...) Sunt de părere că ar fi cazul, în legătură cu suferințele sale, să evităm termeni ca «dezechilibru psihic» sau «boală incurabilă», când manifestările psihice ale lui Iancu sunt de natură reactivă, țin mai mult de alterări provocate de împrejurări externe, care însă, nu depășesc domeniul normalului, nu intră în sfera patologicului”.
Astăzi, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al româ­nilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită în mod deosebit de români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848.
În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. A fost îngropat cu funeralii națio­nale la 13 septembrie, în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”. La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad, și Balint (unit) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți mili­tari ai româ­nilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Se­ver, Mihai Andreica, Nicolae Cor­cheș și Cle­mente Aiudeanu. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.
Înmormântarea a avut loc sub Goru­nul lui Horea din curtea bise­ricii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au par­ticipat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus, încă din data de 11 septembrie, pentru
a-l priveghia.
Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”. Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru. În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă, în semn de onoruri militare.

 

Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat simplu: „AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872”.

Necrologul lui Avram Iancu din „Telegraful român” spune: „Viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”.

 


„Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.”
Avram Iancu, Câmpeni, 20 decembrie 1850

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.