Viziunea mea despre Baia Mare!

Baia Mare a fost un oraş dezvoltat economic, dinamic şi în plină expansiune. Avea industrie grea şi uşoară, servicii şi turism, şcoli şi edificii culturale. Se construiau zeci de locuinţe anual, se năşteau mii de copii, tinerii se întorceau în oraş după studii ca să-şi întemeieze o familie. Chiar şi în perioada recesiunii sociale, când era frig, foame şi întuneric, băimărenii aveau locuri de muncă, mergeau în concedii, pe stadion sau la teatru. În municipiu era ordine şi curăţenie, cetăţenii trăiau în siguranţă, căci nu existau aurolaci, oameni fără adăpost, cerşetori, interlopi.

Am creionat o imagine care, departe de a fi ideală sau nostalgică, reprezintă o realitate palpabilă în memoria colectivă. 

În ultimii 26 de ani, oraşul a intrat în vrie, traversând perioade confuze, care au determinat treptat decăderea economică şi socială. O spun cu tristeţe, dar onestitate, fără să mă ascund după vorbe sau expresii politicianiste.

Sub ochii noştri, din Baia Mare a dispărut prima oară industria, asta în timp ce Clujul, Braşovul, Timişoara şi alte oraşe ca ale noastre s-au dezvoltat şi au prosperat, devenind centre economice redutabile. Am fost contemporani apoi cu închiderea fabricilor de textile şi ceramică, a minelor. Şantierele au fost abandonate, iar în urmă au rămas blocuri în ruine, care nici azi nu sunt terminate.

 

Oraşul nostru a ajuns să supravieţuiască din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni, tot mai săraci, şi de administratorii magazinelor de cartier.

Timp de două decenii nu am făcut decât să consumăm bugetul municipiului fără să punem nimic în loc, recurgând în final la credite, care s-au dus tot pe consum. Ne-am îndatorat pentru a ascunde mizeria morală a celor care au vrut să conducă, nu să administreze oraşul. Nu am construit aproape nimic, doar câteva bănci în care mergem să semnăm pentru alte credite, ce nu suntem siguri că le vom putea plăti, şi biserici în care să ne rugăm pentru un viitor iluzoriu.

În ultimii cinci ani, am investit în spectacole, banchete, formaţii de muzică şi dansatoare ratate, în „anotimpuri”, parade şi alte sindrofii, care nu au generat niciun profit. Nu am construit nimic, o clădire măcar. Ceva ce să rămână oraşului. Am cheltuit totul pe distracţii, panseluţe şi consultanţi scumpi şi inutili. Cum să fim un oraş bogat şi prosper dacă Direcţia de Venituri, instituţia unde merg cetăţenii să plătească taxe, se surpă, iar primarul observă asta doar cu trei luni înainte de finalul de mandat? Cum să prosperăm dacă externalizăm toate serviciile, cu unicul scop de a obţine comisioane ilicite?

 

Baia Mare este ocolit de investitori nu pentru că nu are infrastructura conectată la marile coridoare internaţionale. Oamenii de afaceri au venit, au prezentat planuri de afaceri şi, în loc de facilităţi şi respect, s-au trezit cu condiţionări de genul: câte neamuri şi câţi afini trebuie să angajeze, ce sponsorizări trebuie să dea, cui şi când, cât este procentul „taxei de bunăvoinţă” pentru cel care semnează autorizaţia de funcţionare. Iar investitorii au plecat, anunţând şi pe alţii, români sau străini, că în Baia Mare nu poţi face afaceri cinstite. Au rămas cei care au dat mită şi care îşi acoperă pierderile dând salarii de mizerie băimărenilor disperaţi după o pâine şi câţiva curajoşi care nu au acceptat şantajul administraţiei corupte.

Această stare ucide speranţele oraşului, a cărui unică şansă de supravieţuire era infuzia de capital în activităţi şi domenii performante. Nu mai putem tolera să ne pierdem capitalul uman într-un exod fără capăt. De ce au plecat din oraş, majoritatea şi din ţară, tinerii care nu au mai revenit de la studii, medicii, profesorii, inginerii şi meseriaşii? Au rămas în oraş pensionarii, văduvele şi veteranii de război, o armată de bugetari umiliţi în fiecare zi şi câţiva curajoşi care formează rezistenţa. Aceasta este imaginea unui oraş în care manipularea prin minciună este atributul principal al celor care se erijează în binefăcătorii comunităţii.

 

Baia Mare trebuie să renască şi cât mai curând să redevină un oraş dezvoltat şi dinamic, puternic prin forţa unei comunităţi sănătoase şi harnice.

Prima condiţie este să ne scuturăm de emblema de oraş corupt, în care toată lumea trebuie să dea mită, în care nu se construiesc locuinţe pentru tineri, dar unii acaparează averi sustrase din bani publici.

Fără moralitate, acest oraş va sucomba în propria-i neputinţă, devenind un imens azil de bătrâni şi asistaţi social.

Fără respect şi cinste nu va investi nimeni în oraşul nostru, tinerii şi specialiştii vor continua să plece până ce şi fabricile actuale se vor închide. Baia Mare riscă să devină un imens ghetou în care doar gunoierii vor umbla pe străzi.

Soluţia constă într-o schimbare pornită dintr-un sentiment de responsabilitate civică, a cetăţenilor unui oraş care încă nu este îngenunchiat.

Putem să continuăm spre prăpastie sau să schimbăm direcţia acum, până nu este prea târziu. Trebuie să ne decidem şi să ne asumăm răspunderea. Pentru noi şi copiii noştri. Pentru oraşul şi comunitatea noastră. Acum!

 

 

„Fără moralitate, acest oraş va sucomba în propria-i neputinţă, devenind un imens azil de bătrâni şi asistaţi social.

Fără respect şi cinste nu va investi nimeni în oraşul nostru, tinerii şi specialiştii vor continua să plece până ce şi fabricile actuale se vor închide. Baia Mare riscă să devină un imens ghetou în care doar gunoierii vor umbla pe străzi”.

Cristian Niculescu Ţâgârlaş